OVERTIME: Concluzii la final de sezon regulat

1743517_635758426460777_1039141443_n

Prima parte a Ligii Naționale de Baschet Feminin s-a încheiat. După cele 26 de etape ale sezonului regulat, favoritele la titlu s-au clasat pe primele locuri. În afara lui CSU Alba Iulia, favoritele s-au calificat și în final 4-ul Cupei, care va avea loc începând de miercuri, CSU fiind eliminată de campioana din Arad în sferturi.

Campioana en-titre, ICIM Arad, și-a asigurat avantajul terenului propriu în meciurile decisive din faza eliminatorie a Ligii Naționale, după ce a pierdut o singură partidă în cele 26 ale sezonului regulat. Pe doi este CSU Alba Iulia, formație ce are un bilanț de 24 de victorii și 2 înfrângeri și și-a trecut în cont primul trofeu din istoria clubului – Liga Europei Centrale, după o finală cu rivala din Arad. Podiumul sezonului regulat este încheiat de CSM Târgoviște. Dacă la începutul sezonului existau dubii cu privire la înscrierea vicecampioanei în campionat, fosta participantă în Euroligă a încheiat prima parte a sezonului cu 23 de victorii și 3 înfrângeri.

Pe patru s-a clasat ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe. Covăsnencele au participat în EuroCup în acest sezon, iar în campionat au cedat 7 partide. CSBT Alexandria (17 victorii, 9 înfrângeri), Olimpia Brașov (15-11), CSM Satu Mare (13-13) și BCM Danzio Timișoara (11-15) sunt echipele care completează tabloul sferturilor de finală. Dacă brașovencele au ajuns prima dată în ultimii ani în play-off, celelalte trei sunt prezențe constante în faza eliminatorie în ultimele sezoane. Alb-violetele antrenate de Dan Ionescu au obținut calificarea, pentru al 4-lea an consecutiv, după victoria dramatică din partida cu contracandidata Phoenix Galați, obținută prin „trița” marcată de Biljana Pesovic la ultima fază a partidei.

Sub linia calificatelor în play-off au încheiat: Phoenix Galați (10-16), U CSM Oradea (9-17), Rapid București (8-18), Universitatea Cluj (5-21), Nova Vita Târgu Mureș (2-24) și SCM CSS Craiova (1-25). Dacă în sezonul precedent am avut formații care s-au retras din campionat, în acest sezon toate echipele au dus la capăt cele 26 de etape ale sezonului regulat. De asemenea, nu s-a mai înregistrat nici o linie de clasament cu 0 victorii.

Medie de peste 80 de puncte pentru primele patru clasate

Primele patru clasate au marcat, în medie, peste 80 de puncte pe meci. Deținătoarea Cupei României, CSM Târgoviște, are cea mai bună medie, cu 88,2. Dâmbovițencele depășesc media celor 90 de puncte marcate la partidele de pe propriul teren (91,1). Liderul din Arad are un bilanț de 84,5 puncte marcate pe meci și 54,8 primite. Ocupanta locului secund, CSU Alba Iulia, are cea mai bună apărare, fiind singura formație cu o medie mai mică de 50 de puncte primite pe meci, mai exact 47,5. ACS Sepsi are medii de 82,8 puncte marcate și 58,4 primite. Următoarele formații ce s-au calificat în play-off au medii sub 70 de puncte marcate.

Interesant este că din echipele cu pretenții, noua deținătoare a Ligii Europei Centrale este singura din primele patru care are o diferență mai mare de zece puncte în ceea ce privește punctele marcate pe propriul teren și cele pe teren străin. Astfel, fetele antrenate de Miroslav Popov au o medie de 86,2 puncte marcate acasă, în timp ce în deplasare au 75,5. Arădencele au 95,2 respectiv 83,8, în timp ce Târgoviștea are 91,1 și 85,4.

Tabloul sferturilor

Sferturile de finală ale Ligii Naționale de baschet feminin se desfășoară după sistemul cel mai bun din trei jocuri, cu meciul decisiv pe terenul formației mai bine clasate. Având în vedere că nici în acest sezon nu se retrogradează, nu se desfășoară play-out. De asemenea, nu vor mai fi dispute pentru locurile 5-8. Iată tabloul primului tur din play-off:

ICIM Arad – BCM Danzio Timișoara

CSU Alba Iulia – CSM Satu Mare

CSM Târgoviște – Olimpia CSU Brașov

ACS Sepsi SIC – CSBT Alexandria (cele două echipe se vor întâlni și în prima semifinală a Cupei, în timp ce în cea de-a doua se vor lupta ICIM Arad și CSM Târgoviște)

1558902_10203719557856026_829051421_n

RCM Timișoara, campioana sezonului regulat: 79-5 cu Universitatea Cluj

eseu
RCM Timișoara a oferit un nou recital de rugby, în ultima etapă dinaintea play-off-ului. Campioana în exercițiu a României a trecut cu 79-5, pe teren propriu, de Universitatea Cluj, stabilind un nou record stagional de eseuri, 13!

În această dimineață, la Timișoara s-a disputat cel mai dezechilibrat joc al ultimei etape din sezonul regulat. Liderul RCM a primit vizita „lanternei roșii” Universitatea Cluj, desfășurarea de forțe din teren respectând la virgulă toate calculele hârtiei. Chester Williams a aliniat pentru acest joc cel mai bun XV de care dispune în momentul de față, elevii săi scutindu-l de orice emoție în privința punctului bonus încă din primul sfert de oră.

Stelian Burcea, Sosene Anesi și de două ori Paula Kinikinilau au fortificat statutul de campioană a sezonului regulat pentru RCM Timișoara, Vali Calafeteanu transformând trei din patru încercări. Până la pauză, eseurile au continuat să curgă în terenul de țintă al „Șepcilor Roșii”, Jody Rose, Vasile Rus și din nou Kinikinilau, fiecare urmați de câte o transformare precisă din partea lui Calafeteanu, stabilind scorul primei reprize la 47-0.

În partea secundă, clujenii au reușit eseul de onoare, prin Kamil Sobota, fără a echilibra totuși raportul de forțe, net în favoarea Timișoarei. Pofta de eseuri a galben-albaștrilor era departe de a fi potolită. În ordine, Vasile Rus, Lemeki Davu, Otar Turashvili, Stephen Shennan, Cătălin Fercu și Johnny Sola au culcat balonul în terenul de țintă al ardelenilor, doar unul dintre aceste eseuri fiind transformat de Jack Umaga.

RCM Timișoara a abordat partida de astăzi în următoarea formulă:
15. Cătălin Fercu, 14. Stephen Shennan, 13. Sosene Anesi, 12. Paula Kinikinilau, 11. Viliami Moala, 10. Jody Rose, 9. Valentin Calafeteanu, 1. Alexandru Țăruș, 2. Eugen Căpățână, 3. Horațiu Pungea, 4. Valentin Popârlan, 5. Marian Drenceanu, 6. Stelian Burcea (C), 7. Vasile Rus, 8. Lemeki Davu. Au mai intrat 16. Otar Turashvili, 17. Gigi Militaru, 18. Dorin Lazăr, 20. Bidzina Samkharadze, 21. Jack Umaga, 22. Johnny Sola, 23. Samuel Mariș.

Nu e timp de respiro pentru RCM Timișoara, care va intra încă de săptămâna viitoare în focurile play-off-ului. Sâmbătă, de la ora 10, galben-albaștrii vor primi, în Ronaț, replica Farului.

RCM Timișoara zdrobește Dinamo cu rezervele: 67-12 în Ștefan cel Mare

cerc
RCM Timișoara a oferit un recital de eseuri în această dimineață la București, pe terenul unui rival de tradiție, Dinamo. Chester Williams a aliniat o formulă experimentală, cu o serie de debutanți, dar chiar și așa, elevii săi s-au impus categoric, scor 67-12, la capătul unui joc cu 11 eseuri marcate de jucătorii echipați în galben și albastru.

Chester Williams a abordat partida din această dimineață, de pe arena „Florea Dumitrache” a complexului Dinamo, cu o formulă în premieră. Cu nou-venitul Lemeki Davu titular pe postul de închizător, și cu Victor Dumitru, proaspăt revenit de la Universiadă, pe postul de mijlocaș la grămadă, RCM Timișoara s-a legat ceva mai greu în debutul de meci. Dinamo a deschis scorul în minutul 7, grație unei lovituri de pedeapsă transformate de Iordan, după care galben-albaștrii s-au instalat, încet dar sigur, în jumătatea de teren a gazdelor.

Primele puncte ale campioanei au venit în minutul 23, atunci când Laurențiu Tănase a reușit eseul, netransformat însă de Conache. Câteva minute mai târziu, Dinamo putea reveni în avantaj, însă Iordan a ratat o lovitură de pedeapsă. În schimb, avea să se marcheze la cealaltă extremitate a terenului, Ben Tuiatua, în premieră utilizat de Chester Williams după revenirea pe Bega, semând al doilea eseu timișorean, în minutul 36, după o cursă superbă, de peste 40 de metri a aripii Van Wyk. În penultimul minut de joc al primei părți, alb-roșii au mai „ciuntit” din handicap, grație unei noi penalități transformate de Iordan, însă scorul primei reprize avea să fie stabilit de timișoreni, în prelungiri, prin eseul lui Samkharadze, în urma unei faze purtate de surprinzătorul Lemeki Davu și continuată foarte bine de Conache, care a ratat transformarea ulterioară.

Ceea ce avea să se petreacă în jumătatea secundă avea să fie anunțat de Lemeki Davu. Optarul neo-zeelandez a fost la un pas de eseu la trei minute de la reluare, însă a culcat balonul pe un adversar. Același jucător avea să marcheze totuși cea de-a patra încercare a bănățenilor la faza următoare, asigurând astfel punctul bonus pentru echipa sa. După o lovitură de pedeapsă transformată de Iordan în minutul 49, dinamoviștii aveau să se transforme în simpli spectatori la recitalul de eseuri oferit de timișoreni.

În minutul 55, Ben Tuiatua a culcat pentru a doua oară în acest meci balonul în terenul de țintă advers. Patru minute mai târziu, a fost rândul lui Morrison, după care în minutul 61, tongalezul Fonovei Tangimana și-a încununat debutul în galben-albastru – cum altfel? – cu un eseu. Aripa Viliami Moala a continuat seria de încercări timișorene, în minutul 66, pentru ca patru minute mai târziu, gruzinul Samkharadze să reușească la rândul său „dubla”. Tăvălugul bănățean nu s-a oprit însă aici. În minutul 73, Johnny Sola a marcat eseul cu numărul 10 al lui RCM Timișoara, pentru ca cinci minute mai târziu, Van Wyk să încheie spectacolul, cu cea de-a doua încercare a sa din această partidă. Tabela a fost închisă de dinamoviști, care au transformat în ultimul minut o lovitură de pedeapsă prin nou-intratul Petrache.

Așadar, RCM Timișoara se impune clar, cu 67-12, după un meci în care și-a bătut propriul record stagional de eseuri din acest sezon. O performanță cu atât mai impresionantă, cu cât ea a fost obținută fără 12 dintre oamenii de bază ai echipei, menajați în această intermediară. Chester Williams le-a prilejuit debutul și tongalezilor Tangimana și Halalilo, precum și redebutul lui Ben Dominic Tuiatua și a lui Otar Turashvili, ultimul revenit după o accidentare ce l-a ținut o lungă perioadă departe de gazon.

RCM Timișoara s-a impus astăzi la București în următoarea formulă:

Gabriel Conache, McGrath Van Wyk, Johnny Sola, Ben Tuiatua, Bidzina Samkharadze, Victor Dumitru, Samuel Mariș, Marian Gorcioaia, Giorgi Khositashvili, Dorin Lazăr, Valentin Popârlan (C), Randall Morrison, Laurențiu Tănase, Lemeki Davu.

Au mai intrat: Gigi Militaru, Florin Fântânaru, Fonovai Tangimana, Otar Turashvili, Sione Halalilo, Bogdan Bradu

BCM Danzio, victorioasă în ultimul meci din sezonul regulat


BCM Danzio a obținut miercuri o victorie scontată la Oradea, în ultima etapă a sezonului regulat. Fetele lui Dan Ionescu au încheiat prima parte a campionatului pe locul 7, urmând să întâlnească în „sferturi” vecina ICIM Arad.

Miercuri a căzut cortina peste sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet feminin. BCM Danzio a avut parte de un final lejer, cu o deplasare pe terenul Universității Oradea, formație ce nu a înregistrat decât înfrângeri pe tot parcursul acestui sezon. Fără să forțeze, „panterele roz” le-au administrat bihorencelor cel de-al 26-lea eșec din tot atâtea posibile, la capătul unui joc în care Dan Ionescu le-a oferit minute tuturor jucătoarelor înscrise pe foaia de joc.

BCM Danzio a început partida cu un prim 5 atipic, din care lipseau coșgheterele Pesovic și Brown (Kilin, Fodor, Zidaru, Stoiedin, Vuksic), astfel că Oradea a izbutit să conducă în primul sfert chiar și la patru lungimi. Odată cu primele schimbări însă, lucrurile au reintrat în normal, timișorencele terminând primele 10 minute cu 16 puncte avans (28-12). Până la pauza mare, jucătoarele oaspete și-au mai mărit ecartul cu o lungime (49-32), tranșând apoi definitiv disputa, după un sfert 3 în care n-au primit decât 6 puncte, și încheiat la scorul de 69-38 în favoarea acestora. După ultimele 10 minute, diferența dintre cele două formații a rămas nemodificată, astfel că BCM Danzio obține primul succes extern, după o serie de patru eșecuri succesive pe terenuri străine.

Cu excepția tinerei Alexandra Bălăceanu, toate jucătoarele înscrise pe foaie au marcat pentru BCM Danzio: Thompson – 13 puncte, Stoiedin – 11, Kilin – 10, Pesovic – 9, Fodor – 9, Maric – 8, Zidaru – 7, Blanaru – 6, Brown – 6, Vuksic – 4 și Crâsnic – 2.

BCM Danzio încheie sezonul regulat pe locul 7, ceea ce înseamnă că în play-off o așteaptă un duel cu ocupanta poziției secunde, ICIM Arad.