Politehnica Timișoara s-a impus în amicalul disputat în această dimineață, pe arena „Știința”, în fața echipei Centrului Național de Pregătire. A fost 3-1 pentru alb-violeți, la capătul unei partide în care antrenorul Cosmin Petruescu i-a folosit, în mare parte, pe tinerii care nu au prins minute în ultimele jocuri oficiale.

Gazdele au condus cu 2-0 la pauză, prin golurile lui Bogdan Miholca, din minutul 13, și Tiberiu Istrătescu, din minutul 29. Pentru CNP a redus din diferență Pițigoi, în minutul 51, însă diferența de două goluri s-a refăcut rapid în favoarea alb-violeților, care au punctat din nou prin Miholca.

Antrenorul Cosmin Petruescu a abordat testul de astăzi în formula D.Munteanu – Jurj, Szasz, Coadă, Cojocaru – Lazea, Miholca, Poparadu – Schieb, Istrătescu, Ghinescu. Au mai jucat Borbei – Hornfeck, C. Popescu, Gașpar

„Am văzut o altfel de atitudine față de celelalte jocuri de la mijloc de săptămână. Firește, mă refer la cele de pregătire și verificare, a nu se înțelege că ar fi vorba despre jocuri oficiale. Am abordat partida cu o altă atitudine, jocul m-a mulțumit în mare parte. A fost un antrenament fizic util. Mă bucur că, încetul cu încetul, și Poparadu începe să intre în ritmul de joc. Schieb venea și el după o accidentare și avea nevoie de minute, la fel ca în cazul lui Poparadu. Jucătorii tineri, în speță Istrătescu, Popescu, Jurj, Szasz și ceilalți, care nu au jucat foarte mult în partidele oficiale, aveau și ei nevoie de minute. Și ei sunt la un nivel fizic destul de bun și ne-au demonstrat că ne putem baza pe ei în orice moment. Le mulțumesc celor de la CNP, pentru că au onorat și de această dată invitația noastră. Cred că a fost un test util, atât pentru noi, cât și pentru ei”, au fost concluziile antrenorului Cosmin Petruescu.

Următorul joc de campionat pentru Politehnica va avea loc sâmbătă, de la ora 12.00, pe stadionul „Dan Păltinișanu”, în compania nou-promovatei SSC Farul Constanța.