969958_531373660257924_1367713087_n
Cele două echipe de handbal feminin ale Timișoarei au intrat pe ultima sută. Sâmbătă începe noul sezon în liga secundă, iar startul programează, din nou, duelul direct, CS Timișoara – Universitatea. Un duel ce anul trecut s-a dus însă în subsolul ierarhiei, iar premisele pentru noua stagiune nu par deloc favorabile. Când vom putea oare vorbi despre un reviriment al handbalului feminin în Timișoara? Când se va opri seria de sezoane fără orașul de pe Bega pe prima scenă? Cum a ajuns capitala Banatului în această situație ridicolă, după ce decenii la rând era printre principalele centre ale acestui sport?

Răspunsul la întrebările de mai sus nu le avem noi. Le au cei au în mână pâinea și cuțitul. Sau cei ce au împins, prin ignoranța lor, handbalul timișorean într-o direcție de neimaginat în urmă cu nu foarte mulți ani. În primăvară, aflat într-o vizită pe Bega, președintele FRH, Cristian Gațu, afirma amar: „Simona Arghir și Doina Cojocaru se răsucesc în mormânt”, făcând referire la situația dezastruoasă a acestei ramuri din capitala Banatului. Ani la rând, Timișoara a avut câte două reprezentante pe prima scenă, iar în eșaloanele inferioare o puzderie de echipe între care se încingeau derby-uri spectaculoase și încrâncenate. Universitatea încă se mai află pe locul secund în clasamentul all-time al campioanelor României, după Oltchim. Acum câteva decenii, marile forțe ale handbalului european pășeau cu inima cât un purice în sala Olimpia. Astăzi, peisajul e dezolant. Două echipe în eșalonul secund, niciuna dintre ele cu perspective de a spera măcar la accederea în elită.

Ultimul bal în primul eșalon

Liga Națională a pornit deja la drum, aceasta fiind cea de-a șaptea ediție consecutivă fără o reprezentantă a Timișoarei. Ultima aventură în elită a orașului de pe Bega s-a consemnat în ediția 2006/2007. Universitatea, rămasă atunci singura echipă de seniorare a urbei, reușea să revină după o pauză de doar un an în prima divizie. Sezonul a început cu Tiberiu Puta la cârmă, s-a încheiat cu Sorinel Voicu pe banca suferințelor, însă deznodământul a fost previzibil. Locul 13, retrogradabil, cu doar 6 puncte în cont, la 9 lungimi în spatele primei formații de deasupra liniei, HC Zalău.

Echipa timișoreană disputa ultimul joc în eșalonul de top al României la 2 mai 2007, în deplasare la Mureșul Târgu Mureș, formație ce avea să încheie sezonul fără punct în clasament. Universitatea s-a despărțit așadar de elită cu o victorie externă, scor 32-28, marcatoarele trupei bănățene fiind Roman-Picu – 8 goluri, Calu – 6, Iovănescu – 5, Râmbu – 4, Ionescu – 4, Ignat – 4 și Drăgan – 1.

2006 - Universitatea - Oltchim (foto: Nyugati Jelen)

2006 – Universitatea – Oltchim
(foto: Nyugati Jelen)

În acel sezon, publicul timișorean a venit pentru ultima oară în număr mare la sala Olimpia pentru un joc de handbal feminin. Se întâmpla într-o după-amiază de joi, pe 26 octombrie 2006, atunci când Oltchim Râmnicu Vâlcea sosea cu toate pleiada de vedete pe Bega pentru o victorie sigură. A fost 45-23 pentru gruparea antrenată de Gheorghe Tadici, la pauză 19-11. Să recapitulăm însă marcatoarele celor două team-uri din acest joc:

Universitatea: Turnea – 6, Ionescu – 5, Roman 5, Râmbu – 3, Balica  – 2, Crapciu – 1 și Calu – 1.

Oltchim: Gâlcă – 16, Nechita – 9, Vădineanu – 3, Maier – 3, Luca – 3, Gheorghe – 3, Ardean-Elisei – 3, Manea – 3, Lecușanu – 1, Beșe – 1.

Constantin Lache, artizanul marilor performanțe ale Universității

Constantin Lache

17 sezoane consecutive pe podium

Dacă în prezent vorbim despre cel de-al șaptelea sezon consecutiv fără echipă în prima ligă, în anii 60-70 nimeni nu își putea imagina vreodată o asemenea situație. Asta pentru că Universitatea Timișoara, pregătită mai întâi de Victor Chița și apoi de Constantin Lache, a petrecut 17 sezoane la rând pe podium. În acest răstimp, studentele din Banat au cucerit 10 titluri de campioană, terminându-și șirul de victorii cu o serie de patru sezoane câștigate la rând, între 1975 și 1978.

Deși primul eșalon feminin nu avea decât 10 și mai apoi 12 echipe în acei ani, era loc și de încă o grupare timișoreană. Constructorul, pregătită ani la rândul de Vasile Fărcaș, a însoțit Universitatea în elită vreme de opt sezoane. În ultimii ani de comunism, a fost chiar singura reprezentantă a orașului în prima divizie, după dispariția Universității de pe harta eșalonului de elită. În prima jumătate a anilor 80, a apărut în prima ligă o altă formație timișoreană, AEM, care avea să reziste trei sezoane, fiind condusă de artizanul marilor performanțe de la Universitatea, Constantin Lache.

Terenul de handbal Constructorul, așa cum arată astăzi

Terenul de handbal Constructorul, așa cum arată astăzi

Începutul sfârșitului

Anii 90 au dat primele semne ale declinului handbalului timișorean. Dar nici măcar atunci nu se întrevedea un dezastru de proporțiile celui de astăzi. În sezonul 1992/1993, Timișoara avea, pentru ultima oară, două reprezentante pe prima scenă. Ambele s-au luptat la retrogradare, dar nu s-a salvat decât Poli AEM, în vreme ce ILSA, clasată pe 12, a luat drumul ligii secunde.

Un amănunt interesant vine din anul 1995, atunci când ILSA retrograda din nou în eșalonul secund, după doar un an de la promovare, lăsând Timișoara fără reprezentantă pe prima scenă. Chiar și așa, echipa textilistă a dat o jucătoare la echipa națională pentru Campionatul Mondial, găzduit de Austria și Ungaria, acolo unde tricolorele au ocupat poziția a șaptea. E vorba despre centrul Corina Ciolacu, pe atunci în vârstă de 22 de ani. Ulterior, ea a mai jucat la Rapid, după care a ajuns la Nurnberg, unde a fost antrenată tot de un timișorean, Herbert Muller.

Timișoara a mai avut o perioadă de secetă comparabilă cu cea din prezent între 1999 și 2004, după retrogradarea echipei Universitatea ILSA în eșalonul secund. Formația ce purta numele Industriei Lânii, ultima secție rămasă în viață din respectivul club sportiv, a fost la un pas de revenirea pe prima scenă la finele ediției 2001/2002. Atunci, ILSA s-a clasat pe 3 la un baraj de promovare în urma căruia Astral Poșta Câlnău și CSM Sibiu urcau în elită. Pe poziția a patra s-a clasat Spartac Venus Apa Nova București.

Universitatea, Constructorul, AEM, ILSA. Cele patru formații ce au reprezentat Timișoara de-a lungul anilor pe prima scenă a handbalului feminin. A trecut vremea titlurilor succesive, a emoțiilor unei finale de Cupa Campionilor, chiar și a simplelor dueluri de prim eșalon. Nu ne rămâne decât prezentul sumbru și perspectiva unui derby strict geografic, între CST și Universitatea. Din 2000 încoace, Timișoara n-a mai scos capul decât de două ori din „hăul” eșalonului secund, ajungând de râsul întregii țări. Așadar, se cuvine să repetăm întrebarea din titlu: Cât mai durează rușinea?

Trackbacks