Bogdan Popescu s-a despărțit ieri după-amiază de Timba (Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto)

Atmosfera tensionată afișată în tabăra celor de la Timba Timișoara la finalul derby-ului local cu BC Timișoara, pierdut miercuri la o diferență de 25 de puncte, nu s-a lăsat fără urmări. În cursul zilei de ieri, s-au produs două despărțiri, anunțate pe contul oficial de Facebook al echipei, fără prea multe explicații legate de cauzele acestor măsuri. Mai întâi, a fost oficializată rezilierea contractului jucătorului Bogdan Popescu. Apoi, înspre miezul nopții, a fost anunțată și plecarea lui Bogdan Murărescu, antrenorul cel mai statornic din sportul de echipă timișorean, care începuse al zecelea sezon consecutiv pe banca „urșilor”.

„Motivele sunt interne și vor fi eliminate. Există un «cancer», care roade de mult și eu nu îl mai suport. Sunt două variante: ori dispare «cancerul», ori plec eu! De o lună l-am semnalat, am fost înțelegător, dar trebuie să dispară”, spunea antrenorul Bogdan Murărescu după încheierea partidei de miercuri cu BC Timișoara.

Misterul părea să se fi elucidat ieri după-amiază, când pe contul de Facebook al clubului a fost anunțată despărțirea de Bogdan Popescu: „Relațiile contractuale dintre echipa noastră şi jucătorul Bogdan Popescu au încetat în cursul zilei de azi. Decizia rezilierii înțelegerii dintre cele două părți a fost amiabilă. Mult succes pe viitor, Bogdan!”.

Bogdan Murărescu renunță la banca „urșilor” după nouă ani! (Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto)

Suprinzător, înspre miezul nopții s-a anunțat și despărțirea de Bogdan Murărescu, aflat pe banca echipei încă din sezonul 2008/2009! „Astăzi se încheie o perioadă importantă în istoria echipei noastre. După nouă ani, Bogdan Murărescu a decis să renunțe la funcția de antrenor al BC Timba Timișoara, iar noi, cei care facem parte din familia Timba, îi mulțumim pentru toate bucuriile și emoțiile pe care le-am trăit împreună. Au fost nouă ani frumoși, dar relația dintre Timba și Bogdan Murărescu nu se oprește aici, pentru că Bogdan va rămâne alături de noi într-o funcție administrativă. Interimatul echipei va fi asigurat de Dan Ionescu. Muri, îți mulțumim!”, se arată în comunicatul postat pe pagina de Facebook a celor de la Timba.

Așadar, la meciul pe care Timba îl va disputa duminică, de la ora 18:30, la sala „Constantin Jude”, cu Dinamo, echipa va fi condusă de pe margine de Dan Ionescu. Acesta a fost primul antrenor din istoria clubului galben-negru, pe care l-a mai pregătit în sezonul 2006/2007. În cariera sa de antrenor, a mai activat la formațiile masculine ELBA Timișoara (1999-2001), RIPS Timișoara (2003-2004), Lotul Național de juniori al României (2004-2005), Gaz Metan Mediaș (2005-2006), Timba Timișoara (2006-2007), Vulturii Baia Mare (2007-2008) și echipa feminină BCM Danzio Timișoara (2008-2011; 2012-2014).