AEM-Luxten Timișoara dă cel mai bun șahist român din 2013

costi2_92ca74450e
Federația Română de Șah a publicat ierarhia sportivilor afiliați pe anul 2013. Prima poziție i-a revenit lui Constantin Lupulescu, legitimat la AEM-Luxten Timișoara, campion național anul trecut atât la întrecerea individuală, cât și la cea pe echipe, participant cu succes și la o serie de turee internaționale de anvergură.

Constantin Lupulescu e cel mai bun șahist român din 2013, conform topului întocmit de federația de specialitate. Marele maestru, legitimat la AEM-Luxten Timișoara, a reușit un an de excepție, câștigând tot ce se putea câștiga pe plan intern. Mai întâi, în luna februarie, a devenit campion național în întrecerea individuală, desfășurată la Olănești, fiind la a patra performanță de acest gen, după titlurile câștigate în 2007, 2010 și 2011.

Născut la 25 martie 1984, la Buftea, Lupulescu a avut o comportare remarcabilă și în concursurile internaționale, ratând la mustață titlul de campion european individual, la Legnica (Polonia). Sportivul de la AEM-Luxten a încheiat competiția pe locul 5, la egalitate de puncte cu campionul european, însă a pierdut la departajare. Totuși, el ar fi avut șanse de a se detașa în fruntea clasamentului în ultima rundă, însă a remizat cu ucraineanul Anton Korobov. Lupulescu mai a participat, în luna noiembrie, la Campionatul European pe echipe, tot în Polonia, unde s-a clasat cu România pe locul 12.

În topul întocmit de FR de șah se mai regăsesc două nume importante ale clubului AEM-Luxten. E vorba despre Cristina Foișor, campioană națională reconfirmată la individual, clasată pe 5, și Vladislav Nevednichy, un loc mai jos, ca principal realizator de puncte al clubului timișorean la faza finală a Superligii, desfășurată în septembrie, la Mamaia.

Iată clasamentul primilor 10 șahiști ai României din 2013:

1. Constantin Lupulescu (AEM-Luxten Timișoara)
2. Irina Bulimaga (Politehnica Iași)
3. Liviu-Dieter Nisipeanu (CȘM Baia Mare)
4. Alina L’Ami (Politehnica Iași)
5. Cristina Foișor (AEM-Luxten Timișoara)
6. Vladislav Nevednichy (AEM-Luxten Timișoara)
7. Corina Peptan (CSM București)
8. David Gavrilescu (CSȘ Oltenia Craiova)
9. Bogdan Deac (CSȘ Râmnicu Vâlcea)
10. Mihnea Ognean (CSS Târgu Mureș)

About Gabriel Toth