Timișoreanul Andrei Bărbuț, la Campionatele Europene de cros

andrei barbutUltimul concurs internațional din calendarul atletismului va avea loc la finele acestei săptămâni, la Belgrad. E vorba despre Campionatele Europene de cros, acolo unde va fi prezent un singur alergător timișorean, Andrei Bărbuț, în echipa de juniori a României.

Atletul timișorean Andrei Bărbuț a fost selecționat în lotul cu care România va aborda Campionatele Europene de cros, ce vor avea loc duminică, 8 decembrie, la Belgrad. Fratele mai mare al fotbaliostului lui ACS Poli e născut în 1994 și va face parte din lotul de juniori al țării noastre. Alături de el, va fi prezent în capitala Serbiei și Marcel Grigorescu, antrenorul care îl pregătește la LPS Banatul fiind ales în corpul tehnic al României.

În total, România va deplasa la Belgrad 14 sportivi, după cum urmează: senioare – Mădălina Monica Florea, Cristina Ghiţă Frumuz, Cristina Casandra şi Elena Moagă, junioare – Dana Loghin, Elena Crăciun, Andreea Piscu şi Adelina Moroiţă, juniori – Andrei Bărbuţ, Laviniu Chiş, Bogdan Motogna, Cristian Stoean, Ionuţ Drăguşin şi Andrei Leancă. Antrenorii lotului sunt Ion Avram, Ion Bură şi Marcel Grigorescu, delegaţia urmând să fie condusă de Doru Crişan

Obiectivul propus de Federația Română de Atletism pentru concursul de la Belgrad e obținerea a două clasări pe locurile 4-6.

About Gabriel Toth