Așa a fost Înainte! Echipele de volei dispărute ale Timișoarei (I)

Sala de sport a Universității, actuala casă a voleibaliștilor lui Sorin Grădinaru, așa cum arăta în anii 60

Sala de sport a Universității, actuala casă a voleibaliștilor lui Sorin Grădinaru, așa cum arăta în anii ’60

În prezent, Timișoara a rămas cu o singură grupare de volei la nivel de seniori, fie că vorbim de întrecerea masculină sau de cea feminină. În alte vremuri, exista chiar o piramidă , formată din echipe mai mici, ce activau în eșaloanele inferioare, și unde aveau ocazia să se „călească” tinerii jucători în perspectiva marii performanțe.

După cum aminteam în episoadele anterioare, primul Campionat Național de volei masculin s-a organizat în 1949. Timișoara a fost atunci singurul oraș cu două reprezentante, Știința și Electrica, ambele grupări lansând jucători către echipa națională, care în acei ani ataca medaliile continentale sau mondiale. Abia în 1958, FRV a reușit organizarea unui eșalon secund, la care au participat 17 echipe, împărțite în două serii.

Echipa-fanion a orașului, Știința, a luat parte la această ediție, însă a ratat revenirea în elită, deși se baza, printre alții, pe Mihai Coste, unul dintre cei mai în vogă voleibaliști din țară în acei ani. „Studenții” au încheiat pe locul secund, cu 26 de puncte, la cinci lungimi în spatele Voinței București. În aceași serie, mai regăsim o grupare din capitala Banatului, Casa Ofițerilor, formație care a încheiat pe locul 7, cu 22 de puncte, menținându-se la limită în liga secundă, după o luptă strânsă cu Dinamo Baia Mare.

Echipa Casei Ofițerilor avea să mai supraviețuiască însă doar un sezon la acest nivel. În 1959, timișorenii au încheiat pe locul 8 (ultimul), cu 19 puncte acumulate, la fel ca și CS Râmnicu Vâlcea și Dinamo Târgu Mureș. Federația a modificat sistemul competițional în timpul campionatului (se practica și atunci!), iar micuța grupare timișoreană a primit o nouă șansă de a rămâne în acest eșalon. S-a organizat un turneu de baraj, la care au luat parte ultimele clasate din seriile de Divizia B – Voința Suceava și Casa Ofițerilor Timișoara, cărora li s-au alăturat două grupări ce își propuneau accederea în această ligă, Voința Sibiu și Metalul Pitești. Formația bănățeană a încheiat doar pe locul 3 și a retrogradat.

În același sezon, o altă formație timișoreană avea să părăsească Divizia B, însă pe ușa din față. Știința a reușit promovarea în eșalonul de elită, după o luptă pasionantă pentru câștigarea seriei a II-a cu Utilajul Petroșani, ambele formații acumulând câte 24 de puncte.

În mod curios, forul suprem al voleiului românesc a hotărât, în 1960, desființarea campionatului de Divizia B deși se disputaseră deja câteva etape din ceea ce ar fi trebuit să fie a treia ediție a acestui eșalon. Liga secundă avea să repară abia cinci ani mai târziu.

Înainte, înaintea Politehnicii

În primul sezon de la reluarea întrecerii de Divizia B (1964/1965), Timișoara a fost reprezentată de AS Înainte. Încă de la început, această formație s-a dovedit a fi una extrem de puternică pentru acest nivel, în condițiile în care a beneficiat de o serie de voleibaliști de valoare. Printre ei, îl putem aminti pe Nicolae Rusănescu, dublu campion național de juniori cu Locomotiva Timișoara, în 1955 și 1956, coleg de generație cu doi dintre coloșii vremii, Aurel Drăgan și Mihai Coste. Interesant e că, în paralel, Rusănescu practica și rugby-ul, la Știința Timișoara.

În acest prim sezon, Înainte a fost foarte aproape de o promovare în prima ligă, terminând campionatul pe locul secund, cu 21 de puncte, în spatele Științei Brașov.

În următoarea ediție, Înainte Timișoara a cochetat din nou cu promovarea, terminând pe poziția a patra, cu 28 de puncte, la doar două lungimi în spatele celor de la Viitorul Bacău, care au luat drumul primului eșalon. Podiumul singurei serii de Divizia B a fost completat de Alumina Oradea și CSMS Iași.

În ediția 1966/1967, Timișoara a avut două reprezentante în eșalonul secund. În seria I, a fost repartizată AS Înainte, iar în seria a II-a a luat startul Universitatea (a nu fi confundată cu prim-divizionara Politehnica, precursoarea actualei Universitatea). La fel ca în anii trecuți, Înainte s-a clasat în plutonul fruntaș, terminând întrecerea pe locul 3, cu 29 de puncte. La această performanță au contribuit voleibaliști precum Gheorghiță sau Iovan, remarcați de cronicile vremii. În cealaltă serie, Universitatea, care s-a bazat, printre alții, pe Postolache, venit chiar de la Înainte, a încheiat pe locul al patrulea, cu 28 de puncte acumulate.

Sezonul 1967/1968 a adunat la start trei formații timișorene, toate repartizate în Seria a II-a. Alături de Înainte și Universitatea, a venit și Politehnica, proaspăt retrogradată din primul eșalon. Cum era și firesc, gruparea studențească avea ca obiectiv clar revenirea cât mai rapidă în primul eșalon, însă misiunea s-a dovedit mult mai grea decât se crezuse inițial. Pe prima poziție a încheiat AS Înainte, cu 27 de puncte, rod al omogenității dobândite în precedentele sezoane. Politehnica a încheiat abia pe locul 2, la patru lungimi în spate, în vreme ce Universitatea a ratat de puțin prezența pe podium, terminând a patra, cu 22 de puncte, în spatele celor de la Electroputere Craiova.

Timișoara revenea, așadar, pe prima scenă, în vara anului 1968. Reprezentanta capitalei Banatului avea să fie însă tot Politehnica, cei de la Înainte renunțând la locul în elită câștigat pe teren. De altfel, după această „mutare”, AS Înainte avea să dispară definitiv de pe harta primelor două eșaloane ale voleiului românesc.

Așteptăm comentarii legate de voleiul timișorean pe pagina oficială de Facebook a campaniei SUSținem Universitatea

About Gabriel Toth

Leave a Reply