Iubitorii sportului din Timișoara au ajuns să cunoască deja pe de rost fiecare colțișor al sălii Olimpia. Iar asta pentru că aici se concentrează activitatea handbalului, baschetului și, parțial, a voleiului de pe Bega de peste patru decenii.

De câteva luni, în Timișoara se vorbește despre o sală polivalentă de 14.000 de locuri, ce urmează a fi construită pentru Campionatul European din 2015. Lângă Baza 2 a Politehnicii se înalță și viitoarea casă a handbaliștilor alb-violet, un edificiu cu o capacitate de 3.000 de locuri, ce ar putea fi inaugurat în toamna acestui an. Până atunci însă, prim-divizionarele timișorene din sporturile de sală se desfășoară tot în bătrâna sală Olimplia, care de aproape patru decenii și jumătate concentrează activitatea de baschet, handbal și volei din oraș. Cine le-a făcut însă timișorenilor cunoștință cu sala?

Ne aflăm în anul 1969. Timișoara sportivă se pregătea să încheie o epocă în care handbalul, baschetul sau voleiul își disputau meciurile, în cel mai bun caz, la Sala 2, amenajată în fostul manej austro-ungar, construcție care astăzi aparține Teatrului Național Timișoara și e situată în spatele hotelului Continental. Majoritatea meciurilor se disputau însă în aer liber, pe terenurile de ciment ale bazelor Voința, Constructorul sau ILSA, locații pe care dacă le vizităm astăzi ne e aproape imposibil să ne imaginăm că au găzduit la un moment dat meciuri oficiale chiar de prim eșalon.

În noiembrie 1969, Timișoara lua în primire o sală polivalentă în adevăratul sens al cuvântului, construită la cele mai înalte standarde ale vremii, dar care s-a dovedit deseori mult prea mică pentru importanța întrecerilor pe care le-a găzduit.

„Cocheta sală a sporturilor din Timișoara”, așa cum e descrisă Sala Olimpia în Hronicul Handbalului Românesc, lucrare concepută de Dumitru Popescu-Colibași și Radu Bădescu, își deschidea pentru prima oară porțile publicului larg la 22 noiembrie 1969, cu ocazia celei de-a X-a ediții a Trofeului Carpați. Naționala maculină a României, pregătită de Niculae Nedef, Eugen Trofin și Vlase Oprea, se afla în plină perioadă de ascensiune, având să câștige, peste numai câteva luni, cel de-al treilea titlu mondial din istorie.

În lotul tricolorilor se regăsea însă un singur timișorean, Roland Gunesch, pe atunci component al Stelei, jucător al cărui talent nu putea fi ignorat de către cei trei selecționeri. În echipă nu se mai aflau însă cei mai importanți handbaliști timișoreni din anii 60. Hansi Moser se stabilise deja de un an în Germania, în vreme ce Josef Jakob, aflat pe final de carieră, se pregătea la rândul său să ia drumul vestului. În schimb, timișorenii au putut admira o echipă stelară a României, din care n-au lipsit Cristian Gațu, Gheorghe Gruia, Cornel Penu, Gabriel Kicsid sau Cornel Oțelea.

Celelalte participante la Trofeul Carpați se ridicau și ele la nivelul evenimentului. Au răspuns prezent Franța, Suedia, Danemarca, Polonia, Iugoslavia, Ungaria, tricolorii participând și cu „naționala B”, în care au evoluat jucătorii din lotul lărgit.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Primul meci găzduit de sala Olimpia a fost, așadar, România – Franța 23-16, disputat la 22 noiembrie 1969. Tricolorii aveau să își adjudece respectiva ediție, obținând victorii și în celelalte trei partide pe care le-au disputat: 18-9 cu Ungaria, 16-13 cu Danemarca și 19-15 cu Suedia.Clasamentul final al competiției arăta în felul următor:

1. ROMÂNIA, 2. Suedia, 3. Polonia, 4. Danemarca, 5. Iugoslavia, 6. Ungaria, 7. România B, 8. Franța.

Pentru conformitate, iată și lotul complet al României, cel care a inaugurat practic sala Olimpia:

Cornel Penu, Alexandru Dincă, Ștefan Orban, Gheorghe Gruia, Cristian Gațu, Valentin Samungi, Cornel Oțelea, Roland Gunesch, Gabriel Kicsid, Ion Popescu, Ghiță Licu, Mihail Marinescu, Ștefan Birtalan, Ioan Bota, Titus Moldovan, Gheorghe Goran. Antrenori: N. Nedef, E. Trofin, O. Vlase.

Conform consemnărilor vremii, în toate cele cinci zile ale turneului sala a fost arhiplină, asta deși intrarea nu a fost liberă.