Timba, la a doua victorie consecutivă: 84-80 cu CSU Sibiu


BC Timba și-a asigurat, în mare măsură, liniștea pe acest final de sezon, prin succesul cu 84-80 în fața celor de la CSU Sibiu. „Urșii” au condus în cea mai mare parte a partidei, punctând astfel cea de-a șaptea victorie stagională și a doua consecutivă, urmând să abordeze cu încredere ultimul derby de subsol, cel de la Miercurea Ciuc.

Timba și-a confirmat panta ascendentă și a reușit, pentru prima oară în acest retur, să învingă o formație aflată în afara plutonului ce se luptă pentru supraviețuire. Prin victoria de astăzi, cu Sibiul, „urșii” au atins, de altfel, o performanță cu care vecinii de la BCT nu se pot lăuda încă în cea de-a doua parte a sezonului: legarea a două succese consecutive.

Timba a început extrem de hotărâtă partida, a avut în primele minute 6-0 și apoi 10-2, însă sibienii au reintrat rapid în meci, încercând să-i avertizeze pe galben-negri că nu vor avea o misiune tocmai ușoară în fața lor. Timișorenii și-au revenit însă rapid din cădere și s-au distanțat din nou, terminând primul sfert cu un ecart de 12 puncte, 28-16. În actul secund, vizitatorii, pregătiți de Miodrag Perisic, au recuperat jumătate de handicap, tabela indicând 44-38 la pauza mare.

Timba nu a cedat inițiativa nici după reluare, reușind să se mențină la cârma jocului, grație pătrunderilor inspirate ale lui Huckaby, a formei tot mai bune demonstrate de Brown și mai ales a recuperărilor reușite în principal de Glynn. După o jumătate de oră de joc, timba conducea cu 63-56, un avantaj deloc liniștitor pentru ultimele 10 minute.

La începutul sfertului 4, Sibiul a avut o perioadă de joc foarte bună, în care nu numai că a recuperat complet handicapul de pe tabelă, dar a și condus la 5 puncte (65-70). Timba a revenit însă în mai puțin de un minut și a dominat efectiv finalul, încurajată frenetic pentru prima oară în acest sezon și de public, asigurându-și astfel victoria cu câteva zeci de secunde bune înaintea ultimei sirene.

BC Timba a câștigat mai ales prin jocul bun de sub panou, „urșii” totalizând 45 de recuperări (dintre care 15 au fost reușite doar de Jordan Glynn), în vreme ce sibienii n-au avut decât 28.

Cel mai bun marcator al celor de la Timba a fost Rickey Huckaby, cu 23 de puncte, urmat de Brown – 19, Glynn – 15, Horton – 9, Chief – 8 și Johnson – 8. De partea cealaltă, principalul pericol a fost lee Christopher Wayne, autor a 28 de puncte.

„A fost o victorie pe care ne-am dorit-o foarte mult, pentru a ne ușura munca pe mai departe. Mă bucur că am reușit să avem o oarecare constanță în joc, chiar dacă am și greșit în momente importante, dar eu zic că am practicat un joc bun, în compania unei echipe bune, care încă spera la play-off. E prima oară când realizăm două victorii consecutive, e un lucru bun pentru moral, sperăm să o legăm și pe cea de-a treia la Miercurea Ciuc, pentru a rezolva o dată pentru totdeauna problema locului 13. Eu înainte de fiecare joc sper să câștigăm, nu m-am gândit niciun moment că putem pierde, deși la cât de strâns a fost meciul, se putea și asta. Mă bucur că am avut clarviziune în joc pe final și am pus pe tabelă niște puncte foarte importante, în ultimele secunde”, a declarat la final antrenorul timișorenilor, Bogdan Murărescu.

Optimism la Timba, înaintea vizitei Piteștiului


BC Timba privește cu încredere către jocul de marți seară, de pe teren propriu, cu BCMU Pitești. Chiar dacă vin după cinci eșecuri succesive, „urșii” sunt optimiști că vor pune capăt seriei negre, mai ales că în ultima etapă au fost la o secundă distanță de surpriza campionatului, pe terenul liderului CSM Oradea.

După prestația bună de la Oradea, de unde a fost foarte aproape să se întoarcă cu o victorie mare, BC Timba speră să simtă din nou gustul succesului, în disputa de pe teren propriu cu BCMU Pitești. În acest moment, formația argeșeană pare lipsită de orice obiectiv, având șanse ce tind către zero în privința play-off-ului.

„Ne dorim, în primul rând, să repetăm jocul bun de la Oradea. Dacă vom reuși să jucăm tot așa, avem o șansă bună cu Piteștiul. Noi avem neaparată nevoie de o victorie pentru a ne consolida locul pe care suntem acum în clasament. Știu că Piteștiul este o echipă solidă, construită cu multă muncă de Tudor Costescu. Ne respectăm adversarul, dar ne dorim foarte mult să câștigăm. Este foarte important pentru noi, mai ales pentru că jucăm și acasă”, a declarat tehnicianul „urșilor”, Bogdan Murărescu.

Cel mai bun om al celor de la Timba din meciul de la Oradea, Rickey Huckaby, e la rândul său încrezător că el și colegii săi pot trece de formația piteșteană. „A fost o înfrângere dureroasă cu Oradea… Este greu când pierzi în ultima secundă. Dar cred că am strâns rândurile și putem demonstra că suntem un grup unit și puternic. Eu îmi doresc foarte mult să câștigăm și sunt convins că și colegii sunt în asentimentul meu. Dacă ne vom apăra foarte bine, cred că vom putea învinge Piteștiul. Avem mare nevoie de o victorie”, e de părere Huckaby.

Partida BC Timba Timișoara – BCMU Pitești se va desășura marți, cu începere de la ora 20, în sala „Constantin Jude”.

Rickey Huckaby, pe val: „Antrenorii și colegii au crezut în mine”


Rickey Huckaby a fost eroul celor de la Timba în victoria de sâmbătă, cu Energia Rovinari. Americanul sosit în vară pe Bega a reușit să compenseze evoluțiile mai modeste din primele jocuri cu o prestație entuziasmantă în fața gorjenilor, încununată cu 23 de puncte marcate în doar 15 minute și jumătate petrecute pe parchet.

BC Timba a obținut sâmbătă seară prima victorie pe teren propriu de la promovarea în elită, cu un Rickey Huckaby în mare formă. Americanul se bucură de succesul cu Energia Rovinari, deși recunoaște că el și colegii săi suferă încă la capitolul constanță.

„A fost o adevărată binecuvântare meciul cu Rovinari. Am jucat excelent, am avut și câteva căderi, dar în final am știut că dacă nu jucăm în echipă nu putem câștiga. Am pus în practică ceea ce ne-au spus antrenorii, ei au făcut o treabă excelentă, ne-au pregătit foarte bine, și am obținut astfel prima victorie în sala noastră. Ne-am relaxat puțin în jumătatea a doua, când am văzut că avem un avans foarte mare. Dar pe final am reușit să luptăm, am făcut un joc bun de apărare și ne-am asigurat victoria”, a declarat Huckaby.

Americanul în vârstă de 29 de ani a făcut cel mai bun meci al său de la venirea la Timba. În doar 15 minute și 36 de secunde petrecute pe parchet, a marcat nu mai puțin de 23 de puncte, depășind la eficacitate chiar și „mașina de coșuri” a Rovinariului, Louis Darby jr., care a fost integralist.

„Antrenorul a crezut în mine. Eu am avut câteva accidentări, care m-au împiedicat să fiu la forma maximă, dar antrenorul a vorbit cu mine, mi-a spus că are încredere în mine, că știe ce pot. Și colegii m-au încurajat, mi-au tot spus că va veni și timpul meu. Trebuie așadar să le mulțumesc antrenorilor și colegilor pentru încrederea cu care am jucat în acest meci. E cel mai bun meci al meu de când am venit la Timișoara, sper să o țin tot așa, să nu cobor sub acest nivel, dar în orice caz, victoria cu Rovinari a venit datorită muncii în echipă”, a mai spus Huckaby.

Rickey Huckaby speră ca victoria cu Energia Rovinari să îi descătușeze pe „urși” și e convins că dacă el și colegii săi vor continua să joace colectiv, vor putea pune probleme oricărei echipe din campionat.

„Sper să ne descătușăm după această victorie și să creștem în continuare. Sigur, mai avem unele lucruri de pus la punct, suntem conștienți că ne putem îmbunătăți permanent. Vom studia caseta meciului cu Rovinari, pentru a vedea unde s-a greșit, pentru a nu mai fi ajunși din urmă altădată de la un avans de 20 de puncte. Sunt sigur că putem mult mai mult decât în acest meci. Dacă vom juca în fiecare meci ca o echipă, cred că putem bate pe oricine în acest campionat”, a conchis Huckaby.

Meciul cu Giurgiu are conotații speciale pentru Huckaby

BC Timba va întâlni vineri, pe teren propriu, pe CSS Giurgiu, într-un joc în care „urșii” au nevoie de victorie ca de aer. Pentru fundașul Rickey Huckaby, duelul cu formația de la Dunăre va fi unul mai special, antrenorul vizitatorilor fiind concitadin cu el.

Rickey Huckaby e încrezător în șansa echipei sale în jocul de vineri, cu CSS Giurgiu. Baschetbalistul american consideră că dacă el și colegii săi vor respecta indicațiile antrenorului Bogdan Murărescu, vor lua o opțiune serioasă la cucerirea celor două puncte. „Ne-am pregătit foarte bine în această săptămână. Cred că am învățat multe din ultimul nostru joc. Antrenorul s-a ocupat mult de noi, am făcut vizionări și cred că dacă îi vom asculta indicațiile, vom putea câștiga cu Giurgiu. Va trebui să avem mai multă răbdare pe faza de atac. În meciul cu Craiova, am fost surprinși de jocul lor agresiv din a doua parte. Noi vom încerca să repetăm ceea ce am făcut în primul sfert al ultimului meci”, a declarat Huckaby.

Pentru Rickey Huckaby, meciul de vineri va fi unul special. Americanul celor de la Timba se cunoaște foarte bine cu antrenorul giurgiuvenilor, Christopher Terrell, amândoi fiind originari din Mexia, Texas.

„Îl cunosc foarte bine pe antrenor. E chiar din orașul meu natal, mi-a și trimis un mesaj pe Facebook și va fi chiar interesant să joc împotriva lui. Mi-a urat noroc în meciul de vineri. Când am venit în România, nu știam că el activează aici. Oricum, va fi interesant să ne revedem. Chiar dacă ne cunoaștem bine, amândoi ne vom dori victoria în jocul direct”, a precizat Huckaby.

Partida Timba Timișoara – CSS Giurgiu va avea loc vineri, cu începere de la ora 20, în sala „Constantin Jude”.

Timba a pierdut cel de-al doilea joc de la Cluj


BC Timba a pierdut cel de-al doilea joc de pregătire disputat pe terenul fostei campioane U Mobitelco Cluj. Timișorenii au cedat cu 78-85, după un meci echilibrat în compania „Șepcilor roșii”.

BC Timba nu a reușit să repete figura de aseară, atunci când au învins U Mobitelco, în primul meci din dubla amicală programată în sala „Horia Demian”. Ardelenii au început mai bine meciul de astăzi, reușind să se distanțeze la 12 puncte după primul sfert, 29-17. „Urșii” au echilibrat disputa în actul secund, iar până la pauza mare s-au apropiat la doar cinci lungimi, 37-42. Timba a continuat evoluția bună și la reluare, reușind să preia conducerea la finalul sfertului 3, scor 62-61. „Șepcile roșii” au gestionat mai bine finalul și s-au impus în cele din urmă cu 85-78, reușind să-și ia revanșa în fața celor de la Timba, pentru eșecul suferit aseară.

Bosko Stojakovic și Rickey Huckaby au fost cei mai buni marcatori ai „urșilor”, ambii punând câte 19 puncte în contul echipei. Pe lista marcatorilor s-au mai înscris Glynn – 15 puncte, Chief – 11 puncte, Pătru – 8 puncte, Cormoș – 3 puncte, Mihuți – 2 puncte și Popa  – 1 punct.

Victorie de prestigiu pentru Timba în primul amical

Bosko Stojakovic, cel mai bun marcator al „urșilor”

BC Timba a început astăzi seria amicalelor cu o victorie pe terenul unei foste campioane a României. Elevii lui Bogdan Murărescu s-au impus cu 75-70 la Cluj, în fața lui U Mobitelco.

„Urșii” sunt pe drumul cel bun. Trupa lui Bogdan Murărescu a câștigat primul joc disputat după promovare, pe terenul campioanei din 2011, U Mobitelco Cluj. Partida a stat sub semnul echilibrului încă de la început, gazdele conducând la limită după primul sfert, 18-17. Până la pauza mare, cele două echipe au continuat să meargă cap la cap, timișorenii intrând tot cu un avans de un punct la cabine, 37-36. Sfertul 3 a fost cel mai reușit pentru „urși”, care s-au distanțat la 12 puncte cu 10 minute înainte de final, 63-51. Clujenii n-au avut forța să revină în ultimul sfert, galben-negrii gestionând mai bine finalul.

Remarcatul meciului din această seară a fost sârbul Bosko Stojakovic, care a pus 22 de puncte în contul celor de la Timba. L-au urmat Rickey Huckaby, cu 17, Petru Czmor, cu 8, Jordan Glynn, cu 7, Bogdan Cormoș, Florin Popa și Chief Kickingstallionsims cu câte 6, și Bojan Grubisic, cu 3.

BC Timba și U Mobitelco se vor reîntâlni mâine, de la ora 13.30, tot în sala „Horia Demian”, iar timișorenii speră să repete figura frumoasă din această seară.

Bojan Grubisic a revenit la Timișoara


BC Timba a perfectat astăzi ultimul transfer al verii. E vorba despre pivotul Bojan Grubisic, cel care a mai evoluat la Elba în perioada celor mai mari performanțe din istoria clubului.

BC Timba a încheiat transferurile. Bojan Grubisic e ultimul venit în tabăra „urșilor”. Masivul pivot a efectuat astăzi primul antrenament sub comanda lui Bogdan Murărescu, urmând ca în cursul acestei zile să semneze și contractul cu nou-promovata de pe Bega. Grubisic revine astfel la Timișoara după doi ani, el evoluând la Elba, între 2008 și 2010, sub comanda lui Dragan Petricevic. Cu „Leii din Banat”, a disputat o finală de campionat, în 2009, și a cucerit Cupa României, în 2010. După despărțirea de Elba, a mai evoluat la Borac Cacak, în Serbia, iar apoi la BCMU Pitești și CSS Giurgiu.

„Sper să închegăm o echipă bună”

Antrenorul Bogdan Murărescu a tras concluziile primei săptămâni de pregătire, spunând că e mulțumit de atitudinea jucătorilor străini aduși în această vară. „Sper să reușim în această lună rămasă până la primul joc oficial să închegăm o echipă. Ne dorim să facem o figură frumoasă. Jucătorii străini veniți sunt foarte serioși, chiar mă uimește dorința lor de a lucra și de a învăța lucruri noi. Sunt niște băieți extraordinari, caractere foarte bune, exact ce ne-am dorit. Americanii mai au mici probleme de acomodare cu fusul orar, dar aceste lucruri se vor rezolva în curând”, a declarat Murărescu.

Recomandarea antrenorului: Rickey Huckaby

Bogdan Murărescu le recomandă fanilor să îl urmărească pe fundașul Rickey Huckaby în sezonul viitor, americanul fiind un jucător spectaculos și cu un procentaj ofensiv de invidiat. Tehnicianul „urșilor” îl admiră pe noul său elev pentru seriozitatea de care dă dovadă, acesta comportându-se, cel puțin până acum, ca un profesionist desăvârșit. „Sper să reușim să facem meciuri cât mai bune. Îmi propun să câștigăm cât mai multe jocuri, cel puțin acasă. Fanii ar trebui să se aștepte la o dăruire foarte mare din partea noastră. Ne va fi mai greu la început, dar sunt convins că nu vom dezamăgi. Vom juca pragmatic, dar sigur, Chief, la 2,16m, va putea marca de sus, deci va aduce și puțin spectacol. Eu zic că fundașul Huckaby va fi cel care va ridica sala în picioare”, a mai spus Murărescu.

Americanii transferați de Timba au ajuns la Timișoara


Începând din această seară, toți cei trei americani aduși de Timba de peste Ocean se pregătesc sub comanda lui Bogdan Murărescu. Chief Kickingstallionsims, Jordan Glynn și Rickey Huckaby au luat primele contacte cu nou-promovata în Divizia A, cu toții declarând că sunt nerăbdători să joace în fața suporterilor de pe Bega.

Chief Kickingstallionsims și Jordan Glynn se antrenează de ieri cu Timba. Astăzi a ajuns și Rickey Huckaby, cel care completează astfel careul de stranieri al „urșilor”, din care mai face parte și sârbul Bosko Stojakovic.

Chief: „Suntem un întreg”

Chief Kickingstallionsims, jucătorul cu origini Navajo, e nerăbdător să înceapă campionatul. „Mă simt foarte bine, pentru mine e un nou început. N-am apucat să vizitez orașul, dar am auzit numai lucruri bune despre Timișoara. Sunt nerăbdător să-i văd pe fani, sper să facă multă gălăgie la meciurile noastre, chiar dacă e primul nostru an în Divizia A. Noi vom da tot ce avem mai bun pentru a le oferi fanilor ceea ce doresc să vadă”, a declarat americanul.

Chief vine după o accidentare care l-a ținut aproape doi ani departe de parchet, dar e încrezător că până la data primului joc oficial, va fi din nou la forma inițială. „Suntem un grup de jucători tineri, dar încă din prima zi am simțit că aici e o echipă în adevăratul sens al cuvântului, un întreg. Eu îmi doresc să-mi fac bine partea mea de treabă, să răspund la ceea ce îmi va cere antrenorul.Vreau să fac orice e în folosul echipei, iar antrenorul nostru știe de ce e nevoie. Eu vin și după o accidentare, am lipsit aproape doi ani, dar încerc să mă apropii de 100% din potențialul meu. Momentan sunt apropape de 75%”, a mai spus Chief.

Cu siguranță, masivul pivot al Timbei va fi jucătorul cu cel mai lung nume din Divizia A. „Toată lumea îmi spune simplu, Chief. Mulți se miră când îmi văd pașaportul și mă întreabă dacă acela e numele meu întreg. Mai am încă un nume, Grlenntya, care înseamnă «puterea pietrei căzătoare»”, a conchis Chief Kickingstallionsims.

Jordan Glynn: „Vreau să învingem BC Timișoara”

Jordan Glynn a sosit din campionatul danez, dar consideră că mutarea în România reprezintă un pas înainte pentru el. „Mi se pare că e o echipă foarte bună aici, e o organizare bună. Îmi plac băieții și antrenorii și sunt foarte nerăbdător să facem treabă. În primul meu an în străinătate am jucat în Danemarca, o ligă destul de bună, dar am simțit că România reprezintă un pas înainte pentru mine. Personal, îmi doresc să devin un jucător din ce în ce mai bun. Îmi place să joc pe poziția 3, deoarece mă pot mișca mai bine”, a declarat Glynn.

Jordan Glynn e la curent cu faptul că Timișoara va avea de la anul două echipe în prima ligă. Americanul e hotărât să facă tot posibilul ca întâlnirile directe să fie tranșate de către „urși”. „Am auzit că mai există o echipă în Timișoara, cu care e o mică rivalitate. Abia aștept primul meci direct, sper să îl câștigăm. Trebuie să le demonstrăm oamenilor că vorbim serios”, a mai spus Glynn.

Huckaby vrea titlul!

Ultimul american anunțat de cei de la Timba, Rickey Huckaby, e la rândul său mulțumit de mutarea în România. „Sunt bucuros că am ajuns în România, sunt pentru prima oară în țară și, până acum, pot spune că mă simt excelent. N-am văzut încă orașul, dar colegii și antrenorii mei sunt de treabă. Mai am câțiva prieteni care au jucat în România și mi-au spus că e o ligă bună”, a spus Huckaby.

Noul conducător de joc al „urșilor” are un obiectiv personal mai mult decât îndrăzneț. „Personal, îmi doresc să câștigăm campionatul. Voi face tot posibilul să fac jocul cât mai ușor pentru colegii mei. Nu cred că e imposibil acest obiectiv. Dacă ne pregătim așa cum trebuie și dacă ne vom face treaba pe teren, cred că avem o șansă bună”, spune Huckaby.

Rickey Huckaby și-a început aventura la Timișoara cu o… pedeapsă. Tehnicianul Bogdan Murărescu l-a trimis la câteva ture pe scările sălii „Constantin Jude”, pentru că nu s-a oprit din joc la fluierul său. „E prima mea zi aici, iar antrenorul a fluierat, dar chiar și așa am aruncat mingea. N-am știut că asta e regula, bănuiesc că acesta e ritualul de bun venit. Glumesc, evident, dar acum știu că nu mai trebuie să fac asta niciodată. E un antrenor excelent și voi face tot ceea ce îmi va cere”, a mai spus Huckaby.

Rickey Huckaby, noul transfer al lui BC Timba


Timba Timișoara continuă să mizeze pe jucători de peste ocean. Rickey Huckaby e noul conducător de joc al „urșilor”, americanul având în spate o bogată experiență competițională.

După ce transferul lui Broderick Gilchrest a căzut, BC Timba s-a orientat rapid către un alt american, cu un CV interesant. Rickey Huckaby are 28 de ani, 1,88 metri și evoluează pe postul de conducător de joc. Americanul e absolvent al colegiului Texas A&M Kingsville și nu e la prima experiență în afara țării sale natale. Huckaby a trecut pe la Al Ahli (Arabia Saudită), Al Sahel (Kuweit), Salgotarjani (Ungaria) și Al Yarmouk (Siria).

La ultimele două echipe din CV-ul său, Huckaby a reușit medii foarte bune. În presezonul 2009/2010, a fost desemnat MVP-ul ligii, cu medii de 32,5 puncte, 5,3 pase decisive și 5,2 recuperări. La ultima sa echipă, Al Yarmouk, a marcat, în medie, 25,6 de puncte în cele 13 meciuri jucate.