ASU Poli, ocupată la final de săptămână


ASU Poli va avea parte de un final de săptămână intens, ce va începe vineri seara, cu un amical în nocturnă împotriva unei grupări de tradiție din Timișoara și apoi va continua duminică, cu fazele superioare ale Cupei de Iarnă.

ASU Poli continuă să se pregătească intens pentru returul din Campionatul Județean. Vineri seară, de la ora 18, la Baza 2, alb-violeții își vor măsura forțele cu divizionara D CFR Timișoara, un amical ce trezește nostalgia unui derby local, din păcate, de mult apus.

Adversara de vineri a timișorenilor a încheiat pe locul 4 prima parte a sezonului din Liga a IV-a, la un punct de ultima ocupantă a podiumului, CS Ghiroda. Gruparea feroviară e pregătită de Andrei Pobega, cel care la începutul carierei de jucător a evoluat la Poli, în Divizia B, la finalul „erei Zambon”. Confruntat cu probleme financiare grave în ultimii ani, CFR-ul se axează în prezent pe un lot foarte tânăr, cu puține nume experimentate, cei mai „cruzi” fotbaliști cooptați la prima echipă fiind născuți în 1997. Să mai spunem că pentru „leoparzi” meciul cu ASU Poli va fi al treilea în decurs de o săptămână, după ce sâmbătă au remizat alb cu Auto, iar astăzi au pierdut cu 0-2 în fața divizionare C, Millenium Giarmata.

Weekendul activ va continua pentru elevii lui Antonio Foale duminică, la sala „Constantin Jude”, unde e programată faza finală a Cupei de Iarnă la minifotbal. Conform programării efectuate de AJF, alb-violeții vor disputa ultimul sfert de finală, de la ora 13.30, în compania echipei Plavii Delia Sânpetru Mare, formație ce evoluează în Seria I de „Județ”.

Iată programul complet al zilei de duminică:

Sferturi de finală:
1. Tricoul 1 Iunie – Unirea Cerneteaz ora 10:30
2. Progresul Ciacova – Voința Biled ora 11:30
3. Avântul Topolovățu Mare – Inter Foeni ora 12:30
4. Sânpetru Mare – ASU Poli 13:30

Semifinale:
1. castigatoarea sfert 1 – castigatoarea sfert 2
2. castigatoarea sfert 3 – castigatoarea sfert 4

Finala se dispută între câștigătoarea semifinalei 1 și semifinalei 2

About Gabriel Toth

Leave a Reply