Revenit în această vară la Timba, americanul John Florveus a fost cel mai bun marcator în amicalul de aseară, cu Spartak Subotica (Foto: timisoaraonline.ro)

Formația de baschet masculin Timba Timișoara a susținut, aseară, primul meci de verificare din cantonamentul de la Vrbas. Galben-negrii s-au impus în fața formației Spartak Subotica, participantă în prima ligă a Serbiei, cu 73-68, după un meci controlat de la un capăt la altul.

Timba a condus în permanență pe tabelă în amicalul desfășurat în țara vecină, ecartul maxim dintre cele două formații fiind de 12 puncte. Principalul marcator al timișorenilor a fost John Florveus, cu 20 de puncte. L-au urmat Bogdan Popescu 12, Branko Jereminov 11, Mario Lazăr 10, Mladen Pavlovic 6, Tamas Boloni 5, Alon Sonenfeld 5, Robert Medgyesi 2 și Liviu Rotariu 2.

În partida cu Spartak, antrenorul timișorenilor, Bogdan Murărescu, nu s-a putut baza pe trei dintre stranierii transferați în această vară. Americanii Cameron Naylor și Lamont Mack au suferit accidentări ușoare la pregătirile de la Vrbas și nu au fost utilizați, în vreme de Tiegbe Bamba se află încă la lotul național al Coastei de Fildeș.

Să mai precizăm că din lotul formației timișorene nu mai face parte unul dintre jucătorii de bază din sezonul care a adus promovarea în Liga Națională. E vorba despre Marius Deconescu, trecut la Dinamo București.

Timba își va continua cantonamentul de la Vrbas până miercuri, 13 septembrie, iar la finalul săptămânii viitoare echipa va fi prezentă în Ungaria, pentru un turneu amical.

Leave a Reply