Politehnica Timișoara și-a luat revanșa pentru înfrângerea din tur, de la Afumați, repurtând astăzi o victorie la același scor în fața ilfovenilor, 2-1. A fost primul succes pe „Știința” din 2018, venit grație celor două goluri marcate de alb-violeți în primul sfert de oră al întâlnirii.

Nici bine nu s-au așezat jucătorii celor două echipe în teren, că tabela de pe „Știința” a și suferit prima modificare. În minutul 2, Alin Ignea a marcat un gol de generic, de la 20 de metri, la vinclu, la chiar prima acțiune de atac a Politehnicii. Dublarea avantajului putea veni chiar în minutul 5, însă același Ignea a trimis peste poartă, din șapte metri, avându-l doar pe portarul Marinescu în față. Golul de 2-0 a venit, în cele din urmă, în minutul 15, atunci când Predescu a centrat de pe stânga, Patriche a lăsat balonul să cadă în careu, lucru speculat de Vasile Nicolae, care s-a întors cu fața la poartă și a trimis la colțul scurt, din lateral dreapta. Pentru cel poreclit „Ciubuc” e un motiv în plus de satisfcație, el reușind să perforeze poarta echipei care a renunțat în iarnă la serviciile sale.

Acțiunile ofensive ale poliștilor au continuat și în următorul sfert de oră. În minutul 24, Sorescu a trimis, din lateral dreapta, la rădăcina barei de la colțul scurt, dar Marinescu a reușit să respingă în corner. La faza următoare, Krausz a finalizat cu o „foarfecă”, de la 14 metri, însă Robicek a respins în corner. Speranțele oaspeților au fost reaprinse pe finalul primei părți, atunci când timișoreanul Vasile Olariu a marcat cu un șut la colțul lung, de la 14 metri, lateral dreapta.

Golul din minutul 42 a schimbat complet datele problemei pe „Știința”, iar în repriza a doua cei din Afumați au dominat autoritar, i-au presat pe alb-violeți în propria treime, însă nu au reușit să creeze faze cu adevărat periculoase la poarta lui Dur-Bozoancă. Notabile au fost doar încercările lui Mugurel Dedu, din minutul 52, șut reținut în doi timpi de Dur-Bozoancă, și Ștefan Vasile, care a trimis pe lângă poartă, din interiorul careului, în minutul 65.

Olivier Lusamba și-a reziliat contractul

Numeroase absențe astăzi, pentru Antonio Foale, care a avut probleme în alcătuirea lotului de 18 jucători. În primul rând, alb-violeții s-au despărțit de atacantul Olivier Lusamba, care la antrenamentul de miercuri a solicitat desfacerea contractului, motivând că nu a reușit să se adapteze la Timișoara. De asemenea, Mera a lipsit, pentru cumul de cartonașe galbene, iar Plămadă, Schieb și portarul Dascălu sunt accidentați.

În aceste condiții, Antonio Foale a avut, pe banca de rezerve, trei juniori din generația 2003: Alexandru Borbei, Alexandru Gașpar și Demetris Cristodulo, ultimii doi proaspăt reveniți din Italia, acolo unde au participat cu naționala U15 a României la turneului „Gallini Cup”.


Politehnica Timișoara (antrenor Antonio Foale): Dur-Bozoancă – Motreanu, Bilia (cpt,), Scutaru, Taub – Ignea, Poparadu, Krausz, Predescu (64, Ghinescu) – Sorescu (90, Lazea), V. Nicolae (86, Giuricici)
CS Afumați (antrenor Vasile Neagu): Marinescu – Onea, Robicek, Patriche (cpt.), Perju – Buzea (46, Al. Zaharia), V. Olariu – R. Avram, M. Dedu, Mitu (46, Șt. Vasile) – Buduroi (83, Burlacu)

Leave a Reply