GALERIE FOTO: ASU Politehnica – Crișul Chișineu Criș 3-3

ASU Politehnica a încheiat stagiul de pregătire centralizată cu un amical în compania liderului din Liga a IV-a Arad, Crișul Chișineu Criș. Partida s-a încheiat la egalitate, 3-3, după ce arădenii au condus în trei rânduri. Marius Marin a reușit o „dublă” pentru alb-violeți, în minutele 6 și 43, cel de-al treilea gol al timișorenilor fiind marcat de Alexandru Bădăuță, în minutul 60.

Vă oferim mai jos o amplă galerie foto de la meciul disputat ieri, la Socodor, realizată de fotograful nostru, Emanuel Titus Iliesi:

ASU Politehnica încheie cantonamentul cu o remiză

©  Emanuel Titus Iliesi

Marius Marin a înscris de două ori în poarta liderului din D Arad (Foto© Emanuel Titus Iliesi)

ASU Politehnica a încheiat stagiul de pregătire cu un amical susținut în comuna Socodor, în compania liderului Ligii a IV-a Arad, Crișul Chișineu Criș. Partida s-a încheiat la egalitate 3-3, după ce formația arădeană a condus de trei ori.

Prima repriză a întâlnirii de la Socodor a aparținut arădenilor, care s-au aflat de trei ori la conducere. Marius Marin a egalat mai întâi la 1, în minutul 6, iar apoi la 2, în minutul 43, însă formația pregătită de Alin Drăgan a încheiat primul mitan în avantaj, 3-2. În partea a doua, jocul alb-violeților a fost mult mai consistent, Alexandru Bădăuță reușind să egaleze în minutul 60, stabilind și rezultatul final, 3-3.

„A fost un joc la final de cantonament, în care am urmărit unele aspecte, pe care însă nu le-am îndeplinit prea bine. Toată lumea era cu gândul acasă. În prima repriză am primit trei goluri, am comis multe greșeli în apărare. Dar în partea a doua ne-am mișcat mai bine, băieții au încercat să respecte ceea ce le-am cerut”, ne-a declarat la final antrenorul Sorin Brîndescu.

ASU Politehnica a evoluat în formula Burtic – Contrscu, Gălan, Todorov, Taub – Stancu – Vucea, Țugui, Marin, Ghinescu – Sulea. Au mai intrat Rogojină, Stefanovici, Bilia,Ugocian, Damian, Rebenciuc, Codrea, Peter, Bădăuță și Tulcan

După meciul de la Socodor, ASU Politehnica revine la Timișoara, punând astfel punct stagiului de pregătire centralizată de zece zile din stațiunea arădeană Moneasa. „Sunt mulțumit de modul în care au muncit, s-au antrenat foarte bine, cu multă responsabilitate. Cred că am făcut ceea ce a trebuit în acest cantonament și sperăm ca rezultatele să se vadă în jocurile din returul campionatului”, ne-a mai spus Sorin Brîndescu.

Fotbaliștii liderului din C4 vor avea liber câteva zile, urmând a relua pregătirile marți, la Baza 2.

ASU Politehnica încheie cantonamentul cu un amical

©  Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

ASU Politehnica e pe final de cantonament. De o săptămână și jumătate, jucătorii liderului din C4 se află la Moneasa, pentru obișnuitul stagiu de pregătire centralizată. Astăzi e ultima zi plină pentru alb-violeți la Moneasa, urmând ca mâine să revină la Timișoara. Însă nu înainte de o oprire la Socodor, pentru al treilea test al iernii, în compania liderului din Liga a IV-a Arad, Crișul Chișineu Criș.

ASU Politehnica se pregătește de al treilea meci de verificare din această pauză de iarnă. Alb-violeții vor înfrunta mâine, de la ora 13, echipa Crișul Chișineu Criș, liderul din Liga a IV-a Arad. Echipa pregătită de antrenorul-jucător Adrian Drăgan a încheiat „la mustață” turul în fotoliul de lider, având un punct avans față de celelalte două ocupante ale podiumului, Progresul Pecica și Gloria Lunca Teuz Cermei. În această iarnă, Crișul s-a întărit cu o serie de jucători cu experiența ligilor superioare, printre care se numără Modan și Ciuciu, de la divizionara a treia Luceafărul Oradea.

ASU Politehnica și Crișul Chișineu Criș s-au mai întâlnit în cadrul amical și anul trecut, când alb-violeții, aflați tot pe drumul de întoarcere dinspre Moneasa, s-au oprit în localitatea arădeană. Atunci, scorul a fost egal, 2-2, golurile poliștilor fiind semnate de Cosmin Ion și Ionuț Vucea.

Să mai precizăm că amicalul de mâine va avea loc de la ora 13 în comuna Socodor, situată de 6 kilometri de Chișineu Criș.

Vă reamintim, în precedentele două teste, ASU Politehnica a înregistrat o remiză și o înfrângere: 2-2 cu Olimpia Satu Mare și 1-2 cu Gloria Lunca Teuz Cermei.

ASU Politehnica continuă șirul amicalelor! Mâine, la Dezna, cu echipa din Cermei

©  Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

ASU Politehnica va disputa mâine după-amiază cel de-al doilea amical al iernii. Adversarul alb-violeților e Gloria Lunca Teuz Cermei, formație clasată pe poziția a treia în Liga a IV-a Arad. Meciul se va disputa pe terenul din Dezna, localitate aflată la 9 kilometri de Moneasa, acolo unde sunt cantonați fotbaliștii liderului din C4.

După remiza de sâmbătă, cu divizionara secundă Olimpia Satu Mare, liderul Ligii a III-a, ASU Politehnica, va avea în această săptămână două dueluri aparent mai ușoare. Mâine, de la ora 15.30, elevii lui Sorin Brîndescu vor evolua în compania formației Gloria Lunca Teuz Cermei.

Adversarul de mâine al alb-violeților evoluează în Liga a IV-a Arad, unde ocupă poziția a treia la mijlocul întrecerii, însă la doar un punct în urma liderului Crișul Chișineu Criș. Formația pregătită de Mircea Aslău are drept obiectiv promovarea în eșalonul al treilea, mai ales că la Cermei au ajuns o serie de jucători cu experiența ligilor superioare și chiar a cupelor europene. E vorba despre Norbert Varga, fost la UTA, Sportul Studențesc, Unirea Alba Iulia, dar și în Polonia, la Wisla Krakovia, și de Adrian Rusu, fundaș ce de-a lungul anilor a jucat pentru UTA, Rapid București, Pandurii Târgu Jiu, FC Brașov și, până în vara anului trecut, la Șoimii Pâncota.

Partida dintre ASU Politehnica și Gloria Lunca Teuz Cermei se va disputa la Dezna. Deși ambele formații sunt cantonate la Moneasa în această perioadă, s-a ales în cele din urmă terenul din localitatea aflată la 9 kilometri de stațiunea montană. Iar asta deoarece suprafața de joc din Moneasa a devenit impracticabilă, fiind folosită de mai multe formații pentru pregătiri în această perioadă.

ASU Politehnica va încheia cantonamentul la finalul săptămânii, cu un joc amical în compania campioanei de toamnă din Liga a IV-a Arad, Crișul Chișineu Criș. Meciul va avea loc sâmbătă, de la ora 13, la Socodor.

În altă ordine de idei, Patrick Peter, puștiul de 15 ani testat de alb-violeți în ultimele două săptămâni, va fi păstrat în lotul lărgit al echipei timișorene.