12342779_1173191446041940_2173361881256459469_nTimișoara Saracens a surclasat cel mai dificil adversar din preliminariile EPCR Challenge Cup. Proaspăta campioană a României a trecut cu un categoric 45-13 de medaliata cu argint din Italia, Rugby Rovigo Delta, la capătul unui meci extrem de spectaculos, în care s-a aflat în permanență la conducere.

O după-amiază că două surprizea pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Una plăcută, Timișoara Saracens fiind superioară la toate capitolele unei formații cu tradiție în Italia, Rugby Rovigo, în fața căreia a obținut o victorie cu punct bonus ofensiv. Cea neplăcută o reprezintă asistența restrânsă din Trubuna I, singura deschisă publicului, doar 1.300 de spectatori asistând la cel mai important meci internațional de rugby organizat până acum pe Bega.

Partida a început furibund, cu Timișoara semnând primul eseu la chiar prima fază a meciului, prin Shennan, după o cursă de 40 de metri. Calafeteanu a transformat fără probleme, demonstrând la rându-i, încă din start, că e „în picior”. Italienii au replicat rapid, printr-o lovitură de pedeapsă transformată de Basson, în minutul 5, dar imediat Calafeteanu a refăcut diferența de șapte lungimi tot dintr-o penalitate. Același Basson a trimis printre buturi în minutul 10, însă Timișoara avea să zburde efectiv pe teren până la finalul primei reprize.

Bănățenii au pus patru eseuri consecutive până la pauză, două prin Kinikinilau (min. 16 și 18), unul prin Fonovai Tangimana (33) și încă unul prin Shennan (36), toate încercările fiind transformate de Calafeteanu. În această perioadă, italienii au avut o perioadă de dominare de aproximativ 5 minute, la mijlocul primei reprize, când au presat în 22-ul gazdelor, însă amfitrionii au reușit să găsească de fiecare dată un răspuns încercărilor de pătrundere ale oaspeților.

În mitanul secund, Timișoara Saracens a slăbit ritmul, oarecum de înțeles, deoarece punctul bonus fusese asigurat încă de la pauză, când tabela afișa 38-6. Rovigo a reușit eseul „de onoare” în minutul 49, prin căpitanul Ferro, transformat de Basson. Totuși, ultimul cuvânt l-a avut tot Timișoara, printr-un eseu reușit la centru de Jody Rose, care a și realizat un plonjon spectaculos, desăvârșind o după-amiază perfectă pentru bănățeni. Vali Calafeteanu a îndeplinit o simplă formalitate, încheind meciul cu procentaj 100% din loviturile de picior și stabilind scorul final la un uluitor 45-13.

Cu 10 puncte acumulate după primele două partide, Timișoara Saracens ia o opțiune serioasă la calificarea pentru barajul de accedere în grupele principale ale EPCR Challenge Cup. Bănățenii mai au de disputat două partide în această fază: primul sâmbăta viitoare, de la ora 12.30, tot pe „Dan Păltinișanu”, cu o altă formație din Italia, Fiamme Oro Rugby Roma, pentru ca la începutul lui 2016 să se deplaseze în Germania, pe terenul lui Heidelberger Ruderklub.

Timișoara Saracens: Shennan, Lemnaru, Manumua, Kinikinilau, Tangimana, Rose, Calafeteanu, Militaru, Rădoi, Țăruș, Popârlan, Lazăr, Morrison, Rus, Burcea (C). Au mai intrat Căpățână, S. Taupaki, Mariș, Mureșan, Ianuș, Umaga, Sefanaia și Zaharia.

Rugby Rovigo: Basson, McCain, Majstorovic, Van Niekerk, Menon, Mantelli, Bronzini, Quaglio, Silva, Tenga, Marzan, Reido, Bernini, Zanini, Ferro (C). Au mai intrat Balbani, Grasotti, Bordonaro, Ruffolo, Lubian, M. Frati, Lucchin și Pavanello.

Leave a Reply