Liga a IV-a: ASU Politehnica și Ripensia se rup de pluton

politehnicaSe anunță o cursă în doi pentru șefia Ligii a IV-a Timiș, cel puțin până în iarnă, cu ASU Politehnica și Ripensia desprinse de urmăritoare. Alb-violeții au dispus cu 3-0 de Unirea Sânnicolau Mare, rezultat conturat după pauză, în vreme ce roș-galbenii s-au impus în derby-ul cu CS Dumbrăvița, scor 2-0, prin dubla lui Mediop.

ASU Politehnica menține avansul de trei puncte în fața Ripensiei, după succesul cu 3-0 de sâmbătă, cu Unirea Sânnicolau Mare. Ionaș a reușit o „dublă” pentru alb-violeți, în minutele 47 și 61, în vreme ce tânărul Alexandru Rus a stabilit scorul final, în minutul 88. La rândul ei, „Ripi” a încheiat învingătoare duelul de podium de la Dumbrăvița. Înaintea etapei, cele două formații erau despărțite doar de un punct, însă cele două goluri ale senegalezului Mediop măresc ecartul roș-galbenilor la patru lungimi.

Etapa desfășurată în weekend a fost una bogată în goluri, scuturându-se plasa de nu mai puțin de 41 de ori în cele nouă jocuri. Consemnăm, așadar, a doua medie a sezonului, 4.5 pe meci, recordul fiind deținut de runda a IX-a, cu 5.1.

Performerul etapei a fost atacantul Cocoșului Orțișoara, Dan Șandru. Acesta a marcat patru goluri în victoria cu 6-1 repurtată de echipa sa la Giroc, asta după ce în precedentele 12 etape nu punctase decât de două ori. Să mai spunem că, în ciuda victoriei categorice, formația lui Ghiță Chimiuc a pus punct la Giroc unei serii impresionante fără gol primit. Până la reușita de sâmbătă, a lui Ioviță, „cocoșii” nu mai scoseseră mingea din plasa propriei porți din luna august, de la acel 3-1 din Freidorf, cu Auto, consemnat în runda a V-a. Mai exact, au trebuit să treacă 751 de minute pentru ca poarta Orțișoarei să fie perforată din nou.

Am amintit de Auto, formația din Freidorf continuând să fie dezamăgirea acestui campionat. Timișorenii nu au acumulat decât un punct din 39 posibile și se îndreaptă cu pași siguri spre retrogradare. „Mecanicii”, pregătiți din runda a XII-a de Laurențiu Ignea, au cedat cu 1-6 în duelul ultimelor două clasate, la Jimbolia, ajungând astfel la un total de 42 de goluri încasate în 13 partide.

Voința Mașloc continuă să cocheteze cu podiumul. Prin succesul cu 2-0 de la Dudeștii Vechi, nou-promovata pregătită de Dani Rupa o egalează la puncte pe Dumbrăvița, care are în continuare un golaveraj superior. De remarcat constanța din ultimele etape a lui Alin Cosur, fotbalistul Voinței punctând în fiecare dintre ultimele patru partide.

În clasmentul golgheterilor, continuă să conducă atacantul Dumbrăviței, Lucian Stoica, absent la derby-ul cu Ripensia. Roș-galbenii dau ambii ocupați ai treptei secunde, Briciu și Mediop punctând de câte 13 ori în acest sezon.

Iată cum arată ierarhia marcatorilor după 13 etape:

14 goluri: Lucian Stoica (Dumbrăvița);
13 goluri: Raul Briciu (Ripensia), Ndiaye Mediop (Ripensia);
10 goluri: Sergiu Iorgovan (Politehnica);
9 goluri: Vântură (Mașloc), S. Budur (Ghiroda);
8 goluri: St. Argatu (Murani);
7 goluri: Sârbu (Sânnicolau Mare), R. Mirciov (Pobeda), Ionaș (Politehnica);
6 goluri: Hoța (Peciu Nou), Crețan (Gătaia), Ghinescu (Politehnica), Blaga (Pobeda), Vucea (Politehnica), Novac (Sânnicolau Mare – 3 pentru Ghiroda), Ștreangă (Dumbrăvița), D. Băban (Jimbolia), Foldi (Șag), Șandru (Orțișoara), Fodor (Racovița), Țofei (Făget);
5 goluri: Roman (Ghiroda), Șchiopu (Racovița), Moroșanu (Racovița), Mezin (Murani);
4 goluri: Bartha (Pobeda), Ciumacenco (Peciu Nou), Gălan (Politehnica), Bratan (Pobeda), Radu (Sânnicolau Mare), Cătău (Giroc), Barburescu (Ripensia), Soreanu (Giroc), Dancia (Gătaia), Ionuț (Dumbrăvița), Diaconescu (Orțișoara), Chitescu (Șag), Baranyi (Ghiroda), Cosur (Mașloc), Nanu (Racovița), Prelipceanu (Murani);
3 goluri: Ciobanu (Șag), Dragomir (Făget), Z. Kovacs (Dumbrăvița), Ploscariu (Racovița), Bârsanu (Giroc), Kosak (Orțișoara), Apostol (Făget), Jichici (Ghiroda), Moricz (Giroc), Popa (Ripensia), D. Oberșterescu (Sânnicolau Mare), Coca (Mașloc), Moga (Gătaia).

Rezultatele și marcatorii etapei a XIII-a:

Marcel Băban Jimbolia – Auto Timișoara 6-1 (Oprea 2, D. Băban 2, C. Stan, Hârdău – M. Andrei)
CFR Timișoara – CS Ghiroda 1-5 (Gaidoș – Baranyi 2, Roman, Zele, S. Budur)
Timișul Șag – AS Peciu Nou 2-0 (Giurasevici, Foldi)
CS Giroc – Cocoșul Orțișoara 1-6 (Ioviță – Șandru 4, Palkovacs, Onosă)
Pobeda Dudeștii Vechi – Voința Mașloc 0-2 (Coca, Cosur)
Progresul Racovița – Arsenal Flacăra Făget 5-3 (Șchiopu 2, Nanu, Fodor, Moroșanu – Pleșca 2, Țofei)
ASU Politehnica – Unirea Sânnicolau Mare 3-0 (Ionaș 2, Rus)
CS Dumbrăvița – Ripensia Timișoara 0-2 (Mediop 2)
AS Murani – Progresul Gătaia 3-1 (Mezin 2, Prelipceanu – Moga)

About Gabriel Toth

Leave a Reply