Timba caută prima victorie din campionat: „Altă variantă nu văd!”

timba murarescuBC Timba revine în lupta din Liga Națională, după o etapă de pauză, cu un joc pe teren propriu, în compania nou-promovatei Universitatea Cluj. Cele două echipe s-au mai întâlnit și în Cupa României, în dublă manșă, timișorenii câștigând de fiecare dată. Antrenorul galben-negrilor, Bogdan Murărescu, se așteaptă însă la un joc total diferit, ardelenii reușind între timp să se mai întărească la nivel de lot.

BC Timba a stat în runda a treia a Ligii Naționale, timp în care a reușit să-și rezolve câteva probleme legate de relațiile de joc, dar și de lot. Mladjen Sljivancanin a părăsit corabia, în locul său fiind adus americanul Larry Hall. Antrenorul „urșilor”, Bogdan Murărescu, spune că meciul cu Universitatea trebuie tratat cât se poate de serios.

„Ne-am pregătit bine, ne dorim să câștigăm. Trebie să simțim și noi gustul victoriei. Eu cred că ne-a prins bine această pauză, dar e posibil să ne fi și scos dintr-un anumit ritm. Dar eu cred că ne-a prins bine, pentru că ne-a și venit un jucător nou și am avut timp să reglăm unele probleme pe care le-am avut. Din acest punct de vedere, a fost bine. Sper să intrăm și în jocul de mâine cât mai bine, să îl controlăm de la cap la coadă, cu toate că va fi cu totul altceva față de duelurile din Cupa României. Trebuie să îl tratăm foarte serios”, a declarat Bogdan Murărescu.

BC Timba și Universitatea Cluj s-au întâlnit și în debutul noului sezon, în dublă manșă, în turul in turul inaugural al Cupei României. Timișorenii s-au impus categoric în ambele dueluri, însă la vremea respectivă, nou-promovata de pe Someș se baza doar pe jucători autohtoni. Între timp, alb-negrii i-au înregimentat pe americanul Brian Burrell și pe bulgarul Vasil Kyosev.

„Jocul lor va fi diferit. Ei jucau foarte bine în formula inițială, chiar dacă erau doar români. Practicau un baschet frumos, se cunoșteau foarte bine, mingea circula foarte bine. Acum, poate că au apărut valori individuale, dar cred că suferă și ei la omogenitate. Nu știu câți dintre străini vor juca. Noi oricum trebuie să pregătim jocul foarte bine și să câștigăm jocul de mâine. Altă variantă nu văd”, e de părere Murărescu.

Deși se pregătește de marți cu Timba, în acest moment e incertă prezența pe parchet a americanului Larry Hall. Bogdan Murărescu se declară mulțumit de fundașul american, pe care îl consideră un plus pentru echipa sa.

„Hall e un jucător care e clar că ne-a ridicat nivelul. Un jucător cu experiență, dar care încă nu e pregătit fizic, pentru că vine după o perioadă mai lungă în care nu a jucat. Va avea și el nevoie de ceva timp pentru a ajunge la un nivel optim. E un plus. Dar noi căutăm în continuare un jucător pentru această poziție, unul care să facă și mai mult diferența. Nu s-a schimbat cu nimic optica noastră. Hall a ajuns la noi printr-o conjunctură favorabilă”, a mai spus Bogdan Murărescu.

Partida BC Timba – Universitatea Cluj va avea loc sâmbătă, de la ora 16.30, în sala „Constantin Jude”.

About Gabriel Toth

Leave a Reply