Trei timișoreni, marcatori în prima victorie a naționalei de handbal a României din 2014

Croatia vs RomaniaReprezentativa de handbal masculin a României și-a început traseul în noul an încă din 2 ianuarie, cu al treilea joc din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2015, în compania Ciprului. Meciul disputat în noua sală „Dinamo” din București a fost adjudecat net de tricolori, scor 36-19, rezultat la care au contribuit trei handbaliști crescuți la Timișoara.

Tricolorii lui Eliodor Voica au obținut joi cea de-a treia victorie din tot atâtea partide disputate în Grupa a 2-a a preliminariilor pentru Campionatul Mondial ce va fi găzduit la anul, de Qatar. România s-a impus, în sala „Dinamo”, cu 36-19 în fața reprezentativei Ciprului, la capătul unui meci dominat cu autoritate de la un capăt la altul, la pauza căruia se înregistra deja o diferență liniștitoare pentru amfitrioni, 18-10.

Selecționerul Eliodor Voica nu a apelat la niciun jucător al actualei CH Poli Timișoara dar, în schimb, s-a bazat pe alți trei handbaliști crescuți pe Bega, cu toții marcatori în poarta ciprioților. Alexandru Șimicu, recent desemnat cel mai bun handbalist român al anului 2013, a contribuit cu trei reușite la zestrea de goluri a României. Tot de trei ori a punctat și Flavius Cîmpan, jucător în vârstă de 25 de ani, ce acoperă extrema dreaptă la Potaissa Turda, crescut de LPS Banatul, acolo de unde a fost cooptat, încă de foarte tânăr, la Centrul Național de Excelență de la Sighișoara. Un gol a reușit și Cristian Fenici, fostul căpitan al Politehnicii Timișoara, actualmente conducător de joc al vicecampioanei Știința Bacău.

CH Politehnica a avut totuși un jucător implicat în meciurile prliminare de joi. E vorba despre Irakli Chikovani, cel ce a marcat două goluri în înfrângerea Georgiei, scor 23-29 la Ankara, cu Turcia. Pentru gruzini e cea de-a treia înfrângere consecutivă din Grupa 1, din care mai fac parte Lituania și Finlanda.

Cei patru handbaliști cu legături timișorene vor mai avea ocazia să puncteze pe scena internațională și duminică, atunci când sunt programate meciurile etapei a patra. România va evolua la Nicosia, cu Cipru, în timp ce Georgia va primi, la Tbilisi, replica Turciei.

About Gabriel Toth