80 de ani de la prima atestare a poloului timișorean

Dispariția poloului e, fără doar și poate, cel mai flagrant act de neglijență al Timișoarei în ceea ce privește sportul, din 1990 încoace. Vorbim despre o ramură în care, în urmă cu șase decenii, capitala Banatului nu avea rival. Mai mult decât atât, orașul nostru – care astăzi nu dispune de niciun bazin regulamentar pentru polo – a fost unul dintre leagănele acestui sport în România.

Prin 1999, poloul timișorean a fost condus pe ultimul drum, odată cu desființarea secției de profil a clubului ILSA. O moarte totuși anonimă, care i-a întristat doar pe câțiva nostalgici, și i-a lăsat rece pe cei care ar fi avut un cuvânt de spus în acel moment sau ar fi avut pârghiile necesare de a forța continuarea tradiției poloistice (cu sau fără titulatura ILSA). Ignoranța și nepăsarea s-au dovedit însă cele mai letale arme ale societății românești de după revoluție.

Poloul e unul dintre sporturile de echipă cu care timișorenii de altă dată se mândreau de câte ori aveau ocazia. Iar asta pentru că ILSA a triumfat de șase ori consecutiv în Divizia A, în perioada 1946-1951. În plus, aproape întreaga echipă a „textiliștilor” din acei ani s-a îmbarcat spre Helsinki, în 1952, reprezentând naționala de polo a României la prima ei participare olimpică. Și, să mai spunem, Timișoara a fost unul dintre primele orașe românești în care s-a practicat polo. Dacă la fotbal ne mândrim că suntem „leagănul” acestei activități în România, ei iată, nu suntem departe de acest statut nici la polo.

Începuturile poloistice din România fac referire la cinci centre – București, Oradea, Cluj, Târgu Mureș, Timișoara – fără a se cunoaște însă exact anul sau locul în care acest sport s-a practicat pentru prima oară. Se spune că în Banat, s-a jucat polo încă de la începutul anilor ’20, înotătorii de la ILSA încingând un un joc în apă, folosind o minge de fotbal și două porți, ca formă de amuzament, în pauzele dintre antrenamente.

Prima atestare documentară a poloului timișorean o regăsim însă abia în 1933. Într-un almanah al sporturilor, echipa ILSA Timișoara figurează ca participantă la Campionatele Naționale de Natație, ce s-au desfășurat la Ștrandul Kiseleff din București. Printre probe, se număra și poloul, unde s-au înscris șase formații din țară, câștigătoarei fiindu-i acordat un trofeu denumit „Cupa României”.

În prima zi a turneului de polo, ILSA Timișoara a răpus CFR-ul bucureștean cu 6-1. De altfel, bănățenii au disputat finala competiției, pierdută însă cu 0-4 în fața formației M.S.E. Târgu Mureș. Respectivul almanah caracterizează formația timișoreană drept una „cu jucători tehnici, dar lenți”, enumerându-i componenții: Lusztig Laci, Molnar Enci, Heini Bader, Toto Balint, Bonzo Flesch, Ravasz Pali și Freund Imre. Cu alte cuvinte, prima sau, cel puțin, cea mai veche echipă a ILSA-ei.

Despre Ravasz Pali se știe că a antrenat formația textilistă în anii ei de început, în paralel cu activitatea sa de jucător, părăsind orașul și clubul la finele anilor ’30. Ștafeta a fost preluată de Imre Freund, poreclit Apaca (călugărița), cel care a format echipa ce avea să domine poloul din România după război. De altfel, Imre Freund a fost, la începutul anilor ’50, și antrenorul echipei naționale, câștigând apoi primul titlu din istoria lui Dinamo, în 1952. Imre Freund a părăsit Timișoara și România la mijlocul anilor ’70, stabilindu-se la Berlin alături de fiul său, Roland, care e considerat până în prezent unul dintre cei mai importanți jucători din istoria poloului German.

Foto: www.ilsa-timisoara.net