Zece atleți timișoreni aleargă după medalii la București

Vineri debutează, la București, cea de-a doua etapă a Campionatelor Naționale de Atletism Indoor, Timișoara fiind reprezentată de nu mai puțin de 10 sportivi, de la LPS Banatul și CSM. După ce weekendul trecut, Sorin Vătămanu, Cosmin Dumitrache și Adelina Pastor au fost printre fruntași, atleții bănățeni speră cel puțin să egaleze reușitele din prima etapă.

Dacă weekendul trecut, Timișoara a fost reprezentată de doar patru atleți la prima etapă a Campionatelor Naționale Indoor, în cea de-a doua rundă alți șase alergători din capitala Banatului vor concura în sala complexului „Lia Manoliu”. În total, Timișoara trimite 10 sportivi la București, ce vor concura la opt probe, cu toții urmând să intre în competiție încă de la prima reuniune, cea de vineri.

La 60 de metri plat, tânăra Ioana Gheorghe va încerca să depășească performanța de săptămâna trecută, când a ocupat locul 6, pe aceeași distanță urmând să concureze și Cosmin Dumitrache, locul 9 în prima etapă. Cea mai mare densitate de timișoreni o regăsim în probele de 400m. La feminin, Adelina Pastor, clasată a doua săptămâna trecută, va concura alături de Mirabela Trăilescu și Lavinia Cristurean, în vreme ce la băieți, Sorin Vătămanu, învingător vinerea trecută pe această distanță, va concura și împotriva concitadinilor Marcus Drăghici, Nicolae Jurjiu, Alberto Gheorghescu și Andrei Bărbuț.

Una dintre probele de urmărit ale acestei etape va avea loc sâmbătă, atunci când Cosmin Dumitrache va lua startul la 60m garduri. Săptămâna trecută, timișoreanul a concurat la întrecerea juniorilor I, câștigând detașat, cu un timp de 7,97 secunde, cu care ar fi luat primul loc și la seniori. Tot duminică, Andrei Bărbuț va fi unicul timișorean concurent în proba de 800m. Trei timișorence vor lua startul la 200m – Ioana Gheorghe, Mirabela Trăilescu și Livia Cristurean – iar la masculin, pe aceeași distanță, vor alerga Alberto Gheorghescu și Nicolae Jurj.

Atleții pregătiți de antrenorii Ioan Damaschin și Marcel Grigorescu au în față o misiune foarte grea, aceea de a egala cel puțin performanțele realizate săptămâna trecută. În prima etapă a Campionatelor Naționale Indoor, Sorin Vătămanu a reușit două locuri I (200m și 400m), Cosmin Dumitrache un loc I (60m garduri – juniori I), iar Adelina Pastor un loc II (400m).

Rezultate excelente pentru atleții timișoreni la București

Sorin Vătămanu, primul la 200 și 400 de metri

Timișoara se întoarce cu patru clasări pe podium de la prima etapă a Campionatelor Naționale de Atletism Indoor, desfășurate la București. Principalul performer a fost Sorin Vătămanu, învingător la probele de 200 și 400 de metri, în vreme ce Cosmin Dumitrache a dominat cursa de 60m garduri rezervată juniorilor I.

Cei patru atleți timișoreni care au participat în acest sfârșit de săptămână la prima etapă a Campionatelor Naționale Indoor de la București au avut prestații excelente. Sorin Vătămanu, Cosmin Dumitrache și Adelina Pastor au obținut în total patru clasări pe podium, în vreme ce foarte tânăra Ioana Gheorghe a fost la câteva sutimi de secundă distanță de un finiș în primele 3, la cursa de 200 metri.

Sorin Vătămanu e singurul sportiv timișorean care a reușit să urce e două ori pe podium la București. Și nu oricum, ci de fiecare dată pe prima treaptă! Vineri, bănățeanul s-a impus în proba de 400m, cu un timp de 48.65, la peste o secundă distanță de următorul clasat, Tiberiu Băneasu, de la CSM București. Astăzi, Vătămanu a recidivat, câștigând și cursa de 200m, în 22.32 secunde, la o distanță apreciabilă de locul 2, ocupat de Răducu Lazăr, de la CSM Ploiești.

Cu un loc 1 se întoarce de la București și Cosmin Dumitrache, cel care a dominat categoric întrecerea de 60m garduri, rezervată juniorilor I. Deși nu a avut decât patru contracandidați, timișoreanul a impresionat în finală, pe care a încheiat-o în 7.97 secunde. De altfel, cu acest timp, Dumitrache s-ar fi impus și la concursul rezervat seniorilor, acolo unde învingătorul Cornel Bănănău (Farul Constanța), a reușit doar 8.13 secunde.

Trei sutimi de secundă i-au lipsit Adelinei Pastor să cucerească locul I, în proba de 400m. Deși a reușit un timp mai bun decât la Campionatele Universitare de săptămâna trecută – 54.82 – timișoreanca a trebuit să se mulțumească cu poziția secundă, câștigătoarea probei fiind Alina Panaite (Steaua), care a înregistrat 54.79.

O surpriză plăcută a fost, fără îndoială, Ioana Gheorghe. Sportiva născută în 1997 a fost astăzi foarte aproape de un loc pe podium la proba de 200m. Tânăra atletă s-a clasat pe locul 4 în finală, cu un timp de 26.12 secunde, cu șapte sutimi în spatele ocupantei locului 3, Roxana Ene, de la CSU Craiova.

În cele două zile ale „naționalelor” de la București, Ioana Gheorghe a mai obținut un loc 6 la 60m plat (7,83 sec.), iar Cosmin Dumitrache un loc 9 la aceeași probă (7,21 sec.). Sportivii pregătiți de antrenorul emerit Ioan Damaschin vor reveni în sala de atletism a Complexului „Lia Manoliu” la sfârșitul săptămânii viitoare, atunci când e programată etapa a doua a Campionatelor Naționale Indoor.

Timișoara, cu patru atleți la Campionatele Naționale de la București


Timișoara va fi reprezentată de patru atleți la prima etapă a Campionatelor Naționale Indoor, ce se vor desfășura vineri și sâmbătă, la București. Adelina Pastor, Ioana Gheorghe, Sorin Vătămanu și Cosmin Dumitrache vor concura la șapte probe, în care speră să obțină rezultate cât mai bune.

Prima competiție importantă din calendarul atletic al anului 2013 e gata de start. Sala de atletism a complexului „Lia Manoliu” din București va găzdui, vineri și sâmbătă, prima etapă a Campionatelor Naționale Indoor, pentru seniori, tineret și juniori. Timișoara va fi reprezentată de patru sportivi de la CSM, pregătiți de antrenorul emerit Ioan Damaschin, care pentru concursurile din acest sfârșit de săptămână nu le-a trasat obiective prea îndrăznețe elevilor săi, urmând să se atace podiumurile din etapa a doua, ce va avea loc peste o săptămână.

Toți cei patru sportivi timișoreni vor intra în focurile întrecerii încă de vineri. La 60m plat, CSM Timișoara are câte un reprezentant la feminin și masculin, pe Ioana Gheorghe și Cosmin Dumitrache, la fel cum se întâmplă și la 400m, unde vor alerga Adelina Pastor și Sorin Vătămanu. Sâmbătă, Cosmin Dumitrache își va încerca norocul la proba sa favorită, 60m garduri, Adelina Pastor și Ioana Gheorghe vor alerga împreună la 200m, distanță pe care va concura și Sorin Vătămanu, în proba masculină.

Primele medalii ale anului pentru atletismul timișorean au venit încă de săptămâna trecută. La Campionatele Naționale Universitare desfășurate în sala de la Bacău, Adelina Pastor a luat aurul la 400m, iar apoi bronzul la ștafeta de 4x400m, unde a făcut echipă cu Diana Bobeș, Cristina Ieremie și Tania Tilneac.

Pastor și Vătămanu n-au atins finalele la Helsinki

Timișoara a fost reprezentată, la sfârșitul săptămânii, de doi atleți la Campionatele Europene de la Helsinki. Atât Sorin Vătămanu, cât și Adelina Pastor, au participat în probele de 400 metri, însă n-au reușit să se califice în finală.

Lipsa de experiență i-a privat pe cei doi sportivi timișoreni să ocupe poziții mai bune la Campionatele Europene de la Helsinki. Sorin Vătămanu (foto) și Adelina Pastor au avut totuși evoluții bune, concurând cu „crema” atletismului european, fapt dătător de speranțe pentru viitoarele competiții majore.

Sorin Vătămanu a încheiat al 25-lea proba de 400m, cu timpul 47:50, fiind primul sub linia celor calificați în seriile semifinale. Adelina Pastor a participat la aceeași probă, însă nici ea n-a reușit să se facă pasul către semifinală, completând traseul în 54 de secunde și 35 de sutimi.

Delegația României se întoarce astăzi de la Helsinki cu un bilanț mult sub așteptări. Deși a deplasat nu mai puțin de 26 de atleți, cu toții au fost departe de obționerea unei medalii.

Trei medalii pentru atleții timișoreni la C.N. de tineret

Weekend prolific pentru atleții timișoreni. Sorin Vătămanu s-a întors cu două medalii de argint de la Campionatele Naționale de tineret desfășurate la București, în vreme ce ștafeta masculină de 4x400m s-a clasat pe ultima treaptă a podiumului.

Sorin Vătămanu (foto) confirmă forma bună în care se află, reușind să-și adjudece două medalii de argint la Campionatele Naționale de tineret de la București. Sportivul legitimat la CSM Timișoara și LPS Banatul a terminat vineri al doilea cursa de 400m, la 50 de sutimi de câștigătorul Florin Purcea, din Sf. Gheorghe. Vătămanu a recidivat și sâmbătă, în finala de 200m, unde a obținut tot poziția secundă.

Tot ieri, ștafeta de 4x400m a LPS Banatul a obținut un rezultat meritoriu, clasându-se pe poziția a treia în finală, la mai puțin de o secundă în spatele celor de la SCM Bacău, și la cinci secunde în urma câștigătorilor de la CSU Pitești. Echipa formată din Nicolae Jurjiu, Andrei Bărbuț, Alberto Gheorghescu și Marcus Drăghici adaugă o medalie de argint la „colecția” atleților timișoreni din acest sfârșit de săptămână.

Alți doi sportivi de pe Bega au fost aproape de a se întoarce cu medalii de la București. Cosmin Dumitrache s-a aflat la doar 5 sutimi de podium, în proba de 110m garduri, încheind cursa pe poziția a patra, cu timpul 14.77. De asemenea, fondistul Raymond Gulyas, de la CSU Timișoara, a terminat tot pe 4 cursa de 1.500m, în 3 minute, 51 de secunde și 34 de sutimi, la aproape o secundă de „bronz”.

Revenită în circuit după o accidentare, Adelina Pastor s-a clasat pe 5 în proba de 400m, cu 53.79. În aceeași cursă a participat o altă atletă din Timișoara, Mirabela Nicoleta Trailescu, care a încheiat pe locul 9 concursul, cu 57.93.