ASU Politehnica vrea să-și ia revanșa la Gătaia: „Acel 2-2 e încă viu în memoria noastră”

gataia politehnicaASU Politehnica se deplasează sâmbătă dimineață la Gătaia, acolo unde în sezonul trecut a pierdut două puncte extrem de importante. Practic, meciul de pe 10 mai a fost ultimul pas greșit pentru alb-violeți în ediția 2013/2014, și cel ce s-a dovedit în cele din urmă decisiv în lupta pentru supremație cu CS Ghiroda.

Pe 10 mai, ASU Politehnica își risipea șansele la promovare în Liga a III-a, prin remiza de la Gătaia. Un joc încrâncenat, fotbaliștii formației gazdă luptând cu toate armele (inclusiv prin gesturi provocatoare la adresa galeriei timișorene), reușind să îi detroneze pe alb-violeți de pe primul loc. În minutul 6, Progresul deschidea scorul prin Carmin Lungu, un avantaj ce n-avea să țină însă decât patru minute, Ionaș restabilind egalitatea din pasa lui Birău. Apoi, în minutul 36, Taub i-a adus pe timișoreni în avantaj, cu un șut superb, de la distanță, însă Bucure a marcat pentru Gătaia în finalul primei părți, aici stabilindu-se și rezultatul final, 2-2.

Timișorenii revin sâmbătă la Gătaia pentru prima oară după acel episod și sunt convinși că datele problemei vor fi cu totul diferite.

„Cred că va fi un meci diferit, din mai multe puncte de vedere. Nu uităm ce s-a întâmplat acolo anul trecut, acel 2-2 e încă viu în memoria noastră, pentru că au fost ultimele puncte pierdute din campionatul trecut și poate cele mai importante. Sunt convins că datele problemei vor fi cu totul altele în meciul de mâine. Ei au slăbit destul de mult față de sezonul trecut, în vreme ce noi ne-am întărit. Dar chiar și așa, trebuie să tratăm meciul cu maximă seriozitate, deoarece Gătaia rămâne o echipă incomodă, care îți poate pune probleme pe teren propriu”, ne-a declarat antrenorul Paul Codrea.

La ASU Politehnica, starea de spirit e cât se poate de bună, mai ales după succesul clar din etapa trecută, 6-1 pe terenul Girocului.

„Starea de spirit e bună, așa cum ar trebui să fie la echipa de pe primul loc. Băieții sunt conectați la acest meci, știu foarte bine ce au pățit la Gătaia în sezonul trecut și nu își doresc să repete acel rezultat”, a mai spus antrenorul lui ASU Politehnica.

În meciul de sâmbătă, ASU Politehnica nu se va putea baza pe fundașul Mircea Obrejan, plecat pe linie de serviciu în străinătate, și nici pe mijlocașul Tiberiu Popoviciu, accidentat.

Partida Progresul Gătaia – ASU Politehnica va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 11. Meciul va fi condus la centru de Florin Brădău, ajutat la cele două tușe de Cristian Pleșa și Horațiu Lotreanu. Observatori vor fi Cornel Avram – pentru arbitri și Gabriel Stoicovici – pentru joc.

About Gabriel Toth

Leave a Reply