Politehnica, prezentă la Zilele Carierei

Politehnica Timișoara a demonstrat, în repetate rânduri, că nu se rezumă doar la statutul de club de fotbal, incercând să se implice cât mai activ în viața comunității. Continuând pe această linie, gruparea alb-violetă e prezentă la Zilele Carierei, eveniment ajuns la a 13-a ediție, care se desfășoară astăzi și mâine la etajul I al Cantinei UPT din Complexul Studențesc.

Standul clubului poate fi găsit în ambele zile ale evenimentului, în intervalul orar 10.00-17.00. Vizitatorii pot studia posibilitatea de a se implica în viața Politehnicii ca voluntari, pot achiziționa materiale promoționale cu însemnele clubului și pot, de asemenea, participa la o tombolă cu premii atractive. În plus, la standul de la Zilele Carierei sunt disponibile și primele bilete pentru meciul de luni, cu Sportul Snagov. Intrarea generală e de 10 lei, însă pentru doamne și domnișoare s-au tipărit tichete speciale, la prețul de 5 lei.

„Vrem să fim cât mai prezenți în rândul studenților, iar Zilele Carierei e o acțiune extrem de importantă. Ne dorim să recrutăm cât mai mulți oameni, care să ne ajute la organizarea meciurilor și la tot ce înseamnă bunul mers al clubului nostru. O pot face și ca voluntari, și ca suporteri, sub orice formă. Până acum, feedback-ul e cât se poate de bun, e un târg foarte agitat. Observ că foarte mulți oameni nu prea știu ce e cu noi aici, printre atâtea companii mari, dar mă bucură interesul lor de a afla cât mai multe lucruri despre Politehnica”, a declarat președintele Asociației Suporterilor Timișoreni „Druckeria”, Sebastian Novovic.

Zilele Carierei este un târg de joburi organizat de Universitatea Politehnica din Timișoara, prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră. Evenimentul de anul acesta pune la dispoziția studenților și absolvenților oferte de joburi și practică din partea a peste 60 companii. Angajatorii prezenți la târg încearca să iasă în evidență prin stand-uri bine puse la punct, cadouri sau concursuri. Tinerii interesați își pot depune CV-urile chiar la fața locului și pot povesti cu angajatorii.

Târgul se desfășoară pe parcursul a două zile, de două ori pe an – toamna și primăvara.

1 iunie în alb-violet! Astăzi a fost „Ziua micului polist” în Parcul Copiilor

La fel ca în ultimii ani, Politehnica Timișoara a fost prezentă printre micuți cu ocazia Zilei Copilului. Clubul alb-violet a amenajat un teren de fotbal în Parcul Copiilor, invitându-i pe cei mai mici pasionați de fotbal să descopere tainele acestui sport.

Grupele cele mai mici ale clubului alb-violet au fost prezente astăzi, în Parcul Copiilor. Pe terenul amenajat aproape de intrarea dinspre Prefectură, au fost organizate meciuri demonstrative între grupele de copii ale Politehnicii și antrenamente, fiind invitați să încerce mingea și ceilalți copii din parc.

„Ne dorim să fie o acțiune pe care să o facem în fiecare an. Vrem să fim cât mai aproape de copii, să îi familiarizăm cu jocul de fotbal, să le arătăm cum se desfășoară antrenamentele și să înțeleagă cât mai mult din acest fenomen. S-a văzut și în acest sezon că viitorul clubului e un obiectiv principal pentru noi. Lucrăm foarte mult la acest aspect și sperăm ca și pe viitor să organizăm cât mai multe acțiuni legate de copii”, a declarat președintele A.S.T. „Druckeria”, Sebastian Novovic.

Juniorii prezenți la această acțiune au fost coordonați de experimentatul Dorel Mașcovescu, antrenor la grupele 2011 și 2012-2013 ale Politehnicii și responsabil cu selecția și inițierea în Centrul de Copii și Juniori.

„Nu pot să am decât o părere bună despre o asemenea acțiune, care își propune să promoveze începutul drumului în fotbal, inițierea. Aici ducem o lipsă acută. De asemenea, e o acțiune care se corelează cu sportul de masă, care la noi a cam dispărut. O tot legăm de «Daciadă», spunem că e ceva ce vine din comunism. Însă în străinătate se promovează intens acest fenomen. Neavând sport de masă, sărim etape importante, iar rezultatele se văd. Probabil că la un moment dat se va înțelege necesitatea sportului de masă, dar mi-e teamă că va fi prea târziu… Noi, la Politehnica, ne propunem să promovăm sportul de masă, pentru că de aici pleacă totul, de aici pornește performanța”, a afirmat Mașcovescu.

Terenul de fotbal și standurile amenajate în parc au stat la dispoziția copiilor preț de cinci ore.

Politehnica s-a întors în curtea școlii! 12 goluri pe terenul Școlii Gimnaziale nr. 19

Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

În ultima săptămână competițională din acest sezon, jucătorii Politehnicii Timișoara s-au destins, efectuând o vizită la Școala Gimnazială „Avram Iancu” nr. 19, de pe Bulevardul Cetății. Mera & co. au încins o miuță cu echipa de fotbal a școlii, rezultând un meci spectaculos, cu 12 goluri marcate, câte șase de fiecare parte.

A fost un meci în care Mera, Coadă sau Taub, preocupați pe terenul mare mai mult de defensivă, și-au regăsit pofta de gol, probabil și cu gândul la derby-ul de sâmbătă seară, de pe „Dan Păltinișanu”, cu Ripensia. Pe de altă parte, Dănuț Pureca, junior în grupa 2004 a Politehnicii, pregătită de Alin Ionescu, le-a demonstrat „Băieților în Ghete” că poate deveni, cât de curând, unul dintre ei.

Cei 11 elevi selectați de profesoara Maria Cristescu au fost încurajați frenetic, de pe margine, de colegii lor de școală pe parcursul meciului. De altfel, scandările au fost împărțite, publicul dând dovadă de un fair-play desăvârșit, alături de „Nouășpe! Nouășpe!” strigându-se și „Poli! Poli!”.


ȘC. GIMNAZIALĂ 19 – POLITEHNICA TIMIȘOARA 6-6 (2-4)
Au marcat: Pureca 2, Birău, A. Todor 3 (unul din penalti) – Coadă 2, Mera 3, Taub

Școala Gimnazială „Avram Iancu” nr. 19: Mircea Marco, Dănuț Pureca, Narcis Popovici, Levi Cociorvan, Luca Maria, Alexandru Oros, Fabian Laiu, Emanuel Lepădatu, Raul Birău, Alexandru Draia, Alexandru Todor
Politehnica Timișoara: Cosmin Dur-Bozoancă, Dănuț Bilia, Ioan Mera, Carol Taub, Ionuț Coadă, Marco Giuricici, Vasile Nicolae, Ionuț Plămadă.

A arbitrat președintele Druckeria, Sebastian Novovic, care s-a achitat în general bine de sarcini, acordând corect penalti pentru gazde, la un fault comis de Taub asupra lui Todor, dar a și validat, pe de altă parte, un gol controversat al alb-violeților, marcat de Mera direct din corner.


„A fost un meci mult mai spectaculos decât unele pe care le-am jucat în campionat. S-a jucat de la egal la egal, cu elevii unei școli care are o tradiție îndelungată în fotbal, care a dăruit Timișoarei mulți jucători de valoare. Pentru băieții noștri, această acțiune poate fi și un factor mobilizator pentru meciul de sâmbătă, cu Ripensia, pe care trebuie să îl tratăm cu toată seriozitatea. Pe această cale le transmit celor de la Școala Gimnazială nr. 19 că îi așteptăm sâmbătă, în tribune, alături de frați, părinți, prieteni, unchi, mătuși, bunici, în număr cât mai mare. Ne dorim să avem alături de noi tot ceea ce înseamnă fotbal timișorean”, au fost concluziile antrenorului Antonio Foale, mulțumit per total de punctul scos „în deplasare”.

Vom reveni în cursul zilei cu o galerie foto mai amplă, pe canalele noastre de comunicare.

Suporterii Politehnicii, aşteptaţi la deszăpezirea terenului

Politehnica Timişoara îşi doreşte ca meciul de sâmbătă, cu Academica Clinceni, să se desfăşoare în cele mai bune condiţii posibile. Cum în ultima săptămână au căzut cantităţi însemnate de zăpadă la Timişoara, terenul de joc de pe „Ştiinţa” a fost complet acoperit de zăpadă. Astfel, clubul a făcut un apel către suporterii doritori să dea o mână de ajutor la curăţarea suprafeţei, o primă bucată fiind deja degajată de aseară.

Aproximativ 20 de suporteri, dar şi câţiva dintre fotbaliştii Politehnicii au trecut aseară pe la stadionul „Ştiinţa”, înarmaţi cu lopeţi, şi au început dificila operaţiune de degajare a suprafeţei de joc de zăpada depusă în ultima săptămână. S-a reuşit deja eliberarea unei porţiuni a terenului, însă e nevoie şi astăzi de forţe proaspete pentru continuarea „operaţiunii”.

Astfel că fanii care doresc să dea o mână de ajutor la deszăpezire sunt aşteptaţi şi astăzi, după ora 17:00, la stadion. „Fiecare poate veni în funcţie de timp, de ora la care iese de la serviciu. Un singur lucru e obligatoriu, să vină «înarmaţi» cu lopeţi!”, a declarat preşedintele AST Druckeria, Sebastian Novovic.

Politehnica Timişoara întâlneşte Academica Clinceni, în cadrul etapei a 24-a a Ligii a II-a. Partida a fost programată pentru sâmbătă, 10 martie, de la ora 12:30, fiind televizată de Telekom Sport. Vă reamintim, meciul din deplasare, cu Metaloglobus Bucureşti, care ar fi trebuit să se joace la finalul săptămânii trecute, a fost reprogramat pentru data de 28 martie, între jocul de acasă cu Hermannstadt şi cel de pe terenul lui CS Baloteşti.

FOTO | Pentru al 12-lea an la rând, suporterii au cinstit memoria eroilor din ’89

Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Câteva sute de persoane au ținut să participe, aseară, la tradiționalul marș organizat de suporterii Politehncii Timișoara în cinstea eroilor Revoluției din decembrie 1989. Traseul a fost cel cunoscut din anii trecuți, cu punctul de plecare în Piața Maria – locul unde și în urmă cu 28 de ani s-a declanșat scânteia revoltei, iar destinația finală a fost Cimitirul Eroilor.

Ca în fiecare an, mulțimea a făcut tradiționalele opriri pe treptele Catedralei Mitropolitane și la Asociația „Memorialul Revoluției”, de pe strada Oituz. „Eroii nu mor niciodată”, „Mai bine golan decât activist, mai bine mort decât comunist” sau „Respect ’89” au fost doar câteva dintre mesajele afișate de manifestanți.

Marșul organizat de suporterii Politehnicii a ajuns la cea de-a 12-a ediție. „Cine uită e complice. Se păstrează încă spiritul Revoluției, deși încetul cu încetul se risipește. Sunt însă foarte mulți tineri care participă la marș, iar acest lucru ne bucură. Unii dintre ei nici nu erau născuți atunci, dar au aflat despre ceea ce s-a întâmplat la Revoluție din poveștile părinților, ale bunicilor și conștientizează cât de important e să fie prezenți”, a declarat președintele Asociației Suporterilor Timișoreni Druckeria, Sebastian Novovic.

Vă oferim în continuare o galerie foto de la marșul organizat aseară, realizată de Emanuel Titus Ilieși (Mediafax Foto):

GALERIE FOTO | BC Timișoara, învinsă în ultima secundă de CSU Sibiu

EMANUEL TITUS ILIESI/ MEDIAFAX FOTO

BC Timișoara și-a încheiat seria de rezultate pozitive din Liga Națională de baschet masculin, după înfrângerea dramatică de aseară, de pe teren propriu, cu CSU Sibiu. Oaspeții s-au impus cu 73-72, după un coș reușit chiar înaintea ultimei sirene de Christopher Williams, care a sancționat lipsa de inspirație din final a elevilor lui Tudor Costescu.

Disputa dintre ocupantele locurilor 3 și 4 din Liga Națională s-a disputat pe muchie de cuțit, ambele combatante împărțindu-și perioadele de dominare. Sibiul a fost mai inspirată în start și a încheiat primul sfert cu un avans de 3 puncte. Până la pauza mare, jocul a rămas la fel de echilibrat trupa lui Dan Fleșeriu reușind să mai pună un punct la ecart: 40-36 la jumătatea jocului. BC TImișoara a reușit un sfert 3 de excepție, în care nu doar a recuperat diferența de pe tabelă, ci s-a distanțat la opt puncte: 62-54, cu 10 minute înaintea finalului. Deși avea de partea ei toate atuurile pentru a-și trece în cont cea de-a cincea victorie consecutivă, formația de pe Bega a ratat sprintul final. În ultimele două minute ale meciului, timișorenii nu au mai reușit să puncteze, iar Sibiul s-a apropiat, pas cu pas. În ultima secundă, Christopher Williams a recuperat ofensiv și a împins mingea în coș (39:59 e momentul reușitei pe statistica oficială), declanșând o explozie de bucurie în rândul numeroșilor fani ai echipei veniți de la Sibiu.

Principalii marcatori ai Timișoarei au fost Mladen Jeremic și Dominique Rambo, cu câte 15 puncte. Au mai punctat Drăgușin 14, Diaz 11, Calotă 8, Flowers 7 și Komatina 2. De partea cealaltă, principalul realizator al Sibiului a fost un ex-timișorean, Bogdan Popescu, autor a 23 de puncte. Pentru vizitatori au mai punctat Davis 12, Hardy 11, Mijajlovic 10, Lalovic 6, Williams 5, Paliciuc 4 și Dragoste 2.

Aruncarea simbolică de start a întâlnirii a fost oferită de președintele Asociației Suporterilor Timișoreni „Druckeria”, Sebastian Novovic. Din partea clubului, „Mihalcea” a primit un maiou al echipei, cu numărul 30, care semnifică numărul sezoanelor consecutive petrecute de echipa-fanion a baschetului timișorean pe prima scenă.

Vă prezentăm, mai jos, o galerie foto de la meciul de aseară, din sala „Constantin Jude”, realizată de Emanuel Titus Ilieși (Mediafax Foto):

BC Timișoara își poate consolida locul 3 în această seară

EMANUEL TITUS ILIESI / MEDIAFAX FOTO

BC Timișoara dispută astăzi ultima sa partidă din sezonul regular al Ligii Naționale de baschet masculin. Elevii lui Tudor Costescu vor primi, de la ora 18:00, replica formației CSU Sibiu, contracandidată directă la ocuparea ultimei trepte a podiumului. În cazul unei victorii la cel puțin patru puncte diferență, alb-violeții își vor asigura locul al treilea la finele primei părți a sezonului, în condițiile în care în ultima etapă vor sta.

În jocul din tur, Sibiul s-a impus la sala Transilvania cu 80-77, astfel că BCT are nevoie de o victorie la cel puțin patru puncte diferență pentru a fi avantajată de jocurile directe în cazul în care, la finalul sezonului regular, cele două echipe vor avea același număr de puncte.

„Este ultimul meci din prima parte a campionatului și vrem să încheiem bine această perioadă. Cred că merităm. Am arătat în multe momente calitate și un joc bun, atât în atac, cât și în apărare. Suntem bine pregătiți și sper ca la ora meciului să fim 100% refăcuți. În afara meciului cu Mureșul, nu am avut toată echipa completă. Acum, Jeremic încă are probleme după accidentarea de la Galați, iar Drăgușin și Păun acuză și ei unele dureri, dar sunt recuperabili. Pentru noi este foarte important că am ajuns între primele șase echipe, dar nu-mi doresc să tratăm meciurile cu lejeritatea calificării în 1-6. O să avem adversari foarte puternici, dar și replica noastră va fi pe măsură”, a declarat antrenorul formației bănățene, Tudor Costescu.

Antrenorul „Leilor din Banat” e neînvins de la revenirea la cârma echipei, obținând patru victorii din patru partide. Mai mult decât atât, BCT are șapte victorii în precedentele opt partide.

Sebastian Novovic oferă aruncarea de start

 

Atuncarea simbolică de start a partidei din această seară va fi oferită de Sebastian Novovic (foto dreapta – Emanuel Titus Ilieși / MEDIAFAX FOTO), președintele Asociației Suporterilor Timișoreni „Druckeria”. Prin prezența lui „Mihalcea”, se continuă programul „Împreună pentru Timișoara”, care își propune o mai mare apropiere între echipele din orașul de pe Bega.

„Poli – un club solid, echipă a comunității”, proiectul care a adus Politehnicii o sumă importantă de la bugetul Consiliului Județean

© titusemanuel.ro

© titusemanuel.ro

Politehnica Timișoara a depus, la începutul acestei luni, un proiect de finanțare a activității sportive la Consiliul Județean Timiș, pe Legea 350, care a avut câștig de cauză. Divizionara secundă se regăsește printre cele cinci cluburi sportive din oraș ale căror proiecte au fost aprobate de CJT pentru finalul acestui an, alături de ACS Floreta (scrimă), ACS Agroland (volei), BC Timba (baschet) și CS Warriors. De asemenea, clubul alb-violet va încasa și cea mai mare sumă dintre echipele sportive, 530.346 lei (aproape 118.000 de euro), exact suma solicitată în dosar.

Președintele Asociației Suporterilor Timișoreni, Sebastian Novovic, a conceput proiectul depus la Consiliul Județean și a vorbit astăzi, în fața presei, despre obiectivele acestui demers.

„E un lucru pe care ni l-am dorit de mult și pe care l-am prezentat membrilor cotizanți și în cadrul Adunării Generale. Ne-am dorit atragerea autorităților locale, cu condiția ca acest lucru să se realizeze în mod transparent, nediscreționar și pe un proiect solid, care își propune ceva și are o finalitate. Ne-am dorit să aducem Poli mai aproape de oameni, de comunitate, să-i implicăm în tot felul de acțiuni, poate nu legate neapărat de sport, ci de viață. Iar asta deoarece Poli trebuie să fie mai mult decât un club de fotbal”, a declarat Novovic.

Cei aproape 118.000 de euro vor viza, în primul rând, toate echipele clubului (copii, juniori, seniori), care vor fi complet echipate și dotate cu materiale de antrenament corespunzătoare unei grupări care tinde spre marea performanță.

„O bună parte din bani se vor duce la echiparea și dotarea tuturor echipelor din Centrul de Copii și Juniori, precum și la dotarea echipei mari, crearea unui climat de performanță. Restul vor fi investiți în acțiuni prin care ne dorim să implicăm Poli în viața comunității, targetate pe copii de școală primară, de liceu. Cel mai important e că totul se va face pe bază de voluntariat, vom implica mai mulți oameni în aceste acțiuni, oameni care nu au neapărat legătură cu Poli, dar care vor să sprijine o idee faină”, a mai spus Novovic. Lista de achiziții și de acțiuni ce vor fi realizate din banii primiți de la CJT pot fi consultați în proiectul depus, care e disponibil AICI.

Perioada de realizare a proiectului depus de Politehnica Timișoara e 1 noiembrie – 15 decembrie. Sebastian Novovic spune că va fi depus un proiect nou în primăvară, la următorul concurs organizat de CJT pe baza Legii 350.

„Am văzut care este mersul și sunt foarte multe lucruri pe care le poți face pe baza acestor proiecte și a banilor de la autoritățile locale. Firește, într-un mod corect și legal. Se poate, de exemplu, moderniza sau dota un stadion… se pot face foarte multe lucruri, atâta timp cât ai un plan. Și despre investițiile la stadion discutăm cu Universitatea Politehnica de mult timp. Vom încerca să facem ceva și în privința asta, cu siguranță. Următorul proiect, din ce am înțeles, va fi depus în aprilie la Consiliul Județean”, a mai spus președintele A.S.T. Druckeria.

Liderul Peluzei Sud a vorbit și despre prima echipă, aflată în fața a două meciuri extrem de importante pe teren propriu: sâmbătă, ora 15:00, cu Olimpia Satu Mare (pe „Știința”) și marți, ora 18:00, cu Pandurii Târgu Jiu, în Cupa României (stadion „Dan Păltinișanu”).

„Cu toții ne dorim victoria, băieții muncesc din greu la antrenamente și trebuie să vină și momentul descătușării. Urmează o perioadă grea, cu două meciuri foarte importante și sperăm să facem lucruri bune și pe teren. Cupa României e o competiție foarte importantă, iar în acest moment pare cea mai simplă cale de a salva ceva din acest sezon”, a conchis Sebastian Novovic.

GALERIE FOTO: Înapoi la școală! Fotbaliștii de la ASU Politehnica au jucat cu elevii din Giroc

Liderul din C4, ASU Politehnica, a fost astăzi oaspete de seamă al Liceului Teoretic „David Voniga” din Giroc. Sosirea alb-violeților în școală a creat un entuziasm nedescris printre elevi și chiar profesori, sala de sport a instituției fiind arhiplină. Pe parchet, Burtic & co. au încins o miuță cu o echipă formată din elevi ai școlii, aceștia din urmă reușind să ofere o replică pe măsură alb-violeților.

Meciul s-a încheiat la egalitate, 7-7, elevii din Giroc având câștig de cauză la loviturile de departajare. „Am încercat să o aducem pe Poli cât mai aproape de școală, de copii. Foarte multă lume ne-a întâmpinat la sală. A fost spectacol, Birău a intrat în repriza a doua în poartă. Iar după meci, băieții au fost asaltați pentru autografe”, ne-a declarat Sebastian Novovici, președintele Asociației Suporterilor Timișoreni Druckeria.

Pentru ASU Politehnica, acțiunea de astăzi, de la Giroc, a fost prima dintr-un „turneu” prin școlile și liceele din Timișoara și împrejurimi, care va continua în perioada următoare.

Mai jos, vă oferim o amplă galerie foto realizată de fotograful nostru oficial, Emanuel Titus Iliesi:

FOTO: Două ore de plimbare pentru 25 de ani de libertate

Libertate. Un termen la care, până acum un sfert de veac doar se visa. Un termen al cărui sens se pierduse în discursurile de lemn masiv ale socialismului. Un termen pentru care în urmă cu exact 25 de ani, curgea sânge și se opreau inimi la Timișoara. Ca în fiecare zi de 17 decembrie, Peluza Sud a organizat și de această dată un marș în memoria celor căzuți în urmă cu un sfert de secol în capitala Banatului pentru ca noi, toți cei de astăzi, să avem privilegiul de a ne croi singuri destinul.

„Păcat de sângele vărsat!”. „O dorință sinceră, România liberă!”. „Jos comunismul!”, „LI-BER-TA-TE!”. Fondul sonor din centrul Timișoarei a fost dominat din nou de aceste scandări. Scandări pentru care, în decembrie 1989 s-a plătit cu viața.

Peluza Sud a continuat tradiția începută la mijlocul deceniului trecut și, fiind 17 decembrie, i-a chemat pe timișoreni la marș. Ca în fiecare an, s-a plecat de lângă Biserica Reformată din Piața Maria, locul în care, în decembrie 1989, s-a aprins scânteia Revoluției. Traseul a rămas, la rându-i, nemoficat față de anii trecuți: Piața Maria – Catedrală – Operă – Asociația „Memorialul Revoluției” – Cimitirul Eroilor.

„E deja o acțiune tradițională a Peluzei Sud, e un moment foarte important pentru noi. E poate cel mai important moment al anului pentru mulți dintre cei prezenți. Mai important decât orice meci. Numărul participanților e în creștere, eu am sperat chiar la mai mulți oameni, fiind și un moment aniversar, pentru că au trecut deja 25 de ani de la Revoluție. Timișorenii trebuie să vină alături de noi și să nu uite. Acesta e și sloganul, cel din anii trecuți: «Cine uită, e complice!»”, a declarat Sebastian Novovic, liderul Peluzei Sud.

Prezența nu a crescut spectaculos față de anul trecut, aproximativ 500 de timișoreni parcurgând traseul Piața Maria – Cimitirul Eroilor. Au rămas însă cei fideli, cei ce s-au alăturat acestui demers încă de la mijlocul anilor 2000, de la primele ediții ale acestui marș.