Sergiu Iorgovan, golgheterul lui ASU Politehnica, trece prin momente dificile. În pauza de iarnă, tânărul atacant s-a îmbolnăvit grav la plămâni și necesită o intervenție chirurgicală extrem de costisitoare în Austria.
Problemele prin care trece Sergiu Iorgovan nu i-au lăsat indiferenți pe actualii și foștii săi colegi. Astfel, sâmbătă, de la ora 16, în sala „Constantin Jude”, va avea loc un meci demonstrativ între ASU Politehnica și foștii săi colegi de la CFR. Organizatorii speră să reușească să-i convingă și pe foștii săi coechipieri de la Liberty Salonta să se alăture acțiunii. Scopul partidei e strângerea de fonduri pentru ajutorarea atacantului, costul intervenției chirurgicale și a tratamentului fiind unul substanțial. Cei prezenți la eveniment vor putea face donații în cele câteva urne ce vor circula prin sală.
Sergiu Iorgovan a împlinit 22 de ani pe 3 ianuarie. A sosit la ASU Politehnica în urmă cu exact un an, devenind principalul om de gol al alb-violeților. În returul sezonului trecut, a marcat de 12 ori, iar în prima jumătate a actualei stagiuni a punctat de 10 ori, fiind, de altfel, golgheterul echipei. Născut la Timișoara, Iorgovan a trecut, de-a lungul anilor, pe la juniorii lui Liberty Salonta, iar la nivel de seniori la Unirea Valea lui Mihai și CFR Timișoara.
[…] Sergiu Iorgovan, golgheterul lui ASU Politehnica, trece prin momente dificile. În pauza de iarnă, tânărul atacant s-a îmbolnăvit grav la plămâni și necesită o intervenție chirurgicală extrem de costisitoare în Austria, anunță site-ul druckeria.ro […]