UVT Agroland Timișoara, în faza a doua a play-off-ului, după o dublă victorie cu Brașovul

©  Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

UVT Agroland Timișoara a acces în turneul play-off al Diviziei A2 Vest de volei feminin, după cele două victorii înregistrate în weekend, pe teren propriu, în fața formației CSU Bravol Brașov. Fetele pregătite de Dan Jitaru s-au impus cu 3-1 sâmbătă, în prima întâlnire, pentru ca al doilea meci, disputat ieri, la orele amiezii, să fie tranșat în minimum de seturi.

În prima zi a „dublei” cu CSU Bravol Brașov, fetele de la Agroland au avut probleme în primul set, pe care l-au pierdut cu 26-24, „pe fondul unei lipse de concentrare”, după cum avea să declare la final antrenorul Dan Jitaru. Timișorencele au preluat însă apoi frâiele și au câștigat următoarele trei acte, la 11, 20 și 21, câștigând partida cu 3-1.

Mult mai clar a fost succesul formației bănățene în cel de-al doilea meci, disputat ieri, în sala de sport a Facultății de Educație Fizică și Sport. UVT Agroland s-a impus cu 3-0, cu seturi câștigate la 21, la 16 și la 12.

„Cele două meciuri jucate împotriva Brașovului în prima fază a play-off-ului mi s-au părut mai dificile decât cele din turul și returul sezonului. Fetele de la CSU Bravol au fost mai motivate decât în celelalte două întâlniri și asta am simțit în teren. Din fericire, noi am fost mai pregătite și am reușit să ne impunem. Îmbucurător este și faptul că fazele eliminatorii ale competiției nu provoacă o presiune în plus asupra noastră. Urmează turneul semifinal și ne așteptăm ca echipele împotriva cărora vom evolua să fie mai motivate decât până acum, pentru că aceasta este ultima fază înaintea turneului de promovare”, a declarat, după disputa de ieri, căpitanul lui UVT Agroland, Ioana Ordean.

UVT Agroland se alătură astfel concitadinei CSU Politehnica în turneul final four al Diviziei A2 Vest, acolo unde au mai acces CSU Oradea și Medicina Târgu Mureș. Cea din urmă nu are drept de promovare, fiind satelitul unei grupări din primul eșalon. Astfel, pentru cele două locuri care duc la turneul final de promovare, se vor luptacelelalte trei echipe. În acest moment putem declara, cu certitudine, că Timișoara va avea, pentru al doilea an la rând, cel puțin o reprezentantă la baraj, după ce Agroland ajungea în această fază în ediția trecută de campionat.

Turneul final four al Diviziei A2 Vest se va desfășura în perioada 8-10 aprilie, în organizarea uneia dintre cele patru formații calificate. Licitația pentru găzduirea turneului va avea loc la 22 martie, la sediul Federației Române de Volei.

Până la turneul play-off, UVT Agroland va disputa o serie de meciuri de pregătire, al căror program va fi anunțat ulterior.

About Gabriel Toth

Leave a Reply