Adelina Ungureanu (UVT Agroland), printre remarcatele turneului de calificare la CM U20

Adelina Ungureanu a fost una dintre cele mai eficiente jucătoare ale României la campania de calificare pentru Campionatul Mondial U20 (Foto © Emanuel Titus Iliesi)

România a ratat șansa de a participa în faza a doua de calificare la Campionatul Mondial de volei feminin U20. Selecționata „tricoloră”, cu șase jucătoare de la echipe din județul Timiș în componența: Adelina Ungureanu, Bianca Pașca, Petruța Orlandea, Sorina Miclăuș (UVT Agroland Timișoara), Daiana Roman și Natalia Preda (CSM Lugoj), a terminat pe locul al patrulea (ultimul) în turneul care s-a desfășurat la Ploiești, la finalul săptămânii trecute.

România a început bine în Grupa C, cu o victorie în patru seturi, 3-1, contra Estoniei. Au urmat însă două înfrângeri (0-3 cu Franța și 0-3 cu Olanda), iar selecționata condusă de Felix Văraru (fost antrenor la Poli Tender Timișoara, în sezonul 2004/2005) a ratat astfel prezența în faza a doua de calificare, programată în luna mai.

Clasamentul final al Grupei C, disputate la Ploiești (Sursa: www.cev.lu)

În ultimii ani, am scris des despre situația parcă fără ieșire în care se află voleiul românesc. Deși tinerele „tricolore” nu au reușit să ocupe una din primele două poziții la o competiție găzduită în România, statistica oferită de Confederația Europeană (CEV) ne oferă câteva date îmbucurătoare despre prestația voleibalistelor noastre.

Trei românce sunt printre jucătoarele cu cele mai multe puncte reușite la meciurile din faza I de calificare: Elzabet Varga (CNUE Medicina Târgu Mureș) – poziția 4 (45 puncte), Andra Artin (Dinamo București) – poziția 16 (30 puncte) și Adelina Ungureanu (UVT Agroland Timișoara) – poziția 18 (27 puncte). Aceste trei jucătoare, alături de coordonatoarea Bianca Pașca au fost printre remarcate la fiecare din cele trei meciuri disputate de România.

Tot la capitolul statistică, merită să notăm evoluția Adelinei Ungurenu la recepție (preluare) – 36,47%, un procentaj datărită căruia extrema formației de pe Bega este pe locul al treilea în această ierarhie.

Cu excepția Elizabetei Varga, celelalte trei jucătoare amintite vor încerca săptămâna aceasta să se califice la Campionatul European U18. Ungureanu, Pașca și Artin –toate născute în anul 2000- sunt componente de bază și la reprezentativa de cadete. România face parte din grupa E, alături de Portugalia, Rusia și Azerbaijan, meciurile urmând să se dispute în Sala Polivalentă din Ploești. Programul echipei pregătite de Bokor Istvan:

România – Rusia, joi, 12 ianuarie, 20:00
România – Portugalia, vineri, 13 ianuarie, 17:30
România – Azerbaijan, duminică, 15 ianuarie, 17:30

About Gabriel Toth

Leave a Reply