ACS Poli a câștigat amicalul susținut în această dimineață cu divizionara C FC Caransebeș, scor 4-1. Pentru alb-negrii, Zăgrean a reușit o „dublă” în prima repriză, celelalte două reușite purtând semnătura lui Szekely și a sârbului Bajic.
La ACS Poli continuă trialurile. La meciul din această dimineață, cu FC Caransebeș, au fost testați patru fotbaliști din fosta Iugoslavie. Cel mai cunoscut dintre ei e fundașul dreapta sârb Marko Marovic, în vârstă de 29 de ani, cel care în ultimul an a jucat 18 meciuri pentru prim-divizionara maghiară Pecs. De asemenea, acesta a evoluat două sezoane și la Gaz Metan Mediaș. Alături de ei, au mai evoluat fundașul central macedonean Redzepi Sakir (24 de ani, ultima oară la MFK Kosice), mijlocașul bosniac Mrza Hasanovic (22 ani, ultima oară la Sloboda Tuzla) și atacantul sârb Aleksandar Bajic (24 de ani, ultima oară la FC Karaburma Beograd). Dintre cei patru, doar primii doi vor face obiectul clubului și pe mai departe. „Doi jucători mi s-au părut interesanți și vor rămâne în continuare. Îi vom mai vedea la lucru, iar apoi urmează să se înțeleagă și financiar. E vorba despre Marovic și Sakir. Ceilalți doi nu fac obiectul nostru”, a declarat Valentin Velcea.
Revenind la jocul propriu-zis, se poate spune că în prima repriză ACS Poli a arătat în sfârșit ca o pretendentă la promovare din liga secundă. Ocaziile s-au succes la poarta lui Cioloca, până la deschiderea de scor reușită de Zăgrean, din penalti, în minutul 18, consemnându-se trei ocazii bune, irosite de Marovic, Zăgrean și Goge. Căpitanul Zăgrean a făcut 2-0 în minutul 24, din pasa lui Dobricean, una dintre surprizele plăcute din meciul de azi. În partea secundă, Valentin Velcea a schimbat toată echipa, iar ritmul atacurilor a fost mai scăzut. Chiar și așa, alb-negrii au mai punctat de două ori, prin Szekely, în minutul 58, servit excelent de Nohai, iar apoi prin Bajic, în minutul 84, după o așezare a lui Szekely. „Gugulanii” au marcat golul de onoare în minutul 63, după o fază care a avut ca protagonișt doi jucători originari din Timișoara: Ionaș a fost faultat în careu de Moroiță, iar Staicu l-a executat pe Coca.
„Au fost două reprize total distincte. În prima am arătat determinare, am făcut un pressing destul de avansat, dar nu rezultatul e important, ci ideea de joc pe care o pot implementa pentru moment cel puțin verbal. Nu pot pune în acest moment tot ce îmi doresc în teren. Jucătorii sunt într-o continuă mișcare, unii pleacă, ații vin. Nu mai suntem nici pe ultima sută de metri, ci pe ultimii 20 de metri, în care să putem lămuri situația tuturor jucătorilor din lot”, a declarat Valentin Velcea, după jocul cu FC Caransebeș.
ACS Poli a evoluat astăzi în următoarea alcătuire – Kirev – Nohai, Petrovic, Sakir, Marovic – Goge, Poparadu, Dobricean, Anițoiu – Gafița, Zăgrean. În partea secundă au mai intrat Coca – Iovan, Moroiță, Hasanovic, Boldea, Artean, Trandu, Szekely, Bajic și Șeroni.
ACS Poli a programat alte două jocuri de pregătire în săptămâna ce urmează, ambele urmând să se dispute pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Miercuri dimineață, de la ora 11, alb-negrii vor înfrunta concitadina FC Flacăra, pentru ca sâmbătă trupa lui Vali Velcea să dea piept cu Vulturii Lugoj.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.