Timișoara, oraș al premierelor în voleiul românesc

romania 1949

Echipa națională de volei a României, locul 4 la CM din 1949.
În rândul de sus, timișorenii Ștefan Roman (al treilea din stânga) și Emil Wilvert (al patrulea din dreapta)

Voleiul a ajuns, de ani buni, ruda săracă a sportului timișorean. Un sport lăsat complet de izbeliște după 1990, care a ajuns să se mulțumească în prezent doar cu simpla subzistență. Prea puțini dintre cei ce au condamnat la anonimat această disciplină cunosc meritele orașului de pe Bega în dezvoltarea ei la nivel național. Timișoara a fost singurul oraș din afara capitalei participant cu două echipe la prima ediție a Campionatului Național de volei masculin, desfășurată în 1949, și pe care o vom „diseca” în rândurile de mai jos.

Până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, activitatea voleibalistică din România se concentra, aproape în exclusivitate, în jurul Bucureștiului. O statistică întocmită de federația de specialitate, pentru perioada 1940-1942, arăta că, în capitală, existau 28 de echipe de volei, aproximativ 600 de jucători legitimați, 9 terenuri și 6 săli. Puține orașe din țară dispuneau de echipe bine conturate pentru această disciplină: Sibiu, Focșani, Constanța, Ploiești, Brașov, însă meciurile acestora erau rare, fără o anumită regularitate, în lipsa unui campionat național în adevăratul sens al cuvântului.

Singura competiție de anvergură desfășurată în acei ani era Campionatul Orașului București, care a avut, la masculin, câștigătoare precum Apărătorii Patriei, Sportul Studențesc, Telefon-Club, CS Bonaparte sau Avântul Sportiv.

Abia în 1949, s-au pus bazele unei adevărate întreceri naționale, odată cu extinderea voleiului în majoritatea orașelor importante ale țării. La startul competiției s-au înscris nu mai puțin de 20 echipe. Cele mai multe le dădea, firește, Bucureștiul, șase la număr: CSCA (Steaua), CSU, Sindicatul Sanitar, Godeanu, CFR și Petrolul. Orașele din provincie au fost reprezentate de câte o echipă. Excepție făcea Timișoara…

Bucureștiul, răpus în premieră

universiada 1953 - wilvert

Emil Wilvert (Electrica), al treilea din stânga, la Universiada din 1953

Reprezentantele capitalei Banatului se numeau Electrica și CSU, nimeni alta decât actuala Universitatea, formație ce se luptă pentru revenirea în primul eșalon. Întrecerea a început cu un tur preliminar, disputat la București, ambele formații timișorene reușind calificarea în faza următoare. Electrica a dispus, în trei seturi, de SPF Constanța, în timp ce „universitarii” s-au impus, cu 3-1, în fața Petrolului Ploiești.

Formațiile câștigătoare au fost apoi împărțite în două serii, una de 6 și alta de 7 echipe, în vreme ce învinsele au participat la un turneu de consolare, câștigat de CSU Cluj. Cele două reprezentante ale Timișoarei au fost repartizate în seria a II-a și, încă din prima etapă, CSU a reușit un rezultat ce a atras atenția specialiștilor asupra potențialului existent în această parte de țară. „Studenții” au învins cu 3-2 pe Godeanu București, aceasta fiind prima înfrângere a unei grupări din capitală în fața unei echipe din provincie într-un joc oficial. Iată cum arăta un sextet al lui CSU Timișoara în acel sezon: Roman, Mănescu, Gorcea, Zârnoveanu, Baciu, Alexandrescu.

La turneul final s-au calificat primele două clasate din fiecare serie. În prima, a fost o afacere bucureșteană, CSCA și CSU mergând împreună mai departe. În cea de-a doua, s-a impus favorita CFR București, fiind însă însoțită de revelația Electrica Timișoara. Printre remarcații grupării bănățene, îi nominalizăm pe Emil Wilvert, viitor internațional de succes al României, și pe Ioan Söter, cel mai important săritor în înălțime din țară la acea vreme, viitor descoperitor, șlefuitor și apoi soț al Iolandei Balaș. Alături de ei, au mai evoluat Mânăstireanu, frații Florescu și Jitaru.

În „careul de ași” ai primului Campionat Național la volei masculin, „intrusa” Electrica Timișoara nu a făcut față ritmului impus de cele trei bucureștene calificate în această fază. Bănățenii au pierdut, pe rând, cu 0-3 în fața lui CSCA, cu 0-3 în fața lui CSU, reușind, în ultimul joc, să le smulgă un set celor de la CFR, care aveau să se încununeze cu primul titlu național.

Rampă de lansare pentru o legendă a voleiului românesc

stefan-romanPrintre remarcații primei ediții a Campionatului Național, s-a numărat și Ștefan Roman, jucător la CSU Timișoara. Născut în 1927, la Șeitin, jud. Arad, s-a remarcat ca voleibalist la Timișoara, mai întâi la RGMT (Reuniunea de Gimnastică a Muncitorilor), pentru care a debutat în 1946. După două sezoane bune la CSU (devenită între timp Știința), se transferă la București, unde evoluează la CCA și Progresul. A fost unul dintre jucătorii de bază ai naționalei României în decursul anilor 50, contribuind la realizări precum locul 2 la Campionatul Mondial din 1956, locul 2 la Campionatul European din 1958, locul 3 la Campionatul Mondial din 1960 și locul 4 la Campionatul Mondial din 1952.

Ca antrenor, a activat la CCA, Rapid și Progresul, secondându-l pe legendarul Nicolae Sotir la conducerea echipei naționale, în perioada 1960-1964. Între 1969 și 1971 a activat în Grecia, iar la mijlocul anilor 70 a îndeplinit rolul de antrenor federal. În 1953 a fost numit Maestru Emerit al Sportului, iar în 2000 i s-a conferit Crucea Națională „Serviciul Credincios” clasa a II-a. A încetat din viață în luna ianuarie a anului 2008.

About Gabriel Toth

Leave a Reply