U18 Baschetul timișorean atacă noi medalii

577518_481605268579201_1709661295_n
După dublul triumf înregistrat săptămâna trecută în campionatele de tineret, baschetul juvenil din Timișoara speră să obțină noi medalii, în turneele finale U18. Atât fetele, cât și băieții de la CSS Bega vor lupta pentru podium la București, ambele întreceri urmând să debuteze miercuri.

Săptămâna trecută, sala Olimpia a fost scena unei duble sărbători. Mai întâi, marți, băieților de la BC Timișoara le-au fost înmânate medaliile de aur ale campionatului de tineret. Un triumf surprinzător, în condițiile în care antrenorul Cristian Bota a avut la dispoziție un lot extrem de tânăr, mult mai puțin experimentat decât cel al favoritelor CSU Ploiești sau Dinamo. Două zile mai târziu, o echipă timișoreană avea să sărbătorească un nou titlu național pe parchetul sălii „Constantin Jude”. E vorba despre fetele de la BCM Danzio, care și-au respectat statutul de favorite într-o întrecere la care echipele din Liga Națională nu s-au prea omorât cu firea să-și înscrie reprezentante.

În această săptămână, baschetul timișorean și-ar putea îmbogăți colecția de medalii din această primăvară. CSS Bega se află în fața turneelor finale, atât cu echipa de băieți, cât și cu cea de fete, în ambele loturi regăsindu-se campioni de la U23.

După un 2012 entuziasmant, în care secția de baschet feminin de la CSS Bega a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la categoriile U16, U17 și U18, a venit vremea confirmării supremației Timișoarei. Fetele pregătite de Veronica Gavrilă și Mioara Chițu vor începe miercuri seria de jocuri a turneului final U18, ce se vor desfășura în sala „Olimpia” din București. În ultimul act au mai acces CS BBALL 6 Sf.Gheorghe, CSS Sibiu, Olimpia București, CSS Craiova și BC MC Sport Cluj, ultimele două grupări părând principalele contracandidate ale bănățencelor. Din lotul celor de la CSS Bega vor face parte patru jucătoare premiate săptămâna trecută, la finalul campionatului de U23: Brigitte Steiner, Alina Gheban, Bianca Blanaru și Teodora Neagu.

Fetele de la CSS Bega vor evolua la București după următorul program:

Miercuri, ora 9 cu CSS Sibiu
Joi, ora 13, cu Olimpia București
Vineri, ora 9, cu BC MC Sport Cluj
Sâmbătă, ora 11, cu CS BBALL 6 Sf. Gheorghe
Duminică, ora 11, cu CSS Craiova

La masculin, CSS Bega propune o generație interesantă, din care s-au remarcat în mod deosebit câteva vârfuri săptămâna trecută, la turneul final de U23. În absența conducătorului de joc Casian Todorov, principala gură de foc a trupei pregătite de Tberiu Ondreikovics pare a fi Raul Covaciu, desemnat cel mai de perspectivă jucător al campionatului de tineret. Dintre campionii de săptămâna trecută, în lotul timișorean se mai regăsesc Vlad Szekely, Cătălin Sabău, Sorin Diaconu și Vasile Stan.

La turneul final al întrecerii masculine au acces opt echipe, repartizate în două serii de câte patru. CSS Bega va lupta împotriva echipelor U Mobitelco Cluj, LPS Focșani și Phoenix Galați, în cealaltă grupă regăsindu-se CSS Ploiești, CS Dinamo CSS Nr. 6, CSU Cuadripol Brașov și LPS Târgu Mureș.

Meciurile din grupa Timișoarei se vor disputa în Arena de Baschet din București după următorul program:

Miercuri, ora 13, cu LPS Focșani
Joi, ora 15, cu Phoenix Galați
Vineri, ora 13, cu U Mobitelco Cluj.

Sâmbătă și duminică vor avea loc meciurile pentru stabilirea clasamentului final.

About Gabriel Toth

Leave a Reply