Timișoreanca Sabina Foișor, campioană națională la șah în SUA

Timișoreanca Sabina Foișor a devenit campioană a Statelor Unite, reușind 8 puncte din 11 posibile

Marea maestră Sabina-Francesca Foișor a câștigat titlul de campioană națională a Statelor Unite la șah, la St. Louis (Missouri), cu un total de 8 puncte din 11 posibile. O performanță cu atât mai prețioasă pentru tânăra șahistă, cu cât ea vine la mai puțin de trei luni de la dispariția tragică a mamei sale, marea maestră Cristina Foișor, care a decedat la 22 ianuarie, la vârsta de numai 49 de ani.

În clasamentul final al competiției din SUA, Sabina Foișor a fost urmată la un punct de Nazi Paikidze cu 7 puncte și Irina Krush, cu 6,5 puncte.

La începutul lunii martie, Sabina Foișor a participat la Campionatul Mondial de șah de la Teheran, unde a pierdut în primul tur, chiar la jucătoarea care avea să câștige titlul suprem, Tan Zhongyi, din China.

Mama noii campioane a Statelor Unite, Cristina Foișor, a trecut în neființă la începutul acestui an

Născută la 30 august 1989 la Timișoara, Sabina Foișor s-a stabilit în SUA, unde joacă pentru echipa națională a acestei țări. Ea provine dintr-o familie dedicată în întregime „sportului minții”. Tatăl Sabinei este antrenorul Ovidiu Foișor, care a coordonat lotul național feminin al României, în perioada 2000-2006. Are o soră, maestra FIDE Mihaela-Veronica Foișor, născută în anul 1994, care acum studiază la Liverpool, în Marea Britanie.

Lumea șahului a pierdut, la începutul acestui an, cel mai galonat membru al familiei Foișor. La 22 ianuarie s-a stins din viață Cristina Foișor, la vârsta de doar 49 de ani. Născută la 7 iunie 1967, la Petroșani, a obținut în carieră cinci titluri naționale la senioare și trei la junioare individual, alături de nenumărate medalii pe echipe. Din 1988, a participat la 14 Olimpiade (absentă doar în 2008), jucând numai pe mesele 1 sau 2. A cucerit o medalie de aur și două de argint în Cupa Campionilor Europeni cu echipa AEM-ului și a avut cele mai multe calificări la Campionatul Mondial feminin.

S-a anunțat lotul României pentru cele trei teste din noiembrie! Convocarea pentru Fercu a venit tot la RCM Timișoara

fercuNaționala de rugby a României va disputa trei teste importante la București, în luna noiembrie, selecționerul Lynn Howells dând astăzi publicității lotul pe care se va baza. Cinci dintre jucătorii convocați provin de la RCM Timișoara, la care se adaugă Cătălin Fercu, fundașul proaspăt transferat la Saracens figurând încă în registrele FRR ca jucător al galben-albaștrilor.

Valentin Popîrlan, Stelian Burcea, Daniel Carpo, Valentin Calafeteanu și Mădălin Lemnaru sunt cei cinci jucători din lotul lui RCM Timișoara convocați la națională de galezul Lynn Howells pentru testele din noiembrie, cu Statele Unite, Japonia și Canada. Cătălin Fercu se regăsește într-o situație mai specială, scrisoarea sa de convocare fiind trimisă tot clubului timișorean. „În ciuda faptului că jucătorul se antrenează deja cu Saracens, FRR nu a primit până la ora publicării acestei știri solicitarea pentru eliberarea cărții verzi”, explică pe site-ul forului de la București situația lui Fercu.

Iată lotul pe care Lynn Howells se va baza la ultimele jocuri ale echipei naționale din 2014, cu specificația că, după semifinalele Cupei României și Campionatul European U19, el va mai alege încă doi jucători:

Înaintare: Constantin Pristaviță (Baia Mare), Mihăiță Lazăr (Castres-Franța), Horațiu Pungea (Lyon-Franța), Ion Paulică (Perpignan-Franța), Andrei Ursache (Carcasonne-Franța), Andrei Rădoi (Ealing-Anglia), Otar Turashvili (Farul Constanța), Marius Sîrbe (Blagnac-Franța), Valentin Popârlan (Timișoara), Alin Coste (Carcassonne-Franța), Marius Antonescu (Tarbes-Franța), Stelian Burcea  (Timișoara), Mihai Macovei (Massy-Franța), Ovidiu Tonița (Aix En Provence-Franța), Vlad Nistor (Castres), Daniel Carpo  (Timișoara),

Treisferturi: Florin Surugiu (CSM București), Grigoraș Diaconescu (Steaua), Valentin Calafeteanu (Timișoara), Dorin Manole (Orthez), Csaba Gal (Baia Mare), Florin Vlaicu (Farul Constanța), Robert Dascălu (Steaua), Ionuț Botezatu (Baia Mare), Mădălin Lemnaru  (Timișoara), Robert Neagu (Farul Constanța), Andrei Ilie (Farul Constanța), Cătălin Fercu (Timișoara).

Primul test se va disputa sâmbătă, 8 noiembrie, de la ora 18.30, contra Statelor Unite. O săptămână mai târziu, „stejarii” vor primi replica Japoniei, de la ora 16.30, pentru ca pe 22 noiembrie, de la 18.30, să înfrunte Canada.