Liga a V-a: Trei echipe din Timișoara în viitoarea ediție a „Județului”

Picture 627 (Small)Asociația Județeană de Fotbal Timiș a convocat ieri ședința rezervată reprezentanților tuturor formațiilor ce vor participa în viitorul sezon în Campionatul Județean (Liga a V-a). Prezența a fost masivă, existând însă și două necunoscute, Real Dragșina și Viitorul Pădureni, care până ieri nu confirmaseră participarea.

Campionatul Județean va avea, la fel ca și în anii trecuți, trei serii a câte 16 echipe, împărțite pe criteriu geografic. Trei formații vor reprezenta Timișoara în 2015/2016. E vorba despre eternele Tricoul 1 Iunie (Seria I) și Solventul (Seria a II-a), grupări cu o prezență constantă de peste două decenii la acest nivel, precum și nou-promovata Ripensia Primavera, repartizată în seria a II-a.

De pe tabloul competitoarelor lipsesc cele două retrogradate din Liga a IV-a. E vorba de CS Giroc și Auto Timișoara, ultimul un club de tradiție, care la finele ediției trecute a suferit prima retrogradare din „D” din ultimii 25 de ani.

Iată componența celor trei serii:

Seria I

Pobeda Dudeştii Vechi II
Vulturii Comloşu Mare
Unirea Grabaţ
AS Becicherecu Mic II
Mureşul Cenad
Unirea Tomnatic
Unirea Jimbolia
Mureşul Igriş
Voinţa Valcani
AS Carani
AS Seceani
Tricoul 1 Iunie Timişoara
Dacia Cărpiniş
Steaua Roşie Variaş
Voinţa Sarafoleana Saravale
Plavii Delia Sânpetru Mare

Seria a II-a

Inter Foeni
Flacăra Parţa
Ripensia Primavera Timişoara
Rapid Săcălaz
AS Utvin
Recolta Călacea
ASO Deta
Progresul Ciacova
Unirea Cerneteaz
AS Corneşti
Unirea Ghilad
Grand Plaz Liebling
Solventul Timişoara
Viitorul Pădureni
Unirea Banloc
Milenium II Giarmata

Seria a III-a

Voinţa Gruni
Vulturii II Lugoj
Gloria Remetea Mare
AS Recaş
Timişul Urseni
Atletic Găvojdia
AS Bacova
Viitorul Ştiuca
Avântul Topolovăţu Mare
Real Dragşina
AS Buziaş 2013
Gloria Moşniţa Nouă
FC Bazoş
Autoliv Lugoj
AS Progresul Boldur
Viitorul Sacoşu Turcesc

Campionatul va începe în weekend-ul 15-16 august, iar ultima rundă a turului e programată la 22 noiembrie.

VIDEO: ASU Politehnica profită de semieșecul Ghirodei: 4-2 cu Real Dragșina

ASU Politehnica se desprinde la cinci puncte în fața principalei contracandidate la promovare, CS Ghiroda, însă la capătul unuia dintre cele mai modeste jocuri reușite în acest sezon. Alb-violeții s-au impus mult mai greu decât era de așteptat în fața ultimei clasate, Real Dragșina, care a și condus vreme de aproape 20 de minute pe „Știința”.

ASU Politehnica a avut, în mod neașteptat, probleme mari în fața unei formații pe care toată lumea o vede deja condamnată la retrogradare, Real Dragșina. Timișorenii au început timid jocul, fiind taxați de oaspeți la primul contraatac, finalizat în minutul 10 de Anghel. Trupa lui Codrea s-a precipitat după primirea golului, nu a reușit să ofere o replică promptă, abuzând și de mingi lungi, pe atacanții Făgețan și Vișan, care nu aveau nicio șansă în duelurile aeriene cu masiva apărare a oaspeților.

Până la urmă, tot cei doi au conlucrat la golurile ce au întors scorul până la pauză. În minutul 29, Vișan scapă singur spre poartă, îl depășește din preluare pe goalkeeperul oaspeților și îi pune mingea pe tavă lui Făgețan, care marchează simplu. Apoi, în minutul 43, rolurile s-au inversat, Făgețan preluând rolul de servant, iar Vișan pe cel de marcator, la capătul unei faze asemănătoare.

Nici la începutul reprizei secunde, alb-violeții n-au fost mai eficienți în ofensivă, lovindu-se de aceeași apărare dârză a oaspeților. Mai mult decât atât, în minutul 63, Ilie a văzut al doilea galben, pentru o simulare, lăsându-și colegii în zece pentru ultima jumătate de oră a meciului. Paul Codrea a reîmprospătat însă linia de atac, Ionaș (min. 72) și Iorgovan (min. 77, din penalti), aducând liniștea pe „Știința”.

Dragșina avea să încheie la rândul ei meciul în zece, după ce fundașul Tiron a văzut și el al doilea cartonaș galben, în minutul 85. Asta nu i-a oprit însă pe oaspeți să mai înscrie o dată, prin același Anghel, la ultima fază a meciului.

S-a încheiat 4-2, ASU Politehnica își trece în cont cele trei puncte mult dorite, însă îngrijorează în ceea ce privește jocul, mai ales că sâmbătă urmează cel mai important meci al primăverii, pe terenul principalei contracandidate, CS Ghiroda.

ASU Politehnica (antrenor Paul Codrea): Burtic – Maranescu, Gălan, Brînzan, Taub – Ilie, Rebenciuc, Neagoie, Vucea – Făgețan, Vișan. Au mai intrat Popoviciu, Ionaș, Iorgovan și Călin.

Real Dragșina (antrenor Leo Mocanu): Borda – Tiron, Severin, Vilcinschi, Todea – Cadlecz, Vucovan, Ciontu, Iakab – Anghel, Micluț. Au mai intrat Manzur și Căldăraș.

VIDEO: ASU Politehnica, favorită în cel mai dezechilibrat duel al rundei

ASU Politehnica va disputa duminică un meci ce pare a fi, conform calculelor hârtiei, cel mai la îndemână din acest debut de retur. Pe „Știința” va poposi Real Dragșina, ultima clasată din Liga a IV-a, formație ce nu a reușit să acumuleze decât 5 puncte în cele 19 meciuri disputate până acum.

ASU Politehnica a început ca din tun returul de campionat. 19 goluri marcate într-un decurs de 180 de minute, niciun gol primit. Chiar dacă jocul echipei nu a strălucit întotdeauna – vezi meciul cu Timișul Șag, alb-violeții au reușit chiar și așa să își creeze ocazii clare, cele mai multe dintre ele fructificate.

În mod firesc, duminică dimineață, tabela arenei „Știința” ar trebui să fie din nou suprasolicitată, cu schimbări dese de scor. Vizitatorii alb-violeților vor fi cei de la Real Dragșina, formație ce a preluat, de etape bune, „lanterna roșie” din Liga a IV-a. Cu toate acestea, antrenorul Paul Codrea le-a cerut elevilor săi să abordeze la fel de concentrat și acest joc, chiar dacă, la rândul său, nu crede că problema învingătoarei se poate pune în vreun moment.

O absență certă din formația lui ASU Politehnica pentru acest joc e Alex Birău, fundașul dreapta accidentându-se în meciul de săptămâna trecută, cu Timișul Șag. Acesta va fi odihnit, pentru a fi în cea mai bună formă la meciul din runda următoare, atunci când e programat derby-ul cu a doua clasată, CS Ghiroda. De asemenea, Paul Codrea a spus că sunt mari șanse să debuteze în alb-violet și Sergiu Iorgovan, unul dintre cei mai prolifici marcator ai acestui eșalon, care și-a revenit după recidiva unei accidentări la zona inghinală.

Ghicești scorul?

ASU Politehnica continuă tradiția începută în această primăvară și pune la bătaie un nou premiu interesant pentru cei ce se încumetă să ghicească scorul final al partidei cu Real Dragșina. Fordesk IT Services, unul dintre partenerii clubului, oferă două stick-uri de memorie Kingston, cu o capacitate de 32 GB, inscripționate cu stema grupării alb-violete.

 

Partida ASU Politehnica – Real Dragșina se va disputa duminică, cu începere de la ora 11, pe stadionul „Știința”.

Cupa de Iarnă: ASU Politehnica și-a încheiat aventura din prima zi

DSC_9183 (Small)
Astăzi a debutat, în sala „Constantin Jude”, cea de-a XIX-a ediție a Cupei de Iarnă, rezervată formațiilor de Liga a IV-a. Campioana de toamnă, ASU Politehnica, a ieșit însă rapid din cărți, reușind o victorie clară, cu Real Dragșina, și o înfrângere, 2-3 cu Progresul Gătaia, ce s-a dovedit a fi fatală. Fostul lider al campionatului și-a luat astfel revanșa pentru înfrângerea de pe „Știința”, și merge mai departe, în semifinale.

Aproape 400 de fani alb-violeți au cântat neîncetat pentru alb-violeți, pe durata celor două jocuri de astăzi, de la Cupa de Iarnă, dar se pare că n-a fost suficient. Trupa lui Paul Codrea a început în forță, cu o victorie clară în primul joc, cu Dragșina, dar a încheiat apoi învinsă de Gătaia, la capătul unui joc de luptă.

Meciul dintre ASU Politehnica și Real Dragșina a deschis practic cea de-a XIX ediție a Cupei de Iarnă, alb-violeții răspunzând încă din start încurajărilor publicului. Scorul a fost deschis în minutul 3, de Flavius Tulcan, și tot el l-a majorat, în minutul 10. Proaspătul intrat Alexandru Ionuț a făcut apoi 3-0, pentru ca până la pauză Tulcan să mai puncteze o dată, realizând „tripla”. 5-0 s-a făcut la două minute de la reluare, grație lui Robert Panc, pentru ca în minutul 29, Dragșina să reușească golul de onoare, prin Marc. Timișorenii nu au oprit „asediul” și au mai pus două goluri pe tabelă, prin Alexandru Ionuț, în minutul 30, și Victor Opriș, în minutul 36. Scor final, 7-1.

Paul Codrea a început jocul în formula Burtic – Gălan, Tulcan, Maranescu, Popoviciu, Ilie, pe parcurs mai intrând Rogojină – Ionuț, Panc, Secotă, Opriș și Vucea.

Derby-ul grupei, dintre ASU Politehnica și Progresul Gătaia, început în jurul orei 16.30, și-a respectat blazonul. După o perioadă de ușoară dominare a alb-violeților, Gătaia a deschis scorul, cu un șut de la distanță a lui Apro. Cu acest scor s-a și încheiat prima repriză, poliștii revenind apoi pe parchet hotărâți să întoarcă soarta meciului. În minutul 22, goalkeperul oaspeților, Mihai Boșca, a parat lovitura de pedeapsă executată de Tulcan, iar cinci minute mai târziu, Gătaia se distanța la două goluri, prin reușita lui Carmin Lungu.

ASU Politehnica a revenit rapid în joc, printr-o dublă a lui Tulcan, în minutele 28 și 30, astfel că totul urma să se decidă în ultimele 10 minute ale întâlnirii. Alb-violeții au rămas însă în inferioritate numerică vreme de două minute, după eliminarea lui Făgețan, fapt de care Gătaia a profitat din plin, același Carmin Lungu marcând pe contraatac pentru 3-2. Avea să fie golul victoriei pentru formația condusă de pe margine de Manu Roșu, care mai avea de îndeplinit o simplă formalitate, în jocul cu Dragșina, pentru a-și asigura calificarea.

Iar Gătaia nu s-a dezis în fața Dragșinei, într-un joc în care chiar și egalul i-ar fi fost suficient pentru câștigarea grupei și calificarea în penultimul act. S-a încheiat 10-1 pentru Progresul, scor ce nu lasă loc de comentarii.

„Din păcate am suferit o înfrângere, dar asta este. Băieții, în vestiar, sunt foarte supărați, eu mai puțin, deoarece principalul meu obiectiv era ca nimeni să nu se accidenteze. Această suprafață de joc se știe că e un pericol pentru jucători. Nu luăm oricum încă vacanța, deoarece mai stăm 2-3 săptămâni împreună. Poate și cei de la Gătaia au vrut să-și ia revanșa pentru înfrângerea cu noi din campionat. Trebuie să recunoaștem, au jucat mai bine, au fructificat ocaziile pe care le-au avut și au meritat victoria”, a declarat la final Paul Codrea.

LIVE TEXT: ASU Politehnica luptă pentru semifinalele Cupei de Iarnă

529663_421727414578393_610003180_n

ASU Politehnica deschide “balul” la Cupa de Iarnă. Alb-violeţii dispută primul joc al Grupei A, împotriva ultimei clasate din campionat, Real Dragşina.

Final de meci. ASU Politehnica învinge cu 7-1 pe Real Dragşina.

Min. 36 7-1 Victor Opriş trimite simplu în plasă.

Min. 30 6-1 Ionuţ Alexandru înscrie, după o gafă a apărării adverse.

În tribuna Sălii Olimpia, peste 300 de suporteri alb-violeţi domină fondul sonor.

Min. 29 5-1 Marc reduce din diferenţă.

Min. 22 5-0 Robert Panc majorează diferenţa.

A început repriza secundă.

Pauză în Sala Olimpia. 4-0 pentru ASU Politehnica după primele 20 de minute ale jocului cu Dragşina.

Min. 15 4-0 Tulcan urcă scorul, după o combinaţie cu Panc.

În poarta alb-violeţilor, Robert Rogojină l-a înlocuit pe Paul Burtic.

Min. 13 3-0 Alexandru Ionuţ face 3-0, reluând în poarta goală o minge recentrată de Tulcan.

Min. 10 2-0 Tulcan majorează diferenţa, după o pasă oferită de Ilie. Între timp, la alb-violeţi a mai intrat Alexandru Ionuţ.

Au mai intrat Opriş, Panc, Secotă şi Vucea.

Min. 3 1-0 Flavius Tulcan înscrie, după o respingere greşită a portarului advers.

Min. 1 A început jocul dintre ASU Poli şi Real Dragşina
Alb-violeţii au început în formula: Burtic – Gălan, Tulcan, Maranescu, Popoviciu, Ilie.

FOTO CFR Timișoara, la al doilea 5-1 consecutiv

11
Săptămână prolifică pentru CFR Timișoara. După 5-1 miercuri, în restanța cu Jimbolia, „leoparzii” au trecut astăzi cu același scor și de Real Dragșina. „Leoparzii” înregistrează astfel cel de-al treilea succes stagional, iar Sergiu Iorgovan se desprinde în topul marcatorilor din Liga a IV-a, ajungând la cota 9.

CFR Timișoara n-a avut probleme în a-și adjudeca victoria în fața uneia dintre codașele Ligii a IV-a, Real Dragșina. Feroviarii și-au făcut meciul ușor încă din start, Iulian Vântură punctând în minutul 7, după ce a scăpat singur cu portarul Cozacu. Patru minute mai târziu, gruparea alb-vișinie și-a dublat avantajul, Iorgovan marcând simplu, din pasa venită de pe dreapta, de la Bera. Putea fi 3-0 în minutul 14, când Baidoc a scos excelent o minge pentru Vântură, însă atacantul gazdelor a tras peste poarta goală. Până la pauză, am mai notat doar o șansă importantă a golgheterului Iorgovan, care a trimis pe lângă, din poziție bună, în minutul 26.

În partea secundă, Dragșina a reușit să revină în joc, prin golul marcat în minutul 58 de Enăchescu, cel care a profitat de o gafă a tânărului portar al feroviarilor, Daniel Vlad. Tot pe o greșeală de portar și-a asigurat și CFR-ul liniștea, Crișan punctând pentru 3-1 în minutul 66, după o ieșire hazardată a lui Cozacu la un corner. Finalul a fost la discreția „leoparzilor”, care s-au descătușat pe ploaia sâcâitoare ce a căzut pe tot parcursul mitanului secund. În minutul 76, Crișan l-a găsit excelent pe Neamțu, iar optariul CFR-ului a marcat cu un șut pe jos. În ultimul minut de prelungire, același Crișan i-a pasat în centru lui Iorgovan, iar vârful gazdelor a împins ușor balonul în plasă, marcând al doilea său gol din acest joc și al nouălea di acest sezon.

This slideshow requires JavaScript.

 

CFR Timișoara (antrenor Andrei Pobega): Vlad – Neamțu, Oberșterescu (cpt.), Baidoc, Livădaru, Berar, Parfenie, Șuleap, Crișan, Vântură, Iorgovan. Au mai intrat Rus, Jucu, Ciobanu și Ochea.

Real Dragșina (antrenor Florin Pârvu): Cozacu – Preda, Hodineanț, Severin, Stoian, Micluț, Vilcinschi, Mititelu, Enăchescu, Harțapuc, Chevereșan. Au mai intrat Vucovan, Manzur, Ritter și Țîțaru.

„Se pare că ne-am găsit cadența. Ne-am dorit foarte mult să câștigăm aceste două meciuri ale săptămânii, cu Jimbolia și Dragșina, pentru că aveam mare nevoie de cele 6 puncte. Sunt și mai fericit pentru cele cinci goluri marcate în fiecare meci și sper să continuăm la fel și în etapele viitoare. Băieții m-au mulțumit. Eu am mai declarat și după unele meciuri pierdute, precum cel de la Gătaia, că am practicat un joc bun, dar din păcate am făcut greșeli. Am greșit și astăzi, iar oaspeții au marcat. Când întâlnim o echipă mai experimentată, suntem taxați la fiecare greșeală, iar apoi ne e greu să întoarcem scorul. L-am scos mai repede pe Vântură, deoarece e accidentat și nu am vrut să îl mai forțez”, ne-a declarat după meci antrenorul CFR-ului, Andrei Pobega.

Misiune îndeplinită: Real Dragşina – ASU Poli 0-4

Duma (117)

ASU Poli s-a impus şi în cel de-al patrulea joc din Liga a IV-a, 4-0 la Dragşina. Alb-violeţii au utilizat o formulă de start schimbată faţă de primele trei etape, dar chiar şi aşa, au reuşit să îşi impună punctuşl de vedere în faţa formaţiei locale.

Nici tunetele, nici ploaia, nici echipa din Dragşina nu a putut opri seria de succese a alb-violeţilor. ASU Poli rămâne în fruntea Ligii a IV-a, după 4-0 pe terenul Realului. Maximum de puncte pentru elevii lui Paul Codrea, care ajung şi la un golaveraj deloc de neglijat: 20-4.

După un început mai greu de meci, Tulcan a deschis scorul pentru alb-violeţi în minutul 23, din pasa lui Alexandru Ionuţ. Alb-violeţii şi-au dublat avantajul cu cinci minute înainte de pauză, agtunci când Vucea a scos un penaltz, transformat de acelaşi Tulcan, care ajunge la cota 6 în ierarhia golgheterilor, deşi n-a jucat decât trei partide în acest sezon.În acest răstimp, gazdele n-au replicat decât prin lovitura liberă a lui Mititelu, respinsă cu greutate de Burtic.

În partea secundă, raportul de forţe a rămas neschimbat. Ardelean a făcut 3-0 în minutul 52, din pasa lui Tulcan, liniştind de tot apele în tabăra alb-violetă. Elevii lui Paul Codrea au mai ratat până în final o sumedenie de ocazii, însă n-au mai punctat decât o singură dată în minutul 70, prin căpitanul Popoviciu, dintr-o aşezare a lui Ionuţ.

S-a încheiat 4-0 pentru ASU Poli, la capătul unul joc în care a debutat mijlocaşul Daniel Popa şi a redebutat fundaşul Claudiu Lazăr, după o perioadă mai lungă de pauză.

“A fost un joc puţin mai greu, şi prin prisma schimbărilor pe care le-am făcut în primul 11. Era de aşteptat ca jocul să nu mai fie atât de cursiv. Am odihnit câţiva jucători care au acuzat o stare de oboseală. Am şi ratat foarte mult, Ionuţ chiar a avut şapte ocazii numărate. Putea fi un rezultat mult mai mare, dar ne mulţumim şi aşa, e până la urmă o victorie, iar acest lucru contează cel mai mult”, a declarat la final directorul tehnic al alb-violeţilor, Antonio Foale.

ASU Poli a utilizat astăzi la Dragşina următoarea formulă: Burtic – Florea, Gălan, Secotă, Maranescu – Ionuţ, Neagoie, Popoviciu, Vucea – Ardelean, Tulcan. Au mai intrat Vişan, Popa, Opriş şi Lazăr.

ASU Poli, pregătită pentru Real Dragșina. Totul despre adversarul alb-violeților

384967_106218022827863_1568620762_nASU Poli va evolua miercuri, în prima etapă intermediară a sezonului, pe terenul din Dragșina. Realul din localitate a început cu două eșecuri stagiunea în curs, dar sâmbăta trecută și-a trecut în cont primul succes, 2-0 la Jimbolia, cu junii lui Marcel Băban.

Real Dragșina are deja în spate o experiență deloc de neglijat la nivelul Ligii a IV-a. Sezonul actual e cel de-al șaselea consecutiv petrecut de echipă în acest eșalon. Mai de fiecare dată, salvarea de la retrogradare a venit cu emoții, sau chiar cu câteva zile înainte de startul următorului campionat. Dar să le luăm pe rând…

Real Dragșina, club înființat în 1982, și-a desfășurat în mare parte activitatea la nivel sătesc. Abia în 2008, se reușea promovarea în premieră în Liga a IV-a. Realul termina atunci pe primul loc în seria a III-a a Campionatului Județean, cu 62 de puncte acumulate, profitând însă și de excluderea din competiție a principalei contracandidate, Gun Club Lugoj. Artizanul promovării a fost antrenorul-jucător Cristian Ritter, iar golgheterul echipei a fost Ovidiu Blas, autor a 38 de goluri în acea stagiune.

Prima aventură a Dragșinei în „D” s-a consemnat așadar în ediția 2008/2009. S-a pornit la drum cu antrenorul Gheorghe Stănescu la timonă, iar debutul a fost unul fulminant, 4-0 acasă cu Jimbolia, în prima etapă. A urmat însă o serie de rezultate mai puțin strălucite, iar echipa a ajuns în hora retrogradării, în care mai erau implicate Bega Belinț,  Top Alumino Dumbrăvița și CFR II Timișoara, care a și aruncat prosopul în retur. În cele din urmă, Realul s-a clasat pe locul 14, chiar deasupra liniei.

Iată și lotul utilizat în acel sezon: Iacob, Muntean (portari), Gaje, Caraibot, Filip, Tiron, Cotârță, Hugyesz, Mocanu, Burcuș, Albert, Roșu, Ciorei, Moisin (fundași), Bălăjel, Vucovan, Văduva, Kurunczi, Radu, Pantea, Ciuciu, Gheram, Gâdea, Deac, Gurță, Andrache, F. Gheorghevici (mijlocași), Blas, Makai, Bobu, Deliu, Sabău, L. Gheorghevici (atacanți). Din acea echipă, se mai află în prezent la Dragșina doar fundașul Ionel Gaje, un fotbalist cu experiență, în vârstă de 34 de ani, care a mai trecut pe la UMT, Progresul, Electrica, Plavii Delia Sânpetru Mare, Telecom Timișoara, Obilici Sânmartinu Sârbesc sau Unirea Peciu Nou.

Gruparea din Dragșina a realizat cea mai bună performanță în sezonul 2011/2012, singurul în care Realul nu a avut grijile retrogradării, ocupând locul 10. În rest, au fost mai mereu salvări in extremis, așa cum s-a întâmplat în această vară. Deși la finele sezonului trecut a ocupat locul 16, formația din Dragșina a profitat de retragerea mai multor formații din competiție, bifând astfel a șasea stagiune consecutivă în „D”.

Iată clasările celor de la Real Dragșina în sezoanele petrecute în Liga a IV-a:

2008/2009 – locul 14
2009/2010 – locul 16 (ultimul)
2010/2011 – locul 16
2011/2012 – locul 10
2012/2013 – locul 16

La ultima partidă, disputată sâmbătă, la Jimbolia, Real Dragșina a evoluat în formula Cozacu – Gaje, Hodineanț, Severin, Vilcinschi – Buta, Mititelu, Hartapuc, Cadlecz – Enăchescu, Pătru. Au mai intrat Ritter, Rigo și Manzur. Aceștia au adus o victorie cu 2-0, golurile fiind semnate de Rigo și Mititelu, din penalti.

Partida dintre Real Dragșina și ASU Poli se va desfășura miercuri, cu începere de la ora 18. AJF a anunțat și delegările pentru această întâlnire, ce va fi condusă de la centru de Sorin Tarcea, ajutat la cele două tușe de Nicolae Chițioiu și Petru Gașpar. Observator de joc a fost desemnat Gabi Stoicovici, în vreme ce prestația arbitrilor va fi urmărită de Cornel Avram.

ASU Poli, în fața unei săptămâni încărcate

20130826_180053

ASU Poli a început astăzi poate cea mai intensă săptămână din existența acestei grupări. Miercuri, alb-violeții vor evolua la Dragșina, în prima „intermediară” a sezonului, apoi vineri vor primi vizita celor de la CS Ghiroda, pentru ca duminică să evolueze într-un meci de gală, pe terenul divizionarei secunde ASA Târgu Mureș.

Fotbaliștii lui ASU Poli au în față o săptămână în care momentele de respiro vor fi extrem de rare. Practic, în intervalul miercuri-duminică, alb-violeții vor disputa nu mai puțin de trei partide. Miercuri, în prima etapă intermediară a sezonului, elevii lui Paul Codrea vor evolua pe terenul din Dragșina, un joc în care cele trei puncte puse în joc sunt vitale, având în vedere că vineri vine pe „Știința” CS Ghiroda, cel mai probabil principala contracandidată în lupta pentru promovare.

Paul Codrea și Antonio Foale vor efectua câteva schimbări în garnitura de start pentru meciul de miercuri, însă nu se pune problema ca la Dragșina să fie aliniate doar rezerve. Jucătorii nu vor avea nicio zi liberă în această săptămână, însă antrenamentele se vor axa mai mult în jurul mingii și a factorului psihic decât pe latura fizică.

„Cel mai important joc e cel ce urmează, cel de la Dragșina. Aici pot să spun cu siguranță că vom culege toate cele trei puncte. Ne axăm pe factorul psihologic, pentru că e foarte important în această perioadă. Vom încerca să dăm șansa tuturor să joace. Probabil la meciul de miercuri vor fi 2-3 schimbări, chiar în echipa de start”, ne-a declarat Antonio Foale despre jocul de miercuri după-amiază.

Partida dintre Real Dragșina și ASU Poli se va desfășura miercuri, cu începere de la ora 18. AJF a anunțat și delegările pentru această întâlnire, ce va fi condusă de la centru de Sorin Tarcea, ajutat la cele două tușe de Nicolae Chițioiu și Petru Gașpar. Observator de joc a fost desemnat Gabi Stoicovici, în vreme ce prestația arbitrilor va fi urmărită de Cornel Avram.