Salbă de medalii pentru CS Caza Powerlifting


CS Caza Powerlifting Timișoara s-a întors cu nouă medalii de la Alba Iulia, acolo unde la sfârșitul săptămânii trecute s-a desfășurat Campionatul Național de împins din culcat. A fost ultima întrecere oficială de powerlifting din acest an, unul plin de succese pentru clubul timișorean.

CS Caza Powerlfting rămâne una dintre numele grele ale acestei discipline în România. Sorin Cazacu și sportivii săi au demonstrat acest lucru din nou în weekend-ul trecut, la Alba Iulia, acolo unde s-a desfășurat Campionatul Național la proba unică de împins din culcat. Clubul timișorean și-a mai adăugat nouă medalii la impresionanta colecție adunată în acest an, printre ele numărându-se două de aur, la categoriile grele.

În ordinea categoriilor, CS Caza Powerlifting s-a ales cu un argint la 59 kg, prin Adrian Carabaș, un bronz la 83 kg, prin Constantin Meete, un bronz la 93 kg, prin Darco Marcov, un argint și un bronz la 105 kg, prin Bogdan Vaipan, respectiv Dan Berinde, un aur la 120 kg, prin Sorin Cazacu și tot un aur, la +120 kg, prin Dan Pastor. De asemenea, la Open-ul Masculin, Sorin Cazacu s-a clasat pe locul 2, iar în clasamentul general al cluburilor, CS Caza Powerlifting a urcat pe cea de-a doua treaptă a podiumului.

La competiția desfășurată la Alba Iulia au mai participat trei sportivi de la Haltere Club Timișoara. Adrian Gaulea s-a remarcat cu un loc 5 la categoria 93 kg, în vreme ce Octavian Harmanescu (83 kg) și Cristian Vălcăneanț (93 kg) au fost descalificați.

Deși întrecerile oficiale de powerlifting s-au încheiat, timișorenii se vor putea bucura în continuare de sportul care a adus atâtea medalii pentru oraș în ultimii ani. Pe 9 decembrie, la Casa de Cultură a Studenților se va organiza prima ediție a Cupei Tonik Gym, la proba de împins din culcat. Aflată printre organizatori, CS Caza Powerlifting va etala la această reuniune cu tot ce are mai bun.

Timișoreanul Sorin Cazacu, triplu campion național la haltere


După decenii întregi de așteptare, Timișoara are din nou un campion național la haltere. E vorba despre Sorin Cazacu, cel care a cucerit trei medalii de aur la Campionatele Naționale desfășurate în weekend la Arad, încununându-și astfel o longevivă carieră în haltere și powerlifting.

Aproape un deceniu și jumătate a așteptat Sorin Cazacu momentul în care va purta la gât aurul național la haltere. Sâmbătă, visul sportivului timișorean, ce se apropie de vârsta de 40 de ani, s-a împlinit în sfrârșit! Sorin Cazacu a participat la categoria 105 kilograme, dominând autoritar concursul. La stilul smuls, a ridicat 148 de kilograme, la aruncat a atins 190 de kilograme, bifând astfel un total de 338 de kilograme, trecându-și în cont trei medalii de aur la competiția desfășurată la Arad.

Sorin Cazacu e legitimat la clubul arădean AMEFA și mărturisește că performanța izbutită sâmbătă e un vis împlinit pentru el. „Am așteptat aceste medalii de-o viață! Am muncit foarte mult și am făcut foarte multe sacrificii să ajung aici. În acest an am câștigat și Cupa României, iar acum și cele trei medalii de aur puse în joc. Țin să le mulțumesc pe această cale antrenorilor mei de la AMEFA, Gheorghe Biriș și Gheorghe Rafa”, ne-a declarat proaspătul campion național la haltere, care se antrenează atât în Arad, cât și în Timișoara, la sala Tonic Gym, de pe strada Bucovina.

Sorin Cazacu e omul care a pus Timișoara pe harta powerliftingului, aducând zeci de medalii în ultimii ani în orașul de pe Bega, cu clubul său CS Caza Powerlifting. De altfel, Cazacu a ocupat un onorabil loc 5 la Campionatele Europene desfășurate în primăvara acestui an în Ucraina, și un loc 10 la Campionatele Europene de împins din culcat din Italia. Pe plan național, a totalizat în acest an patru medalii de aur și titlul de campion absolut, plus titlul național pe echipe, la Campionatele Naționale de Powerlifting de la Bacău. De asemenea, la Cupa României, powerliftingul timișorean s-a clasat de șapte ori pe prima treaptă, de două ori pe locul 2 și o dată pe locul 4.

Pentru CS Caza Powerlifting urmează, la sfârșitul acestei săptămâni, Campionatul Național de împins din culcat de la Alba Iulia.