Antrenorul Bogdan Paul a tras concluziile stagiului de 12 zile de la Cheile Grădiștei (Foto © Emanuel Titus Iliesi)

Voleibalistele UVT Agroland au încheiat prima și cea mai dificilă etapă a pregătirii. Delegația nou-promovatei a revenit aseară în Timișoara, după un stagiu centralizat de 12 zile la Cheile Grădiștei. Fetele antrenate de Bogdan Paul vor începe, de mâine, pregătirile pe plan local, iar luna septembrie va aduce și primele meciuri de verificare.

Voleibalistele de la UVT Agroland au primit astăzi liber din partea staff-ului tehnic, însă de mâine vor întra din nou „în pâine”. Antrenorul Bogdan Paul a tras concluziile cantonamentului de la Cheile Grădiștei, încheiat ieri: „A fost un cantonament util. Fetele au răspuns bine la ce le-am cerut și, foarte important, ne întoarcem fără probleme de ordin medical. Evident, au existat mici dureri, dar este normal într-un stagiu în care accentul este pus mai ales pe pregătirea fizică”.

Despre stagiul de pregătire centralizată a vorbit și cel mai sonor transfer al verii, Roxana Bacșiș, care spune că s-a adaptat rapid în noul colectiv. „A fost o perioadă grea, dar și frumoasă. Am avut parte de 12 zile cu antrenamente dure, dar am tras de noi pentru că perioada asta este cea mai importantă. Condițiile de pregătire au fost excelente și peisajul de la Cheile Gradiștei este pur si simplu superb. Este normal că ne-am acomodat repede pentru că ne cunoaștem foarte bine între noi. Eu sunt prietenă cu cele mai multe fete de aici, acesta fiind unul dintre motivele pentru care am ales sa vin la Timișoara”, a declarat Roxana Bacșiș.

Două campioane vin la Timișoara

Luna septembrie va programa și primele partide de verificare pentru UVT Agroland. În săptămânile ce urmează, sunt vizate organizarea câtorva antrenamente comune cu formații din zonă. Apoi, în perioada 29 septembrie – 1 octombrie, UVT Agroland va organiza, la Timișoara, un puternic turneu internațional. Au confirmat deja participarea două campioane naționale, cea a României, Volei Alba Blaj, și cea a Ungariei, Linamar Bekescsaba. Clubul de pe Bega poartă tratative și cu o echipă din Serbia pentru participarea la acest turneu.

„Sincer, ca orice sportiv aștept meciurile. Este foarte bine că se va organiza un turneu la Timișoara, pentru că ne vom cunoaște mai repede cu fanii. Așa cum am mai spus, îi aștept în număr cât mai mare la sală, pentru a ne încuraja. Vom avea nevoie cu siguranta de sprijinul lor”, e mesajul Roxanei Bacșiș.

UVT Agroland va întoarce vizita campioanei României, prin participarea la Cupa Blajului, competiție ce se va derula în perioada 3-6 octombrie. La acest patrulater, a mai confirmat prezența o altă formație din Divizia A1, Știința Bacău.

Leave a Reply