CH Poli a pierdut în această seară primul meci al semifinalei Ligii Naționale, 30-26 pe terenul lui Dinamo, însă a lăsat o impresie plăcută, în condițiile în care Pero Milosevic a utilizat, de voie, de nevoie, și tinerii din lot. În fața unei formații înțesate de jucători experimentați, s-a simțit din plin absența veteranilor Timofte și Pejovic, dar și a gruzinului Chikovani. Din fericire pentru alb-violeți, primii doi pot reveni pentru jocul de joi, de la Timișoara.
CH Poli a început bine jocul din sala „Dinamo” producând chiar prima modificare a tabelei, în minutul 2, prin Cristian Fenici, utilizat și astăzi în rolul de inter stânga. De altfel, timișorenii s-au aflat la conducere în primul sfert de oră, chiar la diferențe de două goluri (5-3 și 6-4), însă trupa lui Eliodor Voica a reușit rapid să întoarcă în favoarea ei cursul jocului. Dinamoviștii au revenit la conducere în minutul 19, distanțându-se apoi pe tabelă. La pauză, ecartul roș-albilor era deja consistent: 16-10.
Diferența maximă s-a înregistrat chiar în debutul reprizei secunde, când Dinamo a făcut 17-10, însă au urmat momente bune de joc ale timișorenilor. Având în teren tineri precum Claudiu Șimicu, Denis Neamțu sau Wilhelm Wokan, dublați de forma de zile mari a lui Demis Grigoraș, bănățenii nu i-au lăsat pe dinamoviști să respire ușurați, menținându-se constant la patru, cel mult cinci goluri în urmă pe toată durata meciului. De remarcat și curajul tinerilor introduși de Pero Milosevic, despre care vom mai auzi cu siguranță în anii ce vor urma.
Cel mai bun om al meciului a fost, de departe, Demis Grigoraș, autor a nu mai puțin de 11 goluri. Pentru Poli au mai punctat Cristian Fenici 3, Andrei Santeiu 3, Claudiu Șimicu 2, Wilhelm Wokan 2, Leonard Ștefan 2, Iulian Halcă, 1, Marko Lasica 1 și Andrei Păiuș 1. Cel mai bun marcator al dinamoviștilor a fost Vrankovic, cu 8 reușite, urmat de Zulfic 6, Asoltanei 6, Șandru 4, Savenco 2, Ragot 2, Câmpan 1 și Diaw 1.
Meciul al doilea al confruntării dintre Poli Timișoara și Dinamo București va avea loc joi, la sala „Constantin Jude”. Un succes al timișorenilor va împinge duelul pentru finală în meciul decisiv, care se va disputa în capitală.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.