VIDEO: Punct ochit, punct lovit! Timba – Chiajna 90-78

BC Timba a bifat în această seară cea de-a treia victorie stagională, în fața „lanternei roșii” Concordia Chiajna. În ciuda unui început șovăielnic de meci, „urșii” și-au demonstrat superioritatea, netă am spune, grație prestației de excepție a veteranului „Pidi” Czmor, dar și a unor jucători mai tineri, cum sunt Nakic, Andrieș sau Florveus.

Chiajna s-a prezentat la Timișoara cu o echipă întărită pe filiera Steaua. Grupărea ilfoveană a înregimentat recent doi jucători cu legături în trecut cu Timba. E vorba despre Ghiță Balmuș, jucător aflat în lotul galben-negrilor în sezonul promovării în elită, și de sârbul Milos Petkovic, cel pe care bănățenii au fost aproape de a-l împrumuta în iarnă de la roș-albaștri.

Cei doi au reprezentat, practic, principalele pericole pentru Timba, care a intrat destul de crispată în meci, greșelile personale ale gazdelor facilitându-le baschetbaliștilor din Chiajna să incheie în avantaj primul sfert 27-24. Galben-negrii și-au revenit însă rapid și au întors rezultatul până la pauza mare, atunci când tabela indica 44-39 pentru băieții lui Bogdan Murărescu.

Diferența dintre cele două echipe s-a făcut, practic, în sfertul 3, când Timba a „evadat” la 13 puncte (68-55), o diferență ce s-a dovedit a fi imposibil de surmontat de vizitatori. În ultimul sfert, Chiajna nu a mai reușit decât să „ciuntească” cu un punct diferența finală, asta în vreme ce Bogdan Murărescu i-a prilejuit debutul tânărului Casian Todorov, oferindu-le minute și altor tineri, precum Aref Gyori, Ovidiu Udrea și Robert Medgyesi, ultimul închizând tabela cu o „triță” superbă, cu panoul.

Remarcabilă prestația veteranului Petru Czmor, care a fost, în premieră în acest sezon, cel mai bun marcator al echipei, cu 22 de puncte, din care o mare parte au venit din spatele liniei de 6.75m (5/7). Timba a avut, de asemenea, doi jucători cu double-double în acest joc. E vorba despre Vedran Nakic, care a încheiat meciul cu 18 puncte și nu mai puțin de 16 pase decisive, și despre pivotul John Florveus, autor a 17 puncte și 12 recuperări. Au mai punctat pentru bănățeni Andrieș 16, Păcurariu 6, Pătru 6, Medgyesi 3, Costa 1, Udrea 1.

Pentru Chiajna, sârbul Milos Petkovic a fost cel mai bun marcator, cu 20 de puncte, urmat de fostul jucător al celor de la Timba, Ghiță Balmuș, cu 18. Au mai punctat V. Ștefan 16, C. Mihai 11, Stăncuț 9, Ilie 2, Dimitris 2.

Prin acest succes, Timba își asigură în mare măsură poziția a 12-a în acest sezon, exact locul pe care încheia și primul an petrecut pe prima scenă, e drept, în alte condiții și cu un lot cu totul diferit.