BC SCM Timișoara a transferat un fundaș american! Rambo a sosit pe Bega

dominique-ramboBC SCM Timișoara a anunțat parafarea înțelegerii cu un nou jucător de peste hotare, care devine al șaselea stranier din lotul echipei. Alb-violeții au bătut palma cu Dominique Rambo, un fundaș american în vârstă de 25 de ani, care provine de la semifinalista campionatului Elveției, Lugano Tigers, unde a acumulat medii bune în stagiunea precedentă.

Dominique Rambo s-a născut la 25 aprilie 1991 în Dallas, Texas, măsoară 1.83 m înălțime și evoluează pe posul de conducător de joc. S-a remarcat în campionatul universitar NAIA (National Association of Intercollegiate Athletics), unde a evoluat pentru SAGU (Southwestern Assemblies of God University). În sezonul 2012/2013, Rambo a fost ales în cel mai bun cinci al sezonului.

După absolvirea studiilor universitare, pentru fundașul texan au urmat primele experiențe peste hotare, unele exotice, în Maroc și Mongolia, pe parcursul sezonului 2014/2015. În precedenta stagiune, a ajuns în baschetul european, fiind component al formației elvețiene Lugano Tigers. În cele 26 de meciuri disputate pentru formația din Țara Cantoanelor, strâns medii de 15.9 puncte, 5.2 pase decisive și 4.8 recuperări. A ajuns până în semifinalele campionatului cu Lugano Tigers, echipa sa fiind învinsă, cu 3-0 la meciuri, în semifinale, de viitoarea campioană, Fribourg Olympic.

Dominique Rambo devine al șaselea jucător străin din lotul lui BC SCM Timișoara, după Mladen Jeremic, Marko Cakarevic, Milos Komatina, Nikola Otasevic și Adrian Diaz. Formația de pe Bega nu a anunțat dacă va renunța la unul dintre cei cinci stranieri aflați deja în lot, în condițiile în care, conform regulamentului din acest sezon, o echipă din Liga Națională nu poate alinia mai mult de cinci jucători de peste hotare pe raportul de joc. Sosirea lui Rambo poate rezolva problema postului 1 în echipa lui Nenad Mandic, în condițiile în care Nikola Otasevic s-a confruntat în ultima perioadă cu probleme medicale.

Dominique Rambo va intra încă de astăzi în programul de antrenament al echipei și ar putea debuta în alb-violet la finalul săptămânii, când BC SCM Timișoara va primi vizita surprizei acestui început de sezon, BCMU Pitești.

About Gabriel Toth

Leave a Reply