Timișoreanul Silviu Nișu aleargă după medalii la Campionatul European de masters de la Izmir

nisu medalieVineri va debuta, în Turcia, la Izmir, cea de-a 19-a ediție a Campionatelor Europene de atletism pentru veterani, competiție la care România va participa cu o delegație de 26 de sportivi. Printre ei, și timișoreanul Silviu Nișu, cel ce își propune să câștige ambele probe în care va concura.

Lotul de atletism masters al României a pornit astăzi spre Izmir, locul în care de mâine se va desfășura Campionatul European. Timișoreanul Silviu Nișu e încrezător în șansele lui și speră să se întoarcă din Turcia cu două medalii de aur la gât.

„Voi alerga la 100 și 200 de metri și nu cred că ar trebui să am adversar. Sunt refăcut în proporție de 80-90%, după accidentul de bicicletă pe care l-am suferit în urmă cu câteva luni, și speră să reușesc să mă impun în ambele probe”, ne-a declarat Nișu.

Principalul contracandidat al timișoreanului, atât la 100, cât și la 200 de metri, pare a fi britanicul Lawrence Baird, care în ambele probe are un „season best” mai bun: 10.62, față de 10.80 la 100m, respectiv 21.65, față de 21.80 la 200m.

Silviu Nișu va intra în focurile competiției sâmbătă, atunci când sunt programate seriile de calificare la 100m. Duminică vor avea loc semifinalele și finalele aceleiași probe. La 200m, bănățeanul va începe joi, în serii, urmând ca în următoarele două zile să se desfășoare semifinalele și finala.

Față de precedentele competiții internaționale, Federația Română de Atletism pare să își îndrepte mai mult atenția și către veterani. Dacă anul trecut, la Campionatele Balcanice de la Zagreb, și în iarnă, la Campionatul Mondial Indoor de la Budapesta a primit un echipament scos de la naftalină, de generație 1996 (!), de această dată, timișoreanul va alerga într-un echipament nou. „Totul pentru că am făcut eu gură”, spune Nișu, reflectând încă o dată inerția care domnește de atâția ani în forul de conducere al acestei discipline.

About Gabriel Toth

Leave a Reply