Alex Popovici: „N-aș pleca pentru nimic în lume, aici e casa mea”

Meciul de ieri, cu CSM Râmnicu Vâlcea pare să fi fost ultimul în tricoul alb-violet pentru majoritatea jucătorilor Politehnicii. Printre cei aflați pe picior de plecare se numără și Alex Popovici, cu siguranță cel mai iubit jucător din actualul lot, care are mari șanse să evolueze din vară la Concordia Chiajna, împreună cu o parte a colegilor săi de la Timișoara.

„Suntem promovați și atât. Noi am făcut totul din plăcere și ne-am bucurat cu adevărat pentru această promovare. Nu e ușor să joci fără bani, avem și noi datoriile noastre, cheltuielile noastre. Nu suntem obișnuiți să trăim pe spatele părinților, dar sunt și astfel de momente în viață. Ceea ce nu te doboară te întărește. Trebuie să mergem înainte și vom vedea ce va fi. Dacă băgăm capul în pământ și ne lamentăm pentru că nu ne-am luat banii, nu ajungem niciunde”, a spus Popovici.

Alex s-a impus ca o certitudine  în angrenajul lui Valentin Velcea în retur, reușind să marcheze de opt ori pentru Poli în această primăvară. Tehnicul fotbalist regretă însă că a devenit o piesă de bază a Politehnicii atât de târziu. „Regretul meu personal e că sunt de foarte mult timp aici și n-am putut face mai multe pentru acest minunat oraș, pentru acești minunați suporteri. Din păcate, mi s-a dat această șansă mult prea târziu, dar când am primit-o, am profitat din plin de ea. Asta regret cel mai mult, că n-am putut să joc mai mult pentru echipa mea iubită și să câștig un trofeu cu Poli, deși am fost aproape de mai multe ori”, a mai spus Popovici.

Cel mai iubit fotbalist din actualul lot al Politehnicii spune că el și colegii săi au demonstrat că au caracter, din moment ce au luptat pentru locul 1 până la final, în ciuda buzunarelor goale. „Cred că am dovedit că suntem băieți cu caracter, am fost uniți în momentele grele, iar asta s-a văzut pe teren. Nu cred că poate să vină nimeni să ne pună la îndoială caracterul”, e de părere Popovici.

Urmează Chiajna?

Alex Popovici are șanse destul de mari să joace din vară în Liga I. Din păcate nu pentru Poli, așa cum și-ar fi dorit, ci pentru Concordia Chiajna, acolo unde ar putea împărți vestiarul cu alți colegi de la Timișoara, printre care Mera, Poparadu și Pătraș. Lotul ce ar urma să plece în localitatea de lângă București a fost studiat  de noul staff tehnic al ilfovenilor, Ilie Stan și Petre Marin vizionând meciul Poli – CSM Rm. Vâlcea de la masa presei.

„S-ar putea ca acesta să fi fost ultimul meci, și aș vrea să dedic cele două goluri acestor minunați suporteri. Sunt discuții cu Chiajna, dar nu e nimic bătut în cuie. N-aș pleca de aici pentru nimic în lume, aici e casa mea. Dar ce pot să fac? Din păcate, nu depindem de noi. Viitorul nostru merge înainte și nu putem să clacăm acum”, a declarat Popovici.

„Sigur n-a fost ultimul meci al lui Poli”

Alex Popovici e convins că meciul cu CSM Rm. Vâlcea n-a fost cântecul de lebădă al Politehnicii. Atacantul în vârstă de 23 de ani face apel la autorități să salveze cât mai repede acest club atât de iubit în această parte a țării. „Cu siguranță acesta nu a fost ultimul meci al Politehnicii. Eu sper ca autoritățile să se trezească și să-și dea seama ce comoară există aici și cât de mult iubește lumea fotbalul în acest oraș. Deși la ultimele meciuri nu a prea venit lumea, sunt sigur că dacă meciul cu Vâlcea era ultimul din Liga a II-a și aveam promovarea asigurată din toate punctele de vedere, era stadionul plin”, a conchis Popovici.

About Gabriel Toth

Leave a Reply