ASU Politehnica, aproape de a smulge o remiză din „ghearele” Șoimilor

DSC_0207 (Medium)ASU Politehnica a pierdut amicalul susținut în această dimineață, în fața divizionarei secunde Șoimii Pâncota. Formația arădeană s-a impus cu 2-1, însă după un final de meci în care alb-violeții au fost în două rânduri la un pas de egalare.

Partida s-a desfășurat pe o căldură sufocantă, alb-violeții având inițiativa în prima jumătate de oră. Perioada de dominare a gazdelor nu s-a fructificat însă și pe tabelă, doar Budur fiind cu adevărat aproape de gol, în minutul 15. Prima ocazie importantă pentru gruparea din Pâncota a venit în minutul 28, când Issa, scăpat singur, a fost blocat de tânărul portat Fișteag. Șoimii au dat însă lovitura la chiar ultima fază a primei părți, prin ex-jimbolianul Oprea, care a scăpat singur și l-a executat pe Fișteag.

Scenariul din prima repriză s-a repetat și după pauză, cu ASU Politehnica în controlul ostilităților. Bădăuță a ratat o ocazie uriașă în minutul 51 – lovitură de cap din apropiere, pe lângă poartă, iar tânărul Țugui le-a dat emoții pâncotanilor cu un șut năprasnic, de la 25 de metri, care a ocolit de puțin vinclul. Tot Pâncota avea să marcheze însă, în minutul 82, prin Issa, care a trimis plasat, cu capul, din centrarea lui Gâlcă.

Finalul a fost unul incandescent, alb-violeții luptând până în ultima secundă, fiind aproape de a smulge o remiză, la un moment dat nesperată. Vucea a redus din diferență în minutul 87, pentru ca Tulcan să lovească apoi bara, din lovitură liberă, în minutul 89 (fază la care jumătate din asistență văzuse gol, deoarece s-a mișcat plasa de protecție din spatele porții). La ultima fază a meciului, Bădăuță a avut șansa egalării, dar a tras direct în Bordea, din poziție unu contra unu.

S-a încheiat ASU Politehnica – Șoimii Pâncota 1-2. Pentru alb-violeți urmează două jocuri de pregătire în deplasare: sâmbătă, de la ora 11, cu Vulturii Lugoj, iar apoi miercurea viitoare, tot de la ora 11, cu Metalul Reșița.

ASU Politehnica (antrenor Sorin Brîndescu): Fișteag – Contescu, Gălan, Bilia, Damian – Birău, Stancu, Ghinescu, Marin – Giuricici, Budur. Au mai intrat Feraru, Aldea, Ugocian, Taub, Vucea, Bădăuță, Tulcan, Rebenciuc, Țugui, D. Codrea, Niță și Rus.

Șoimii Pâncota (antrenor Ionuț Popa): Sălăjan – Doda, Rusu, Pascariu, Siminic – Issa, Fuchs, Oprea, Pirtea – Cuedan, Leucuța. Au mai intrat Bordea – Dan Daniel, Pantea, Dubeștean, Ianc, Ursoi, Gâlcă, A. Pavel, Ousmane Gueye.

About Gabriel Toth

Leave a Reply