Plămadă & co au învins la Lugoj (Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto)

Politehnica Timișoara a încheiat perioada de pregătire astăzi, odată cu testul de pe terenul formației de Liga a III-a CSM Lugoj. Alb-violeții s-au impus cu 2-0, ambele reușite fiind consemnate la începutul celor două reprize. După jocul de astăzi, „Băieții în Ghete” vor intra în regimul normal de antrenamente, primul joc oficial al noului sezon fiind programat peste o săptămnă, în deplasare, la Dacia Unirea Brăila.

Politehnica a început mai bine jocul de pe stadionul „Tineretului” și a reușit deschiderea de scor după doar trei minute de la primul fluier. Sorescu a centrat de pe partea stângă, pentru apariția în careu a proaspătului transferat Cornel Predescu, iar fotbalistul în vârstă de 30 de ani a înscris, cu o lovitură de cap.

Au urmat momente bune de joc pentru formația lugojeană, care a periclitat poarta lui Gakos prin experimentații Szekely și Bozian, însă goalkeeperul polist a intervenit promt de fiecare dată. Pe finalul primului mitan, alb-violeții au avut la rândul lor două șanse importante de gol. Mai întâi, în minutul 35, după o fază cursivă de atac purtată de Ignea și Sorescu, atacantul Bădăuță a trimis puțin peste poartă, de la colțul scurt. Trei minute mai târziu, Ignea s-a găsit într-o poziție foarte favorabilă, însă șutul său de la marginea careului a fost blocat de căpitanul gazdelor, Miculescu.

Repriza a doua a început aproape identic cu prima. În minutul 50, la prima fază mai periculoasă, Deian Sorescu a marcat cu o lovitură de cap, din centrarea lui Bădăuță. Ritmul de joc a scăzut apoi de ambele părți, cei doi antrenori rulând întreg efectivul avut la dispoziție. Cu cinci minute înainte de final, Lugojul s-a mai remarcat prin fundașul sârb Radak, al cărui șut fără preluare, de la marginea careului, a fost respins de Gakos.

CSM Lugoj (antrenor Cosmin Petruescu): Filip – D. Filip, Radak , Miculescu (cpt.), Fridrich – Precupanu, Ciubotariu, Cuedan, Marta – Bozian, Szekely. Au mai intrat Păduraru – Peptănuș, Ciobanu, Stoian, Dobra, Vânătu, Olariu, Mărmăneanu, Grega.
Politehnica Timișoara (antrenor Bogdan Andone): Gakos – Bilia, Mera (cpt.), Coadă, Taub – Krausz, Ignea, Predescu – Plămadă, Bădăuță, Sorescu. Au mai intrat Motreanu, Lazea, Stancu, Staicu, Neamțu, Bîte, Ghinescu și Crișanov.

Politehnica Timișoara a încheiat neînvinsă seria meciurilor de verificare. Alb-violeții au realizat șase victorii (11-0 cu Unirea Jimbolia, 10-0 cu Avântul Periam, 5-2 cu Timișul Șag, 7-0 cu Precizia Săcele, 5-2 cu FK Csikszereda și 2-0 cu CSM Lugoj) și au încheiat alte două jocuri la egalitate (0-0 cu AFC Hărman și 1-1 cu Olimpic Cetate Râșnov).

Leave a Reply