BC Timișoara nu se regăsește: 79-89 cu U Mobitelco


BC Timișoara a bifat cel de-al doilea eșec la rând în campionat. Elevii lui Predrag Badnjarevc s-au înclinat în fața celor de la U Mobitelco, după un meci în care au fost de nerecunoscut.

Eșecul de la Târgu Jiu, de la mijlocul săptămânii, le-a turnat plumb în ghete „leilor”. BC Timișoara au evoluat mult sub așteptări în partida cu U Mobitelco Cluj, oaspeții conducând permanent în sala „Constantin Jude”.

Trupa pregătită de Niksa Bavcevic s-a schimbat în totalitate față de sezonul trecut, însă Nikolov & co. au dat senzația că joacă de ani buni împreună. Ardelenii au reușit să-i anihileze pe oamenii-cheie ai Timișoarei, un jucător precum Marko Djerasimovic, obișnuit cu procentaje bune, devenind practic mână moartă. Clujenii au condus după primul sfert cu 27-19, însă alb-violeții au reușit să le redea speranțele celor 1.500 de spectatori prezenți în sală, apropiindu-se la doar un punct până la pauza mare, 42-43.

În partea secundă, elevii lui Badnjarevic au rămas însă din nou mult în urma adversarului, care s-a distanțat la 9 puncte în cel de-al treilea sfert, 61-70. În ultimul act, alb-violeții ar fi putut profita de intrarea în penalizare a Clujenilor după nici cinci minute, însă ineficacitatea de la linia de aruncări libere, precum și precipitarea din mai toate fazele de atac au făcut ca BC Timișoara să rămână departe de „studenți”. S-a încheiat 89-79, rezultat după care conducerea și staff-ul tehnic au organizat o ședință ad-hoc cu jucătorii, pentru a găsi cauzele picajului, după două victorii entuziasmante în debutul de sezon.

Dominique Archie a fost cel mai bun marcator pentru BC Timișoara, cu 20 de puncte, urmat de Jovanovic – 18, Popescu – 14, Jelenic – 10, Căpușan – 4, Johnson – 4, Sarovic – 4, Andrei – 3, Djerasimovic – 2. De partea cealaltă, Nikolov și Derek au reușit câte 21 de puncte, iar americanul Reinar Halik, autor a 17 puncte, a amuțit sala prin cele patru „trițe” venite în momente importante ale jocului.

Badnjarevic: „Nu am fost serioși”

Tehnicianul Pradeag Badnjarevic a acuzat lipsa de implicare a elevilor săi din jocul de astăzi, numărul redus de recuperări demonstrând faptul că Sarovic & co. au fost lipsiți total de agresivitate în fața lui U Mobitelco.

„Am avut o problemă de atitudine. le-am spus băieților în timpul săptămânii că echipa din Cluj e foarte puternică. E greu de câștigat cu asemenea echipe. Dar astăzi n-am avut măcar doi jucători în același timp pe teren care să lupte așa cum ar trebui, care să fie agresiv în defensivă. Am avut foarte puține recuperări, iar asta ne demonstrează că nu am luptat. În partea a doua am avut un ritm scăzut, am căzut și psihic. Nu meritam să câștigăm astăzi, cu jocul pe care l-am practicat. Îi felicit pe oaspeți, dar dacă o echipă îți marchează aproape 90 de puncte pe terenul tău, înseamnă că nu ești serios. M-a surprins atitudinea băieților”, a declarat la final tehnicianul lui BC Timișoara.

Bavcevic, nemulțumit de maniera de arbitraj

Antrenorul oaspeților, Niksa Bavcevic, a fost extrem de supărat pe brigada de arbitraj, care i-a dat două faulturi tehnice după ce s-a adresat mesei oficiale. „Cred că victoria noastră e meritată. Mi-a plăcut cum s-au prezentat băieții, ne-am apărat foarte bine. Nu sunt satisfăcut însă de tratamentul pe care mi l-au acordat oficialii acestui meci. M-am adresat de două ori mesei oficiale, iar ei îmi dau două falturi tehnice. Nu sunt un copil să mi se dea lecții. Am cerut doar tratament egal din partea arbitrilor. Am cerut time out, nu mi s-a acordat. E inadmisibil, aceste faulturi tehnice le voi plăti din buzunarul meu și nu înțeleg cum își permit acești oameni să își bată joc de munca ta”, a declarat Bavcevic.

About Gabriel Toth

Comments

Leave a Reply