Cupa României: Mama Mia, surclasată în Ciarda Roșie; Lugoj a defilat la Giarmata

Minge-Cupa-RomanieiCinci grupări din Liga a III-a, seria a 4-a s-au calificat în turul IV al Cupei României, în urma meciurilor disputate în această săptămână. Performera etapei a fost Vulturii Lugoj, care a învins cu un categoric 5-1, în deplasare, pe Millenium Giarmata. Succese clare au obținut, tot în deplasare, Metalurgistul Cugir și Pandurii II, în vreme ce Ineul a tranșat la penalty-uri duelul arădean cu Național Sebiș.

 

Ripensia Timișoara – Mama Mia Becicherecu Mic 3-0

Disputa din Ciarda Roșie a început furibund, Mama Mia scăpând cu fața curată în minutul 3, atunci când Trifu a fost ghicit de la punctul cu var de Culda. Tot norocul avea să se întoarcă împotriva elevilor lui Bălu două minute mai târziu, atunci când fundașul Todorov a deviat în propria poartă centrarea lui Nanu. 2-0 s-a făcut în minutul 13, atunci când Trifu s-a revanșat, marcând simplu, din 6 metri, din centrarea lui Briciu. Rezultatul final a fost stabilit în minutul 76, atunci când Toma a transformat o lovitură de pedeapsă acordată la un henț comis de Todorov. O zi cu adevărat nefastă pentru tânărul stopper al trupei din Becicherecu Mic.

Ripensia Timișoara (antrenor Cosmin Stan): Rădulescu – A. Popa, Francescu, Luca, C. Toma, I. Păscăleanu, Zaluschi, Briciu, Blănaru, Trifu, Nanu. Au mai intrat Mediop, M. Stancu, Herțanu, A. Popescu.

Mama Mia Becicherecu Mic (antrenor Sorin Bălu): Culda – Telescu, Todorov, P. Niță, Z.Radu, Ștefănescu, Negruț, R. Artimon, Luță, Ștefanovici, Tăbăcaru. AU mai intrat Cioancă, Nicoară, Mărginean, Saizu.

 

Millenium Giarmata – Vulturii Lugoj 1-5

Vulturii lui Cosmin Petruescu încep să confirme așteptările celor care anticipează că trupa de pe Timiș va fi și la anul una dintre fruntașele seriei. Noua achiziție Cristian Poiană a deschis scorul în disputa de la Giarmata, în minutul 34. Gazdele reușesc să restabilească egalitatea în minutul 40, prin Romică Corlățeanu, jucător revenit la Giarmata după un scurt periplu la Dumbrăvița. Lugojul a reintrat însă în avantaj chiar înainte de pauză, printr-un penalty transformat de Vânătu. În partea secundă, am asistat la un veritabil galop de sănătate al „vulturilor”, care au dat proporții scorului, prin Precupanu (min. 58 și 87), tabela fiind închisă de Vlădia, în cel de-al doilea minut de prelungire.

Millenium Giarmata (antrenor Răzvan Leucă): M. Marian – Dandu, Gârba, Domșa, Ciobănică, Leucă, Beloescu, Dobra, R. Corlățeanu, Stoica, Molcuț. Au mai intrat W. Corlățeanu, Butură și Kalanyos.

Vulturii Lugoj (antrenor Cosmin Petruescu): Iordache – Miculescu, Loga, Mânecan, Vânătu, Velcotă, Marta, Precupanu, Rotea, Roșie, Poiană. Au mai intrat Olariu, Socaci, Stoichescu, Vlădia.

 

CS Ineu – Național Sebiș 2-2 (4-2 la penalty-uri)

Derby-ul celor două echipe arădene din C4 a rezultat într-un veritabil maraton fotbalistic. După 0-0 la pauză, trupa lui Călin Cojocaru a deschis scorul în minutul 77, prin Cherecheș, dintr-o lovitură liberă de la marginea careului. Ineuanii au găsit egalarea cu două minute înainte de expirarea celor 90 de minute, prin Tomuț. Startul prelungirilor a avut în prim-plan tot gazdele, care au trecut în avantaj printr-un gol de kinogramă semnat de Crișan. Sebișul a reușit să împingă însă disputa la „loteria” penalty-urilor, grație reușitei lui Gelu Velici, din minutul 111.

La loviturile de departajare, câștig de cauză a avut Ineul, cu 4-2. De la gazde au marcat Bier, Filimon, Tomuț și Stănaia; pentru Sebiș au înscris Cherecheș și Avramescu, însă Călin și Stegaru au ratat.

CS Ineu (antrenor Cristian Sculici): Bujor – Popovici, Wild, Tudoroiu, Hulbăr – Bier, Tomuț – Ciocan, Stănaia, Huțanu – Mașniță. Au mai intrat Crișan și Clej.

Național Sebiș (antrenor Călin Cojocaru): Păduraru – Rosenblum, Oiță, Neacșu, Cherecheș – Stegaru, Avramescu – Susan, Mihuța, Rus – Velici. Au mai intrat Kocsis, Filimon, Călin și Stupu.

 

Sănătatea Cluj – Metalurgistul Cugir 1-4

Cugirenii s-au impus fără probleme pe terenul „virușilor verzi”, altădată specialiști ai competiției K.O. Trupa lui Marius Opric a deschis scorul în minutul 3, prin Cârstean, care a transformat o lovitură de pedeapsă. Cugirenii și-au mărit avantajul în partea secundă: Necșulescu (min. 60), I. Radu (min. 90+2) și Ghergar (min. 90+3). Clujenii au reușit să marcheze golul de onoare în cel de-al cincilea minut de prelungire, prin Matei.

Metalurgistul Cugir a evoluat în formula Dragotă – Bold, Piko, Șt. Radu, Chelaru, L. Moldovan, Neagu, Itu, Huțanu, I. Radu, Cârstean. Au mai intrat Necșulescu, Șuteu, Ghergar, Iovănescu.

 

CSU II Craiova – Minerul Motru 4-1

Un alt duel între viitoarele componente din C4 s-a derulat încă de marți, pe terenul din Ișalnița. „Satelitul” prim divizionarei din cetatea Băniei a trecut în viteză de Minerul Motru. La pauză a fost 1-0 pentru alb-albaștri, prin golul marcat de Jurj, în minutul 11. După pauză, Mazarache a izbutit „dubla” (min. 48 – din penalty și min. 62), pentru ca în minutul 53 și Căle să puncteze de la punctul cu var. Golul de onoare al „minerilor” a fost semnat de Nicoloff, în minutul 77.

CSU II Craiova (antrenor Daniel Mogoșanu): Tomșa – Ghincea, Drăghici, Ciocoteală, Briceag – Marcu, Georgescu, Gârbiță, Scarlat, Jurj, Mazarache. Au mai intrat Căle, Dinu, Armășelu și Petre.

Minerul Motru (antrenor Ion Alecu): Bănică – Fotescu, Inclănzan, Nueleanu, Schintee – Nicoloff, Cruceru, Hanu, Pruteanu – Ghighilicea, Cerbu. Au mai intrat Bertea, Gavrilescu și Vrâncuții.

 

Șoimul Băița – Pandurii II Târgu Jiu 1-4

S-a încheiat aventura revelației primelor tururi, formația din Liga a IV-a Hunedoara, Șoimul Băița, fiind învinsă de „satelitul” Pandurilor. Gazdele au deschis însă scorul, prin veteranul Pisoiu, care a transformat un penalty obținut tot de el, în minutul 9. Tot de la punctul cu var aveau să înscrie și gorjenii, în minutul 24, prin Cocină, dar și în minutul 81, prin Trifu. În final, Pandurii II a mai înscris de două ori, prin Predescu (min. 84) și Mărgărit (min. 90).

Faza a IV-a a Cupei României e programată la 26 august, în această etapă urmând a participa cele 26 de echipe calificate din faza a III-a, plus divizionarele secunde.