Va fi Universitatea luată în serios măcar în ceasul al 2014-lea? „Mă îngrijorează perspectiva..”

universitatea

Universitatea Timișoara – liderul Diviziei A2 Vest
Sus: Vlad Stănoiu, Daniel Dincă, Robert Vîrlan, Marius Roșu, Alin Flonta, Florin Ene, Cătălin Ungureanu, Albert Balint, Sorin Grădinaru – antrenor principal;
Jos: Mircea Roșu, Dragoș Unguraș, Cristian Bălulescu, Sorin Schiesz, Eric Reitmayer, Lucian Bădiceanu, Bogdan Toma.

Au scos maximum din partidele disputate până acum. Zece victorii din zece posibile, 30 de seturi câștigate și unul singur pierdut. Sunt „condamnați” la o nouă promovare, însă tratați cu aceeași indiferență de propria conducere și de autorități. E povestea voleibaliștilor de la Universitatea Timișoara, lideri autoritari în Divizia A2 Vest, însă cu perspective mici, cel puțin în acest moment, de a-și măsura de la anul forțele cu Zalău, Constanța sau Craiova.

Universitatea Timișoara a defilat în această toamnă în Divizia A2. Trupa lui Sorin Grădinaru conduce seria vestică, cu zece victorii din tot atâtea posibile și maximum de puncte în clasament. În întreg sezonul de toamnă, Schiesz & co. au pierdut un singur set, în deplasarea de la LAPI Dej. Accederea la barajul de promovare pare o simplă formalitate, iar lotul actual pare capabil să își câștige, pentru al doilea an la rând, un loc în primul eșalon. Dacă din punct de vedere sportiv „U” e în creștere, la nivel de conducere persistă aceeași obtuzitate care a condamnat voleiul timișorean la anonimat în ultimul deceniu.

„Mă îngrijorează din nou perspectiva, pentru că în mod normal vom accede în turneul primelor patru, cu posibilitatea de a aborda și barajul. Dar dacă nu vom avea susținere, nici nu vreau să mă gândesc că ne putem implica în lupta pentru promovare. Deocamdată lucrurile nu se mișcă”, ne-a declarat antrenorul Sorin Grădinaru.

Tehnicianul care și-a legat aproape întreaga carieră în volei de numele Universității nu se îmbată cu apă rece după parcursul de metronom al elevilor săi, tot ceea ce s-a întâmplat în această toamnă reiterând nevoia de progres a echipei. „Eu am mai spus, în țara orbilor chiorul e împărat. Sunt echipe modeste și ca să dăm adevărata măsură a valorii noastre trebuie să ne confruntăm cu adversari mai puternici. Nivelul e mai modest din păcate față de anii trecuți”, ne-a mai spus Grădinaru.

Cu un Albert Balint ajuns la 41 de ani, cu Sorin Schiesz în rol de căpitan și antrenor secund, plus deja experimentații Unguraș, Bălulescu sau Ungureanu, Universitatea e, de departe, cea mai omogenă echipă a seriei, aspect ce pare să fi făcut diferența în această jumătate de sezon. „Echipa beneficiază de atuul omogenității, faptul că de ani buni jucăm aproape în aceeași formulă ne dă o consistență jocului, iar acest lucru ne detașează net de celelalte competitoare”, ne-a mai spus antrenorul Unviersității, care salută integrarea rapidă a tinerilor promovați în vară de la CSS Bega, care pot crește frumos alături de colegii lor mai experimentați: „Juniorii s-au integrat nesperat de bine și au posibilități frumoase de progres”.

Pe tot parcursul sezonului de toamnă, Universității i-a lipsit un jucător de bază din sezonul trecut. Vlad Stănoiu, constănțean de origine, sosit în 2012 de la Știința Bacău, a suferit o accidentare gravă la barajul de promovare din luna mai, care l-a scos din circuit până la finalul acestui an. El va reintra însă în echipă din primul meci al anului viitor, ce va avea loc pe 18 ianuarie, la Oradea.