© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

Timba Timișoara revine duminică în fața propriilor susținători, pentru un meci extrem de important în ecuația luptei pentru calificarea la turneul final de promovare în Liga Națională. Galben-negrii vor primi vizita formației BCM Olimpic Baia Mare, ocupanta primei poziții din grupa de promovare înaintea etapei a șaptea.

Timba e nevoită să treacă de maramureșeni pentru a rămâne cu șanse reale de calificare la patrulaterul ce va decide cele două promovate în Liga Națională. Pentru meciul de duminică, antrenorul Bogdan Murărescu are tot lotul la dispoziție, după ce în weekend-ul trecut echipa s-a confruntat cu câteva probleme majore de efectiv, care au condus la înfrângerea de pe terenul Științei București, cu 88-78.

În partida din capitală, a lipsit Daniel Pătru, din motive medicale, în vreme ce principalul marcator al echipei, Dejan Kovacevic, a evoluat extrem de puțin, din cauza unor dureri puternice pe care le-a resimțit în zona toracică. În plus, nici antrenorul Bogdan Murărescu nu a fost prezent la București, tot din motive medicale.

Problemele de sănătate s-au rezolvat în această săptămână, iar baschetbaliștii de la Timba sunt pregătiți de înfruntarea cu maramureșenii, în fața cărora au de luat și o revanșă. În partida tur, disputată la 28 februarie, timișorenii se înclinau în fieful actualului lider, cu 81-77. Astfel, „urșii” au nevoie de o victorie la minimum cinci puncte diferență pentru a avea de partea lor criteriul meciurilor directe, în cazul în care cele două formații vor încheia această fază a competiției la egalitate de puncte. Să mai spunem că în prima fază a campionatului, Timba a câștigat ambele dispute cu băimărenii: 82-78 la Timișoara, pe 25 octombrie, și 86-83 în deplasare, la 10 ianuarie.

Partida Timba Timișoara – BCM Olimpic Baia Mare va avea loc duminică, de la ora 18, la sala „Constantin Jude”. Tot în runda a VII-a a fazei semifinale se mai joacă meciurile Politehnica Iași – Cuza Sport Brăila și CSM Ploiești – Știința București.

Leave a Reply