FRR contraatacă din nou: Grainger Heikell, suspendat opt luni! RCM Timișoara întâlnește marți Petroșaniul cu Sosene Anesi pe bancă

DSCF0106 (Medium)Federația Română de Rugby lovește din nou în plin în RCM Timișoara. Forul de la București a decis o suspendare de opt luni a antrenorului Grainger Heikell, pentru declarațiile sale de după controversata semifinală de Superligă cu Farul Constanța, când a folosit cuvântul „corupție” pentru a descrie situația. Tehnicianul neo-zeelandez nu va putea sta pe bancă începând cu meciul de marți, cu Știința Petroșani, din Cupa României.

RCM Timișoara a aflat din presă de suspendarea drastică a antrenorului principal Grainger Heikell. Decizia a fost confirmată de directorul de comunicare al FRR, Lucian Lorin, pentru site-ul oradestiri.ro, fără a trimite în prealabil o notificare către clubul bănățean și fără a posta, până la această oră, vreo frază legată de această decizie pe site-ul oficial.

Galben-albaștrii au făcut publică intenția Federației de a-l suspenda pe tehnicianul neo-zeelandez în urmă cu o săptămână, atunci când Heikell și-a prezentat și o poziție oficială, prin care a explicat folosirea termenului de „corupție” într-un interviu acordat după semifinala cu Farul Constanța: „Aș dori să aduc unele clarificări la declarația de presă pe care am făcut-o după jocul din semifinale, cu Farul Constanța. În întregul context al neplăcutelor evenimente ale acelei seri, când vizele medicale au fost smulse din carnetele a șase jucători, am făcut câteva remarci neclare, care mai târziu au fost interpretate într-o manieră greșită. Am menționat corupția din rugby-ul românesc referindu-mă la incidentul petrecut în acea seară. Mă refeream astfel la un act de sabotaj, pe care eu nu l-am mai întâlnit până acum. În niciun caz, nu m-am referit la o persoană anume, la un oficial al Federației sau la vreo entitate publică”.

Suspendarea lui Grainger Heikell va intra în vigoare odată cu jocul de marți, când RCM Timișoara întâlnește din nou, pe teren propriu, secund-divizionara Știința Petroșani, în Cupa României. În cazul în care apelurile pe care le pregătește conducerea clubului bănățean nu vor avea sorți de izbândă, neo-zeelandezul ar urma să fie suspendat până în iunie 2015.

În ceea ce privește jocul cu Știința Petroșani, galben-albaștrii îl vor aborda cu o formulă modificată, cel puțin în pachetul de înaintare. În XV-le de start va figura, printre alții, și Marian Sabău, rugbyst revenit la începutul anului la Timișoara, după câteva sezoane în care a activat chiar la gruparea din Valea Jiului. Vă reamintim, cele două formații s-au întâlnit și la mijlocul săptămânii trecute, timișorenii câștigând atunci categoric, scor 110-0.

Iată formația probabilă cu care RCM Timișoara va aborda disputa de marți după-amiază:

15. Conache, 14. Malupo, 13. Umaga, 12. Kinikinilau, 11. Shennan, 10. Rose, 9. Calafeteanu, 1. Sabău, 2. Gorcioaia, 3. Mariș, 4. Mahu, 5. Mureșan, 6. Burcea (C), 7. Rus, 8. Carpo. Rezerve: 16. Cornei, 17. Militaru, 18. Țăruș, 19. Tănase, 20. Dumitru, 21. Morrison, 22. Moala, 23. Tangimana.

Partida RCM Timișoara – Știința Petroșani va avea loc marți, de la ora 17, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu” din Ronaț.

BC Timba, obligată să învingă Dinamo


Meci de totul sau nimic duminică, pentru BC Timba. Gruparea pregătită de Bogdan Murărescu va evolua pe terenul ultimei clasate, Dinamo București, acolo unde nu are decât varianta victoriei.

BC Timba are șansa să pună capăt unei serii negre, de șase meciuri consecutive în care n-a înregistrat decât înfrângeri. Galben-negrii se vor deplasa la București, pentru confruntarea cu „cenușăreasa” Ligii Naționale, Dinamo, formație ce nu a obținut decât o singură victorie în 24 de jocuri disputate în acest sezon. Un succes în fața „câinilor roșii” ar însemna o importantă gură de aer pentru timișoreni, care își simt din ce în ce mai amenințat locul 13, Farul Constanța acumulând patru victorii.

„Suntem în corzi, pentru că Farul va primi acasă și Piteștiul, și Sibiul. Suntem deja pe finalul campionatului, unele echipe au rămas fără obiectiv, iar atunci se poat întâmpla foarte multe. Sunt șanse să pierdem locul 13, dacă Constanța mai câștigă trei meciuri, chiar patru, dacă învingem la Miercurea Ciuc, unde nu ne va fi deloc ușor. Dacă noi batem Dinamo și Ciucul, în mod normal ar trebui să fim ok. Dar ați văzut, la Constanța se întâmplă mai nou tot soiul de miracole”, a declarat antrenorul „urșilor”, Bogdan Murărescu.

Joacă Horton!

Din ultimele informații, Jermont Horton, americanul descalificat la ultimul joc, cu BCMU Pitești, după o altercație cu Slobodan Popovic, a scăpat de suspendare. Coșgheterul din retur al „urșilor” se va alege doar cu o amendă din partea Comisiei de Disciplină a FRB, astfel că va face deplasarea la București, pentru a-și ajuta colegii să obhțină victoria în fața lui Dinamo.

Vă reamintim că la începutul sfertului 3 al jocului BC Timba – BCMU Pitești, Horton și Popovic au avut un conflict ce nu a fost departe să degenereze, după ce sârbul l-a lovit cu capul în gură pe american. Cei doi au fost descalificați, Horton fiind până în acel moment cel mai bun om de pe parchet, cu 16 puncte marcate.

Partida Dinamo București – BC Timba se va desfășura duminică, cu începere de la ora 18.

Suspendări drastice, după Dinamo – RCM Timișoara

RCM Timișoara s-a ales cu doi jucători suspendați, după ultimul meci dinaintea pauzei de vară, cu Dinamo. Neozeelandezul Johnny Sola s-a ales cu șapte etape de suspendare, în vreme ce Vasile Rus va lipsi în două meciuri.

Johnny Sola a fost aspru sancționat după placajul extrem de periculos aplicat căpitanului dinamovist Adrian Ion, în meciul disputat în Ștefan cel Mare, la începutul lunii. Chester Williams nu se va putea baza pe rugbystul neozeelandez decât în play-off, acesta primind șapte etape de suspendare. Sancțiunea dură se datorează faptului că Sola e recidivist, după ce a primit un avertisment și în urma meciului din prima etapă a Superligii, cu CSM București.

RCM Timișoara nu se va putea baza la reluarea campionatului nici pe Vasile Rus, care a primit două etape de suspendare după ce a avut o altercație verbală cu arbitrul întâlnirii cu Dinamo după meci, în tunelul ce duce către vestiare. Flankerul bănățenilor se află la prima abatere disciplinară din acest sezon.

Superliga se va relua în data de 25 iulie, atunci când RCM Timișoara va primi vizita celor de la Farul Constanța, pe arena din Ronaț.

Trei timișoreni, accidentați după IRB Nations Cup

Victoria naționalei României din turneul IRB Nations a costat scump formația timișoreană. Trei dintre elevii lui Chester Williams s-au ales cu accidentări serioase, după ultimul joc, disputat duminică, în fața Italiei A. Cătălin Fercu și-a pierdut cunoștința, suferind o comoție severă la finalul primei reprize a meciului. Colegul său, Mădălin Lemnaru, a ajuns la spital, după o fractură sternală și o contuzie facială cu hematom, suferite după un duel la finalul partidei. De asemenea, gruzinul Otar Turashvili a suferit o întindere la gamba dreaptă.