Cristina Bălan a alergat în finala ștafetei mixte la Campionatul Mondial din Columbia

balan-cristinaSăptămâna trecută, la Cali, în Columbia, s-a desfășurat cea de-a noua ediție a Campionatelor Mondiale de atletism pentru juniori 1. Atletismul timișorean a fost reprezentat în America de Sud de tânăra Cristina Bălan, participantă în două probe și calificată în finală doar într-una dintre ele.

Cristina Bălan a alergat în proba de 400m plat, unde s-a oprit însă în seriile de calificare. Timișoreanca născută în 1998 a alergat în prima serie (din totalul de șapte), ocupând locul al patrulea, cu timpul 57. 08, unul sub posibilitățile sale, după cum ne-a declarat antrenorul ei de la clubul Athletics Timișoara, Raymond Gulyas.

Tânăra atletă a obținut un rezultat mult mai bun cu ștafeta mixtă de 4x400m a României, alături de care a reușit calificarea în finală. Echipa tricoloră s-a clasat pe locul al doilea în seria a doua, cu timpul 3:29.40. În finală, România a ocupat locul al optulea, ultimul, cu un timp sub cel din calificări, 3:31.94. Medalia de aur a fost adjudecată de ștafeta Statelor Unite, cu timpul 3:19.54, urmată pe podium de Africa de Sud (3:23.60) și Canada (3.23:60).

Cristina Bălan activează cu dublă legitimare, la LPS Banatul – pregătită de profesoara Simona Șerban, și CS Athleics Timișoara – unde îl are ca antrenor pe Raymond Gulyas. Tânăra atletă a fost descoperită la Școala Generală nr. 26, de profesoara Lucica Roman.

Timișoara, reprezentată pe plan internațional! Cristina Bălan merge în Columbia, Ioana Gheorghe, în Suedia

balan-cristinaLa finele săptămânii trecute, Bucureștiul a găzduit Campionatele Naționale Școlare, întrecere la care atleții de la LPS Banatul au avut o comportare bună. Ioana Gheorghe a cucerit medalia de aur la 200m, iar ștafeta feminină de 4x400m a urcat de asemenea pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Cristina Bălan a obținut locul secund în probele de 400 și 800 metri, asigurându-și astfel și participarea la Campionatul Mondial de juniori 2 din Columbia.

Ioana Gheorghe a cucerit medalia de aur în proba de 200m la Campionatele Naționale Școlare, cu timpul 24.16, clasându-se la aproape o secundă distanță față de ocupanta locului secund, clujeanca Andrea Miklos. Mai important e însă realizarea baremului pentru Campionatele Europene de junioare 1, care se va disputa în perioada 16-19 iulie în Suedia, la Ekilstuna. Să mai spunem că Ioana Gheorghe a alergat și la 400m, dar în afara concursului. Ea a obținut cel mai bun timp înregistrat în acest weekend la București, 55.69, în condițiile în care învingătoarea probei, Andrea Miklos, a înregistrat 56.34.

La o competiție de anvergură internațională va participa și Cristina Bălan (foto). Sportiva născută în 1998 și legitimată la LPS Banatul (antrenor Simona Șerban) și CS Athletics Timișoara (antrenor Raymond Gulyas) s-a clasat pe locul secund în proba de 400m, înregistrând 57.01 secunde în serii și 56.04 în finală. Tânăra atletă a îndeplinit astfel baremul pentru Campionatul Mondial de junioare 1, programat pentru perioada 15-19 iulie în Columbia, la Cali. În plus, antrenorul ei de la clubul Athletics, Raymond Gulyas, ne-a precizat că timpul înregistrat de Cristina Bălan în finală e a 12-a performanță europeană a momentului. În întrecerea de la București, timișoreanca a mai obținut o medalie de argint la 800m, unde a înregistrat timpul 2:13.23.

Medalie de aur la „Școlare” și pentru ștafeta feminină de 4x400m de la LPS Banatul. Au alergat, în ordine, Cristina Bălan, Sara Avramovic, Livia Cristurean și Ioana Gheorghe, timpul total fiind 3:53.74. În ștafeta masculină de 4x400m, LPS Banatul a luat locul secund, prin Nicolae Jurjiu, Ionuț Irimia, Denis Feyes și Ilie Brancu, cu timpul total de 3:31.25.

Foarte aproape de o medalie a fost Ilie Brancu, sportiv tot cu dublă legitimare (LPS Banatul și CS Athletics Timișoara), în proba masculină de 400m plat. Atletul în vârstă de 20 de ani s-a clasat al patrulea în serii (50,50 secunde) și pe aceeași poziție în finală (50,09), fiind la doar trei sutimi în spatele ocupanului ultimului loc de pe podium, piteșteanul Denis Dobrică.

Timișoara, cu 16 atleți la etapa a II-a Campionatelor Naționale de seniori, tineret și juniori I

Raymond Gulyas (CSU Timișoara), printre favoriții la podium din delegația de pe Bega

Raymond Gulyas (CSU Timișoara), printre favoriții la podium din delegația de pe Bega

Cluburile de atletism din Timișoara sunt prezente cu un efectiv numeros în acest weekend, la București, acolo unde se desfășoară cea de-a doua etapă a Campionatelor Naționale de seniori, tineret și juniori I. Nu mai puțin de 16 sportivi se află pe listele de start ale competiției din capitală, de la care lipsesc cei doi componenți ai lotului României, de la Europenele pe echipe de la Dublin, de săptămâna trecută, Adelina Pastor și Sorin Vătămanu.

Atleții timișoreni țintesc noi medalii la Campionatul Național. Astăzi va începe cea de-a doua etapă a competiției rezervate seniorilor, tineretului și juniorilor I, primul bănățean ce va intra în concurs fiind Andrei Bărbuț, la proba de 3.000m. Rost de medalii va fi, în mod cert, și la 110m garduri, în concursul juniorilor I participând și hurdlerul Cosmin Dumitrache, de la CSM Timișoara. Clubul Universitatea va fi reprezentat din nou de de Raymond Gulyas, concurent în probele de 800 și 1.500m.Veteranul degației timișorene e Silviu Nișu, de la CSM Timișoara, sprinterul născut în 1978 urmând să ia startul la 100 și 200m. De altfel, cursa de 200m e cea mai înțesată de atleți timișoreni, alături de Nișu mai luând startul alți cinci sportivi: Iosif Grunwald, Nicolae Jurjiu, Marko Avramovic, Alberto Gheorghescu și Ilie Brancu.

Iată lista completă a atleților timișoreni, care cuprinde anul nașterii, clubul de proveniență și probele la care vor participa:

Andrei Bărbuț (1994, CSM Timișoara, 1.500m, 3.000m), Silviu Nișu (1978, CSM Timișoara, 100m, 200m), Mirabela Trăilescu (1996, CSM Timișoara, 200m, 400m), Livia Cristurean (1996, CSM Timișoara, 200m, 400m), Delia Irimia (1997, CSM Timișoara, 400m), Diana Franțescu (1997, CSM Timișoara, 200m, 400m, 400m garduri), Alberto Gheorghescu (1995, CSM Timișoara, 200m, 400m), Nicolae Jurjiu (1996, CSM Timișoara, 200m, 400m), Ilie Brancu (1995, LPS Banatul, 200m, 400m), Marko Avramovic (1996, LPS Banatul, 200m, 400m), Iosif Grunwald (1992, CSM Timișoara, 200m, 400m), Cosmin Dumitrache (1994, CSM Timișoara, 110m garduri J1), Raymond Gulyas (1984, CSU Timișoara, 800m, 1.500m), Adrian Cucu (1994, LPS Banatul, 800m, 1.500m), Ionuț Irimia (1997, LPS Banatul, 800m, 1.500m), Alina Drăgușin (1986, CSM Timișoara, 200m).

Patru medalii pentru atleții timișoreni la Campionatele Internaționale ale României

221648_552348364805814_1706888015_n
Atleții Timișoarei s-au dovedit prolifici în cea mai importantă competiție găzduită în acest an de țara noastră. Sorin Vătămanu, Adelina Pastor, Cosmin Dumitrache și Raymond Gulyas se întorc cu medalii la gât de la Campionatele Internaționale ale României, întrecere desfășurată astăzi, pe stadionul „Dinamo” din capitală.

Cei mai buni atleți ai țării, plus sportivi de peste hotare și-au dat întâlnire astăzi, la București, pentru cea de-a 58-a ediție a Internaționalelor României. Timișoara a fost bine reprezentată la prestigioasa competiție din capitală, din cei 10 sportivi ai cluburilor de pe Bega înscriși pe listele de start, patru terminând pe podium.

Vom începe cu medalia cea mai strălucitoare a zilei, cea de aur, cucerită de Sorin Vătămanu în proba de 400m. Revenit sub egida CSM Timișoara, după ce a absentat în urmă cu două săptămâni de la prima etapă a Campionatelor Naționale, atletul în vârstă de 20 de ani s-a impus categoric în proba pe care a dominat-o și în sezonul indoor, înregistrând un timp de 46.53, cu mai bine de o secundă distanță de ocupantul locului secund, Florin Purcărea, de la CSM Sfântu Gheorghe. Pe poziția a treia s-a clasat Tiberiu Băneasu, de la CSM București. Să mai spunem că în această probă a mai concurat un timișorean, Alberto Gheorghescu, acesta trecând al optulea linia de sosire, cu timpul 49.87.

Tot la 400m, însă în proba feminină, Adelina Pastor s-a dovedit cea mai bună competitoare a României, însă acest lucru nu a fost suficient pentru a-i asigura aurul. Timișoreanca a înregistrat 52.72 secunde, fiind nevoită să se mulțumească cu poziția secundă, primul lor revenindu-i basarabencei Olesea Cojuhari, care a încheiat concursul în 52.13. Alte patru timișorence au concurat în această probă, clasându-se în ordine de la locul 8 în jos, după cum urmează: 8. Livia Cristurean (57.14), 9. Cristina Bălan (57.66), 10. Delia Irimia (58.11), 11. Mirabela Trăilescu (59.19).

Foarte aproape de o medalie de aur a fost Cosmin Dumitrache, la specialitatea sa, proba de 110m garduri. Hurdlerul timișorean a înregistrat 14.78, însă a fost depășit cu doar 5 sutimi de secundă de Cornel Bănănău, de la Farul Constanța. Tot cu o medalie de argint se întoarce de la București și fondistul de la CS Universitatea, Raymond Gulyas, după o cursă de 3.000m  dramatică, purtată umăr la umăr cu bistrițeanul Adrian Trifan. Bănățeanul a încheiat în 8:12.99, fiind întrecut cu mai puțin de o secundă de Trifan, care a înregistrat 8:12.21.

Sorin Vătămanu nu a mai participat la 200m, probă susținută în nocturnă. A făcut-o însă Adelina Pastor, pe aceeași distanță, dar a încheiat concursul departe de podium, pe locul 6, în 24.91, la două secunde în spatele câștigătoarei Angela Moroșanu, de la Dinamo. Imediat după Pastor a sosit o altă atletă din Timișoara, tânăra Ioana Gheorghe, care a înregistrat 25.16. De altfel, sportiva născută în 1997 s-a clasat pe 7 și în proba de 100m, pe care a încheiat-o în 12.39.

Timișoara, cu 10 atleți la Campionatele Internaționale ale României

vatamanu
Atletismul timișorean participă cu 10 sportivi la cea mai importantă reuniune atletică organizată în țara noastră. Vineri, la București, se va desfășura cea de-a 58-a ediție a Campionatelor Internaționale ale României, competiție ce de-a lungul anilor a reunit la start zeci de campioni olimpici din toate colțurile lumii.

Timișoara își trimite alteții de top la una dintre cele mai importante competiții organizate în ultimii ani în țara noastră. Cea de-a 58-a ediție a Campionatelor Internaționale ale României va avea loc vineri, pe stadionul „Dinamo” din București, organizatorii fiind convinși că în acest an întrecerile vor fi mai acerbe ca niciodată de la revoluție încoace.

Campionatele Internaționale ale României și-au consumat prima ediție în 1948, an în care a ajuns la București poate cel mai celebru participant din toate timpurile, fondistul cehoslovac Emil Zatopek, cvadruplu campion olimpic. De-a lungul anilor, campioni olimpici, mondiali sau europeni din 60 de țări s-au întrecut în țara noastră, prezența internațională fiind una impresionantă și în acest an. Vineri se vor întrece la București sportivi din nouă țări: Belarus, Bulgaria, Kazahstan, Marea Britanie, Moldova, Polonia, Rusia, Ucraina și, firește, România.

Zece atleți timișoreni vor lupta la rândul lor pentru medalii, pentru mulți dintre ei aceasta fiind cea mai importantă competiție a carierei. Sunt așteptate medalii de la Adelina Pastor, în proba ei favorită, cea de 400m, interesantă fiind însă și cursa de 200m, unde timișoreanca se va duela cu rusoaica Lyudmila Litvinova, vicecampioană olimpică în 2008, la Beijing, cu ștafeta de 4x400m. Să notăm și revenirea în concurs pentru CSM Timișoara a lui Sorin Vătămanu, cel ce a dominat distanța de 400m la întrecerile indoor din iarnă. De urmărit sunt și prestațiile lui Raymond Gulyas, la 3.000m, și Cosmin Dumitrache, la 110m garduri. Să mai spunem că mezina delegației timișorene e Cristina Bălan, de la LPS Banatul, reprezentantă a generației 1998.

Iată-i pe atleții ce vor reprezenta cele trei cluburi timișorene la Campionatele Internaționale ale României:

110m garduri: Cosmin Dumitrache (LPS Banatul);
100m feminin: Ioana Gheorghe (LPS Banatul);
400m feminin: Adelina Pastor (CSM Timișoara), Mirabela Trăilescu (LPS/CSM Timișoara), Cristina Bălan (LPS Banatul), Livia Cristurean (LPS Banatul), Delia Irimia (LPS Banatul);
400m masculin: Sorin Vătămanu (CSM Timișoara), Alberto Gheorghescu (LPS Banatul);
3.000m masculin: Raymond Gulyas (CS Universitatea Timișoara);
200m masculin: Sorin Vătămanu (CSM Timișoara);
200m feminin: Adelina Pastor (CSM Timișoara).

Peste 200 de timișoreni au alergat în Crosul Olimpic

cros
În această dimineață, s-a desfășurat la Timișoara o nouă ediție a tradiționalului Cros Olimpic, care a adunat la start peste 200 de participanți. Sportivi de performanță sau simpli iubitori de mișcare, prichindei de-o șchioapă sau alergători trecuți bine de prima tinerețe, cu toții s-au reunit sub semnul celor cinci cercuri la evenimentul ce a marcat încheierea Săptămânii Olimpice.

Peste 200 de timișoreni s-au prezentat dis-de-dimineață în Piața Operei, pentru a se înscrie la Crosul Olimpic, un eveniment deja tradițional pentru sportul de masă timișorean. La ora 10, s-a dst startul pe Bulevardul Republicii, participanții având de parcurs un traseu de 4 kilometri, ce a continuat pe direcția Calea Circumvalațiunii – Piața Mărăști – Punctele Cardinale – Hotel Continental – Bulevardul I.C. Brătianu, cu sosire în fața Liceului Miu.

Cel mai rapid concurent a fost Raymond Gulyas, fondistul de la CS Universitatea Timișoara, cel care săptămâna trecută s-a întors cu două medalii de la Campionatele Naționale desfășurate la București. „Traseul a fost foarte bun, ținând cont că, de când particip la acest cros, a fost pentru prima dată când s-a și oprit circulația. Prin acest concurs m-am pregătit pentru viitoarele competiții. Săptămâna viitoare voi fi prezent la București, pentru Campionatele Internaționale ale României”, a declarat Gulyas, pregătit la CS Universitatea de profesoara Simona Șerban. Următorii doi clasați au fost Sorin Mîneran și Constantin Mîneran.

Cea mai rapidă fată a fost Denisa Lighezan, o atletă în vârstă de doar 14 ani, de la CSS Lugoj. Pe următoarele două poziții s-au clasat Rebeca Rus și Nicoleta Gherghinescu, ambele de la LPS Banatul.

Concursul din această dimineață a adunat la start alergători de toate vârstele. Mezinul competiției a fost David Marincu, un micuț în vârstă de 4 ani și 5 luni, care a reușit să încheie întregul traseu și chiar în sprint pe ultimii metri.

Președintele filialei județene a Academiei Olimpice Române, Maria Olaru, s-a declarat mulțumită de modul în care a ieșit primul Cros Olimpic organizat de la preluarea șefiei instituției. „Având în vedere vremea, ne bucurăm că a ieșit așa, deși trebuie să recunoaștem că întotdeauna e loc și de mai bine. Scopul acestui eveniment e în primul rând ieșirea din casă, pentruă că a venit vara, chiar dacă vremea e mai mohorâtă. În orice caz, trebuie să ne obișnuim să ne fructificăm timpul într-un mod plăcut și sănătos. Estimăm că au fost cam 200 de participanți. Dacă nu ar fi existat alt eveniment în paralel, probabil ar fi venit mai mulți”, a declarat Maria Olaru.

 

O singură medalie pentru atleții timișoreni în ultima reuniune de la București

538349_458458784224325_2010126594_n
Prima etapă a Campionatelor naționale de seniori, tineret și juniori s-a încheiat sâmbătă, la stadionul „Iolanda Balas-Soter” din capitală. Ultima zi a întrecerii a mai adăugat o medalie la cele cucerite vineri de delegația timișoreană, Raymond Gulyas clasându-se al doilea în proba de 5.000 de metri.

După o primă zi ce a cuprins două sesiuni istovitoare, antrenorul atleților de la CSM Timișoara, Ioan Damaschin, a decis să-și odihnească cei mai bini atleți, chiar dacă ar mai fi fost rost de medalii. E cazul Adelinei Pastor, campioană la 400m, și a foarte tinerei Ioana Gheroghe, care n-au mai concurat la proba de 200m, în care fuseseră înscrise inițial. Unica participantă a delegației timișorene pe această distanță a fost Livia Cristurean, clasată a 11-a, cu timpul 26.25.

Ziua de sâmbătă a mai adus însă o medalie pentru atletismul timișorean. Sportivul de origine arădeană Raymond Gulyas, unic reprezentant al clubului CS Universitatea, s-a clasat al doilea în proba de 5.000 de metri, pe care a încheiat-o în 14:51.00. Câștigătorul întrecerii a fost Andrei Ștefana, de la CSM Craiova, care a înregistrat 14:37.11. În aceeași probă a mai concurat un timișorean, Ionuț Irimia, sosit al șaptelea, cu timpul 16:13.26.

Nu departe de podium a fost și Marcus Drăghici, în proba de 200m, clasat pe locul 5, cu 22.68, pe aceeași distanță concurând și Ilie Brancu, sosit al 22-lea, în 23.76. O comportare bună și din partea tinerei Delia Irimia, clasată a șaptea la 400m garduri, cu timpul 65.11.

Tânăra Mirabela Trăilescu a fost singura timișoreancă din proba feminină de 800m, pe care a încheiat-o pe locul 15, cu timpul 2:19.20. Pe aceeași distanță, dar la masculin, au concurat trei atleți timișoreni, cu toții terminând departe de podium: Marian Solomon (locul 12 – 1:58), Alberto Gheorghescu (locul 14 – 2:00.79) și Marko Avramovic (locul 19 – 2:06.59).

Delegația atleților timișoreni încheie astfel prima etapă a sezonului de vară cu șase medalii: aur Adelina Pastor la 400m, argint Andrei Bărbuț la 3.000m obstacole, argint și bronz Raymond Gulyas la 5.000m, respectiv 1.500m, bronz Marius Blenche la 110 metri garduri J1, bronz Marcus Drăghici la 400m.

Trei medalii pentru atleții timișoreni la C.N. de tineret

Weekend prolific pentru atleții timișoreni. Sorin Vătămanu s-a întors cu două medalii de argint de la Campionatele Naționale de tineret desfășurate la București, în vreme ce ștafeta masculină de 4x400m s-a clasat pe ultima treaptă a podiumului.

Sorin Vătămanu (foto) confirmă forma bună în care se află, reușind să-și adjudece două medalii de argint la Campionatele Naționale de tineret de la București. Sportivul legitimat la CSM Timișoara și LPS Banatul a terminat vineri al doilea cursa de 400m, la 50 de sutimi de câștigătorul Florin Purcea, din Sf. Gheorghe. Vătămanu a recidivat și sâmbătă, în finala de 200m, unde a obținut tot poziția secundă.

Tot ieri, ștafeta de 4x400m a LPS Banatul a obținut un rezultat meritoriu, clasându-se pe poziția a treia în finală, la mai puțin de o secundă în spatele celor de la SCM Bacău, și la cinci secunde în urma câștigătorilor de la CSU Pitești. Echipa formată din Nicolae Jurjiu, Andrei Bărbuț, Alberto Gheorghescu și Marcus Drăghici adaugă o medalie de argint la „colecția” atleților timișoreni din acest sfârșit de săptămână.

Alți doi sportivi de pe Bega au fost aproape de a se întoarce cu medalii de la București. Cosmin Dumitrache s-a aflat la doar 5 sutimi de podium, în proba de 110m garduri, încheind cursa pe poziția a patra, cu timpul 14.77. De asemenea, fondistul Raymond Gulyas, de la CSU Timișoara, a terminat tot pe 4 cursa de 1.500m, în 3 minute, 51 de secunde și 34 de sutimi, la aproape o secundă de „bronz”.

Revenită în circuit după o accidentare, Adelina Pastor s-a clasat pe 5 în proba de 400m, cu 53.79. În aceeași cursă a participat o altă atletă din Timișoara, Mirabela Nicoleta Trailescu, care a încheiat pe locul 9 concursul, cu 57.93.