ASU Politehnica, oaspete de onoare la aniversarea rotundă a clubului Radnicki Sutjeska

© Emanuel Titus Iliesi

Pavel Popovic, delegatul formației din Sutjeska și reprezentant al puternicei comunități românești din sat (Foto © Emanuel Titus Iliesi)

ASU Politehnica a participat, ieri după-amiază, la un „triunghiular” organizat la Sutjeska, în Banatul sârbesc. Alb-violeții au jucat 45 de minute în compania gazdelor, FK Radnicki, iar apoi în „repriza a doua” au întâlnit pe Naftagas Boka, din eșalonul al cincilea. A fost sărbătoare în toată regula în micuțul sat din comuna Secanj, mai ales că în această vară, FK Radnicki aniversează 45 de ani de la înființare.

Relația de prietenie dintre ASU Politehnica și Radnicki Sutjeska devine din ce în ce mai strânsă. Cele două echipe bănățene, aflate de o parte și de alta a graniței, s-au cunoscut în iarnă, prin intermediul vicepreședintelui clubului de handbal Politehnica, Ioan „Coco” Covăsânțan. În februarie, Radnicki a venit la Timișoara, pentru un amical pe „sinteticul” de la Baza 2, pierdut cu 4-0 în fața alb-violeților. De această dată, a fost rândul timișorenilor să le întoarcă vizita prietenilor de la Sutjeska.

Delegatul lui FK Radnicki, Pavel Popovic, unul dintre reprezentanții numeroasei comunități românești din Sutjeska, speră ca această prietenie să dureze cât mai mulți ani de aici înainte.

„Ne pare tare bine că începem să sudăm această legătură între Politehnica din Timișoara și clubul Radnicki din Sutjeska. E o prietenie frumoasă și, așa cum le-am spus celor de la Politehnica atunci când au ajuns aici, sperăm să fie cât mai lungă și cât mai fructuoasă, să avem relații cât mai bune”, ne-a declarat Popovic.

Deși inițial fusese anunțat doar un amical între Radnicki și ASU Politehnica, evenimentul s-a transformat într-un „triunghiular”, repriza a doua a partidei fiind onorată din partea sârbilor de reprezentanta unui alt sat din zonă, Boka, din eșalonul al cincilea.

„Noi am început pregătirile de 6-7 zile pentru noul sezon. Nu suntem într-o condiție fizică foarte bună. A fost abia primul amical pe care l-am organizat în această vară și de aceea am chemat și echipa vecină, din Boka. Ei sunt cu o ligă sub noi, dar cred că așa a fost mai interesant și pentru public, și pentru oaspeți. Și cu cei de la Naftagas Boka avem relații bune, suntem cu toții prieteni, ei ne cheamă acolo să jucăm, apoi noi îi chemăm pe ei și tot așa…”, a explicat Popovic.

Radnicki Sutjeska a terminat pe locul al 7-lea precedentul sezon din eșalonul al patrulea, Zona Banat. În stagiunea viitoare, nivelul campionatului se anunță mult mai puternic, având în vedere că în această serie vor participa formații cunoscute, care au evoluat în eșaloane superioare, precum Dinamo Pancevo, FK Dolina Padina sau Banat Zrenjanin.

„Ne propunem o clasare liniștită, undeva pe locurile 5-6. Această serie de Liga a IV-a, cea a Banatului, se anunță extrem de puternică în viitorul sezon. Din eșalonul al treilea au venit acum Dinamo Pancevo, echipa din Padina și Banat Zrenjanin, care a jucat și în prima ligă. Deci va fi foarte, foarte greu. Eu spun că dacă vom ajunge pe locurile 5-6, va fi un succes important pentru noi”, ne-a mai spus Pavel Popovic.

Sutjeska, echivalentul fotbalistic al Tomnaticului în Banatul sârbesc

Evenimentul de ieri după-amiază din Sutjeska a marcat aniversarea a 70 de ani de la înființarea clubului local FK Radnicki. Cea mai importantă performanță a grupării alb-roșii a fost participarea în eșalonul al treilea în puternicul campionat al Iugoslaviei. De altfel, acea performanță a trupei din Sutjeska poate fi comparată cu reușita de la mijlocul anilor ’70 a Unirii Tomnatic, care devenise prima echipă sătească din România participantă în Divizia B.

„Clubul Radnicki s-a înființat în 1946, dar în sat s-a jucat fotbal și înainte, fără rezultate remarcabile. Pot să spun că Radnicki a fost primul club sătesc care a evoluat în liga a treia a Iugoslaviei, în sezonul 1965/1966. Acela a fost cel mai mare succes al nostru. Vă dați seama, în Iugoslavia, care avea 22 de milioane de locuitori, noi am fost un sat micuț, care a dat o echipă de eșalonul al treilea”, ne-a spus Pavel Popovic.

De altfel, la Sutjeska s-au lansat, de-a lungul anilor, o serie de jucători de renume, cel mai cunoscut fiind Dejan Govedarica, fost component al naționalei Iugoslaviei și jucător la Proleter Zrenjanin, Vojvodina Novi Sad, Lecce, Waalwijk sau NEC Nijmegen.

„Sunt foarte mulți jucători valoroși care au început aici, la Sutjeska… poate nu îmi voi putea aminti de toți. E clar, cel mai cunoscut e Dejan Govedarica, care a jucat și pentru selecționata Iugoslaviei. Fratele lui a jucat tot aici, aici a făcut primii pași în fotbal… Regretatul Dubljevic, care a jucat la Proleter Zrenjanin, în prima divizie a Iugoslaviei, împotriva lui Dragan Dzajic, „Pizon” Petrovic… Sunt mulți… Dragoljub Gajevic, care e antrenorul nostru, a jucat și el la Vojvodina Novi Sad, tot în prima divizie. E o mândrie pentru noi, ca sat, să dăm atâția jucători valoroși de-a lungul anilor”, ne-a declarat delegatul Pavel Popovic.

După meci, delegația polistă a fost cinstită cu o masă tradițională sârbească și cu muzică populară românească în căminul Bisericii Ortodoxe Române din Sutjeska (care trebuie spus că funcționează neîntrerupt din 1896 și are și astăzi preot român). Următorul pas al prieteniei dintre Radnicki Sutjeska și Politehnica se va derula în luna septembrie, când se va organiza un meci al echipelor de old-boys la Timișoara.

Testare utilă pentru ASU Politehnica în Banatul sârbesc

Sutjeska - Poli (14)ASU Politehnica s-a deplasat ieri după-amiază la Sutjeska, în Banatul sârbesc, pentru ceea ce a fost, cel mai probabil, ultimul test dinainTea startului sezonului de ligă secundă. Alb-violeții au evoluat câte o repriză împotriva a două formații de ligă inferioară din zonă, divizionara a patra Radnicki Sutjeska și gruparea de eșalonul cinci Naftagas Boka.

În primele 45 de minute, elevii lui Sorin Brîndescu au evoluat împotriva gazdei acestui triunghiular, Radnicki Sutjeska. O mai veche cunoștință a alb-violeților, care se mai duelaseră cu echipa care l-a lansat pe Dejan Govedarica și în iarnă, la Timișoara.

ASU Politehnica a abordat cele două partide cu o formulă mai degrabă experimentală, alcătuită în bună măsură din jucători ce au prins minute mai puține în cele două amicale din timpul săptămânii, de pe „Dan Păltinișanu”, cu Luceafărul și Szeged. În fața celor de la Sutjeska, timișorenii s-au impus cu 2-0, prin golurile marcate de Marco Giuricici (min. 4) și Artur Teuț (min. 40). În următoarele 45 de minute, deși au întâlnit o formație din eșalonul al cincilea, pe Naftagas Boka, alb-violeții nu au mai găsit drumul spre gol, deși au atacat în permanență. De altfel, la începutul celui de-al doilea joc, Teuț s-a remarcat prin două șanse mari de gol, în care nu a reușit să prindă poarta din situații bune

ASU Politehnica a evoluat în cele două teste în formula Gakos – Motreanu, Telescu, D. Constantinescu, Niță – Stancu – Peter, Giuricici, Băban, Ghinescu – Teuț. Au mai intrat Todorov, Blănaru și Stefanovici.

„A fost ultimul test dinaintea startului campionatului”

Antrenorul lui ASU Politehnica, Sorin Brîndescu, spune că scopul celor două teste din Serbia a fost atins, iar jucătorii ce evoluaseră mai puțin în precedentele amicale au prins 90 de minute de joc.

Sutjeska - Poli (4)„Ne-a preocupat posesia, nici terenul nu a fost foarte bun, astfel că am căutat să nu ne accidentăm. Ne-am dorit ca și jucătorii care au evoluat mai puțin să prindă și ei 90 de minute, ceea ce s-a și întâmplat. Puteam avea poate mai multe reușite în aceste două reprize. Partea bună a fost că am avut posesie, am dominat, am pasat, deși e clar că adversarii ne-au fost net inferiori. A fost mai degrabă un meci de vacanță, dacă tot declaram că ar fi bine să plecăm în vacanță după amânarea startului campionatului”, ne-a declarat Sorin Brîndescu.

Tehnicianul polist spune că nu vor mai fi organizate meciuri de verificare până la începutul sezonului de ligă secundă. „Am stat pe gânduri, au fost păreri și pro, și contra, dar cred că a fost totuși ultimul test dinaintea începerii campionatului. Sperăm să înceapă măcar pe 6 august… Am regândit programul pentru săptămâna viitoare, în care nu mai avem în vedere meciuri de pregătire”, ne-a mai spus Brîndescu.

Weekend cu două amicale pentru ASU Politehnica

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

ASU Politehnica va disputa două meciuri de verificare la acest final de săptămână, teoretic ultimele înaintea startului ligii secunde, programat pentru 30 iulie. Mâine dimineață, alb-violeții vor disputa revanșa cu maghiarii de la Szeged 2011, iar apoi duminică după-amiază se vor deplasa în Serbia, pentru testul cu Radnicki Sutjeska, formație ce evoluează în eșalonul al patrulea.

ASU Politehnica revine mâine dimineață, pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Alb-violeții vor întâlni, pentru doua oară în această pauză competițională, pe Szeged 2011. Cele două formații s-au mai duelat și la mijlocul săptămânii trecute, pe moderna bază sportivă din Gyula, atunci când maghiarii s-au impus cu 3-0, toate reușitele aparținându-i lui Geiger. Față de jocul din 13 iulie, timișorenii nu îi vor mai avea la dispoziție pe portarul Daniel Radu și mijlocașii Andrei Vaștag și Alin Roman, care au părăsit între timp echipa. În schimb, Sorin Brîndescu va avea din nou ocazia de a-l vedea la lucru pe mijlocașul Bogdan Dănăricu, sosit de la Pandurii Târgu Jiu, și testat de alb-violeți în repriza a doua a amicalului de miercuri, cu Luceafărul Oradea.

Partida ASU Politehnica – Szeged 2011 va avea loc mâine, de la ora 11, pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Dacă la mijlocul săptămânii, pe marele oval am avut parte de un „cuplaj”, partida nou-promovatei cu Luceafărul fiind precedată de amicalul dintre ACS Poli și Progresul Gătaia, de această dată ambele formații timișorene vor juca de la aceeași oră. Tot de la ora 11, dar pe terenul 2 al complexului „Dan Păltinișanu”, echipa antrenată de Ionuț Popa întâlnește Național Sebiș, un amical stabilit în ultimul moment, după ce decizia privitoare la cea de-a 14-a participantă din Liga I a rămas în aer.

Pentru ASU Politehnica, săptămâna se va încheia cu un amical în Banatul sârbesc. Duminică, de la ora 19 (ora României), timișorenii se vor revedea cu cei de la Radnicki Sutjeska. În iarnă, divizionara a patra din țara vecină a fost oaspete pe „sinteticul” de la Baza 2, timișorenii având atunci câștig de cauză: 4-0, goluri marcate de Vucea (58,90), Bădăuță (67) și Sulea (68). Radnicki Sutjeska, gruparea la care s-a lansat, printre alții, fostul internațional iugoslav Dejan Govedarica, a încheiat pe locul 7 ultimul sezon din Liga a IV-a a Serbiei, în „Zona Banat”.

Radnicki Sutjeska, echipa sârbească la care se vorbește în… română

© Emanuel Titus Iliesi

Pavel Popovici, membru în conducerea lui Radnicki Sutjeska, s-a arătat impresionat de jocul lui ASU Politehnica (Foto © Emanuel Titus Iliesi)

ASU Politehnica a fost vizitată ieri de Radnicki Sutjeska, o formație ce evoluează la nivelul celui de-al patrulea eșalon al Serbiei, în Zona Banat, unde ocupă locul 6. Alb-violeții s-au impus cu 4-0, însă în prima repriză, trupa pregătită de Dragoljub Gajevic a opus o bună rezistență, reușind să închidă culoarele de atac ale gazdelor.

La final, am stat de vorbă cu șeful delegației sârbe, Pavel Popovici, membru în conducerea clubului și, în același timp, antrenor al unei grupe de juniori. Oficialul oaspeților, român din Banatul sârbesc, s-a arătat impresionat de jocul prestat de poliști, pe care îl compară cu cel al… Barcelonei.

„E pentru prima oară când venim ca musafiri la Timișoara, să jucăm cu Politehnica și sunt foarte bucuros că am legat acest amical. Echipa dumneavoastră e foarte puternică, practică un joc în viteză, pe stilul Barcelonei, cu pase scurte, mingea circulă rapid de la un jucător la altul. Suntem impresionați”, a spus Popovici.

În prima repriză, Radnicki s-a bazat pe echipa de bază, care a oferit o replică dârză. De altfel, componenții primului 11 al vizitatorilor au impresionat înainte de toate prin construcția fizică. „În prima repriză, am folosit și noi prima echipa. Cei ce au intrat în repriza a doua, încearcă să le facă concurență celor din primul 11. Am dorit să le dăm și lor minute de joc, să vedem ce posibilități au pentru a ajuta echipa”, a mai spus Popovici.

Radnicki Sutjeska e o echipă în care limba română se aude destul de des. În lotul echipei se regăsesc nume precum Condan, Idvoreanu, Suciu sau Bodrojan. De altfel, la Sutjeska (sau Sărcia, care e denumirea românească a satului), trăiește o importantă comunitate de români.

„Avem cinci români în echipă, toți din satul nostru. Toți sunt proveniți de la echipele de juniori ale clubului. Sutjeska e un sat de 1.500 de locuitori, dintre care vreo 400 români. Trebuie spus că Radnicki Sutjeska, deși o echipă sătească, a jucat în eșalonul al treilea în vremea Iugoslaviei, ceea ce e o realizare. Mulți jucători importanți au fost formați la echipa noastră, jucători de primă divizie sau chiar de echipă națională. Unul e Dejan Govedarica. De asemenea, antrenorul de acum al echipei, Dragoljub Gajevic, a jucat la Vojvodina Novi Sad, în prima divizie iugoslavă”, a spus Pavel Popovici.

Conducătorul lui Radnicki a vorbit și despre posibilitățile financiare ale clubului, dar și despre nivelul la care se situează Zona Banat, seria în care evoluează echipa.

„Financiar o ducem rău, cam peste tot în estul Europei. Nu putem primi foarte mulți bani de la comunitatea locală, dar avem în schimb câțiva sponsori din sat și din localitățile din jur, așa că ne descurcăm. Nivelul ligii în care jucăm e destul de bun, sunt destul de multe orașe care joacă în această divizie. Nici n-am vrea deocamdată să jucăm mai sus, pentru că nu avem posibilități financiare să sperăm la mai mult. Suntem mulțumiți cu locul în care ne aflăm acum”, a conchis Pavel Popovici.

Oficialul formației sârbe speră ca la vară ASU Politehnica să le întoarcă vizita alb-roșiilor din Sutjeska, pentru o „revanșă” la amicalul de ieri.

GALERIE FOTO: ASU Politehnica – Radnicki Sutjeska 4-0

ASU Politehnica a câștigat clar amicalul susținut ieri, în compania sârbilor de la Radnicki Sutjeska. A fost 4-0 pentru alb-violeți, cu toate golurile înscrise în repriza a doua: Vucea (58,90), Bădăuță (67) și Sulea (68).

Vă oferim, mai jos, o amplă galerie foto de la meciul de ieri, realizată de Emanuel Titus Iliesi:

Sorin Brîndescu: “Asta le şi cer jucătorilor, să aibă personalitate”

Sorin Brîndescu, mulţumit de jocul elevilor săi (Foto: Emanuel Titus Iliesi)

ASU Politehnica s-a impus astăzi cu 4-0 în faţa sârbilor de la Radnicki Sutjeska, la capătul unui joc spectaculos, mai cu seamă în repriza secundă. După pauză, alb-violeţii au profitat de schimbările efectuate în tabăra adversă şi s-au descătuşat, reuşind şi câteva goluri care au încântat asistenţa destul de numeroasă de astăzi, de la Baza 2.

Antrenorul polist Sorin Brîndescu s-a declarat mulţumit de faptul că jocul echipei e în continuă creştere.

“Încercăm să avem un joc cât mai eficient. Mă bucură faptul că ne corectăm greşelile de la un joc la altul, am reuşit să eliminăm din greşelile defensive, care sunt din ce în ce mai puţine şi încercăm să aducem mingea în faţa porţii. Cu două-trei meciuri în urmă chiar spuneam că avem probleme la finalizare, dar acum ne-am creat multe alte ocazii de gol pe lângă cele patru reuşite. Cred că suntem pe drumul cel bun”, a declarat Brîndescu.

Liderul din C4 şi-a permis să facă şi spectacol în faţa trupei din Sutjeska. Din cele patru goluri ale meciului, două au fost de generic: cel din minutul 68, reuşit de Andrei Sulea în stilul lui Hagi împotriva Columbiei, la Campionatul Mondial din 1994, şi cel al lui Ionuţ Vucea, care a trecut elegant de adversar înainte de a şuta necruţător, de la marginea careului, la chiar ultima fază a meciului.

“Asta le şi cer jucătorilor, să aibă personalitate. În careu, ei trebuie să facă diferenţa. Prin aşezarea în teren şi circulaţia mingii, încercăm să ajungem cât mai uşor în preajma careului. De acolo, diferenţa o face valoarea individuală a jucătorului. Chiar îi felicit pe această cale că au iniţiativă şi încearcă execuţii deosebite”, a apreciat Brîndescu.

Tehnicianul alb-violeţilor a vorbit şi despre adversarul de astăzi, care a impresionat prin forţa fizică a primului 11. “O echipă foarte puternică, bine clădită fizic, agresivă… Într-adevăr, în repriza a doua au făcut multe schimbări şi se pare că nu dispun de jucători de nivelul celor din primul 11. Pentru noi a fost un antrenament util”, a declarat Sorin Brîndescu.

Au mai rămas două săptămâni până la startul returului din C4. Antrenorul Sorin Brîndescu spune că primul 11 începe să se contureze, chiar dacă pe fiecare post concurenţa e acerbă.

“De la un meci la altul, începe să se contureze primul 11. Noi avem concurenţă pe fiecare post, jucătorii cresc de la un meci la altul, fiecare dintre ei e preocupat să dea un randament cât mai bun şi cred că voi avea dificultăţi în a alege primul 11. Dar acesta e, fără îndoială, un lucru pozitiv”, a mai spus Brîndescu.

ASU Politehnica s-a descătușat în repriza a doua în fața sârbilor de la Sutjeska

© Emanuel Titus Iliesi

Ionuț Vucea, dublu marcator în poarta celor din Sutjeska (Foto © Emanuel Titus Iliesi)

ASU Politehnica a bifat un succes clar, scor 4-0, în testul internațional disputat astăzi, în fața sârbilor de la Radnicki Sutjeska. Deși adversara de peste graniță evoluează în eșalonul al patrulea al Serbiei, jocul a fost echilibrat în prima repriză, la pauză intrându-se cu scor egal, 0-0. În partea a doua, poliștii au dominat copios ostilitățile și și-au permis să facă și spectacol.

Prima parte a duelului de astăzi, de la Timișoara, s-a desfășurat sub semnul echilibrului. Oaspeții s-au bazat pe garnitura de bază, cu fotbaliști cu talie, bine clădiți fizic, care au reușit să închidă culoarele de atac pentru elevii lui Sorin Brîndescu. În partea a doua, antrenorul lui Radnicki, Dragoljub Gajevic, a rulat întreg lotul de jucători, ceea ce a mai luat din consistența jocului oaspeților.

Alb-violeții au deschis scorul în minutul 58, atunci când Birău a centrat de pe dreapta, iar Vucea l-a învins pe Canak cu un șut din apropiere. Același Vucea a fost aproape de 2-0 în minutul 64, când a tras însă direct în portarul sârbilor, din poziție favorabilă. În cele din urmă, golul al doilea a venit peste trei minute, atunci când Bădăuță a recuperat la 20 de metri, a pivotar și a tras plasat, la firul ierbii. La faza imediat următoare, s-a făcut 3-0 pentru ASU Politehnica, printr-o execuție superbă a lui Andrei Sulea, care a trimis mingea în vinclu, din lateral stânga, foarte aproape de tușă. Rezultatul final a fost stabilit la chiar ultima fază a meciului, tot printr-o execuție de efect. Vucea, cu spatele la poartă, l-a fentat din preluare pe fundașul aflat în spatele său și a tras puternic, de la 14 metri, fără speranțe pentru Canak.

ASU Politehnica (antrenor Sorin Brîndescu): Burtic – Contescu, Bilia, Gălan, Taub – Stancu – Birău, Țugui, Giuricici, Ghinescu – Tulcan. Au mai intrat Rogojină, Fișteag – Bădăuță, Rebenciuc, Marin, Sulea, Stefanovic, Codrea, Todorov, Ugocian, Damian și Peter.

Radnicki Sutjeska (antrenor Dragoljub Gajic): Canak – Dubljevic, Tomin, Vukovic, Skoko – Rogan, Ognjenovic, Culic, Ninic – Kurunczi, Rakovic. Au mai intrat Kanetic, Rosic, Milos, G. Condan, Cr. Condan, Idvoreanu, Suciu, Vujadinovic, Kolunic, Mirkovic.

După cum se poate observa, formația sârbă are în lot o serie de jucători cu nume românești. De altfel, la Sutjeska există o comunitate românescă puternică, de aproximativ 400 de familii.

ASU Politehnica, în faţa unui nou test internaţional

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

ASU Politehnica va disputa mâine, pe terenul sintetic din incinta Bazei 2, un amical internaţional. Oaspeţii alb-violeţilor vor fi sârbii de la Radnicki Sutjeska, formaţie ce evoluează în eşalonul al patrulea din ţara vecină.

Cel de-al şaptelea meci de verificare al liderului din C4 din această pauză competiţională se va desfăşura mâine, de la ora 13, pe terenul sintetic de la Baza 2. Elevii lui Sorin Brîndescu vor întâlni formaţia Radnicki Sutjeska, participantă în liga a patra a Serbiei, în Zona Banat, unde a încheiat turul pe locul 6, cu 23 de puncte.

Clubul din Sutjeska a fost înfiinţat în 1945, evoluând, de-a lungul anilor, în ligile inferioare din Iugoslavia şi, mai apoi, din Serbia. Echipa a promovat în „Zonă” (L4) în urmă cu doi ani, iar în sezonul trecut s-a menţinut cu emoţii în acest eşalon, terminând campionatul pe locul 14, exact deasupra liniei retrogradării. Să mai spunem că, până în 2012, Radnicki Sutjeska evolua la nivelul ligii a şasea, în campionatul municipal Zrenjanin.

Chiar dacă gruparea alb-roşie nu a obţinut performanţe notabile de-a lungul istoriei de peste şapte decenii, o serie de fotbalişti importanţi s-au format la Radnicki. Printre cei mai cunoscuţi jucători ce au îmbrăcat tricoul micuţei echipe din Sutjeska e Dejan Govedarica. Acesta a jucat pentru Sutjeska la începutul carierei, trecând apoi la cea mai importantă echipă din zonă, Proleter Zrenjanin. De-a lungul anilor, a mai jucat pentru Vojvodina Novi Sad, Volendam, Waalwijk, NEC Nijmegen (toate din Olanda), dar şi în Serie A, la Lecce. Govedarica s-a aflat în lotul Iugoslaviei la două turnee finale majore: Campionatul Mondial din 1998 şi EURO 2000.

Pentru ASU Politehnica, amicalul de mâine, cu Radnicki Sutjeska, e cel de-al doilea cu o formaţie de peste graniţă din această iarnă, după cel pierdut săptămâna trecută, în deplasare, 1-2 cu SZEOL Szeged. Să mai precizăm că, în ultimii ani, alb-violeţii au mai disputat partide de verificare cu formaţii din Serbia: în 2013 cu OFK Kikinda (1-2 în deplasare şi 4-3 la Timişoara) şi la finele lui 2014, la Timişoara, cu juniorii U19 de la Vojvodina Novi Sad (2-2).

Revedere cu Romică Buia! ASU Politehnica a stabilit un amical cu echipa lui „Figo din Banat”

2002_08_17-poli-bacau2-0e01m-11ASU Politehnica mai are programate patru meciuri de verificare înaintea reluării luptei din Liga a III-a. Față de programul anunțat inițial, a mai apărut un test, în compania maramureșenilor de la ACS Comuna Recea, care evoluează în seria a V-a a eșalonului terț. Cum s-a ajuns la acest adversar? Simplu! Antrenorul echipei din Comuna Recea e Romică Buia, cel poreclit „Figo din Banat” în perioada în care a evoluat în prima ligă pentru Poli (2002-2005).

Partida dintre ASU Politehnica și ACS Comuna Recea se va disputa la sfârșitul săptămânii viitoare, vineri, 26 februarie, la Timișoara. O zi mai târziu, alb-violeții vor juca un amical stabilit încă din luna decembrie, cu o altă formație din C5, Luceafărul Oradea. Astfel, antrenorul Sorin Brîndescu va împărți în două lotul de jucători, urmând ca fiecare dintre ei să primească 90 de minute.

„Romică m-a sunat și mi-a propus să jucăm un amical. Chiar mă bucur de această oportunitate, deoarece ne apropiem încetul cu încetul de reluarea campionatului și e foarte important să dăm 90 de minute fiecărui jucător. Până acum au jucat 45 de minute fiecare, dar începem deja să conturăm primul 11. De aceea spun, ne pică bine amicalul cu echipa lui Romică Buia, o echipă tot de nivelul eșalonului al treilea”, ne-a declarat Sorin Brîndescu.

ACS Comuna Recea e, de asemenea, nou-promovată în eșalonul al treilea al fotbalului românesc. Maramureșenii au câștigat, în vară, barajul contra campioanei județului Bistrița-Năsăud, Voința Cetate, după 3-1 pe teren propriu și 2-3 în deplasare. Deși promovarea a fost obținută cu antrenorul Maria Sabadâș, oficialii echipei i-au predat „cârma” pentru Liga a III-a lui Romică Buia, originar din zona Maramureșului. În acest moment, ACS Comuna Recea ocupă locul 8 în C5, cu 19 puncte.

Romulus Buia a fost unul dintre cei mai apreciați jucători ce au evoluat la Poli în ultimul deceniu și jumătate. Decar al alb-violeților în perioada 2002-2005, Buia a evoluat în 58 de jocuri oficiale pentru Poli, reușind să înscrie de trei ori. „Figo” e stabilit de ani buni la Timișoara, iar înainte de a prelua echipa din Comuna Recea a fost antrenor-jucător în „D” Timiș, la Progresul Gătaia.

Așadar, iată programul amicalelor pe care ASU Politehnica le va disputa până la reluarea campionatului:

Sâmbătă, 20 febriarie, ora 13 (Baza 2) vs. Radnicki Sutjeska (Serbia, L3)
Miercuri, 24 februarie vs. Mama Mia Becicherecu Mic*
Vineri, 26 februarie vs. ACS Comuna Recea*
Sâmbătă, 27 februarie vs. Luceafărul Oradea*
*) ora și locul de disputare vor fi anunțate ulterior

ASU Politehnica și-a stabilit programul de pregătire! Opt amicale, dintre care două internaționale

12399285_1244669122217236_916757976_n

Team-managerul Zoltan Feher a finalizat programul de pregătire înaintea intrării în vacanță a fotbaliștilor

ASU Politehnica își cunoaște deja, în pare parte, programul de pregătire pe perioada pauzei de iarnă, dar și adversarele din meciurile de verificare. Liderul din C4 se va întoarce la antrenamente pe 18 ianuarie, urmând a efectua, la fel ca anul trecut, un stagiu de pregătire centralizată în stațiunea arădeană Moneasa. Nu lipsesc nici meciurile de verificare, cu adversari din eșaloanele doi, trei și patru, atât din țară, cât și de peste hotare.

ASU Politehnica a intrat ieri în vacanță, una ce va dura exact o lună. Pe 18 ianuarie, antrenorul Sorin Brîndescu va suna adunarea, urmând a-și pregăti elevii pe plan local ceva mai mult de o săptămână, până în 26 a lunii. În perioada 27 ianuarie – 6 februarie, alb-violeții vor efectua un cantonament la Moneasa, locație aleasă pentru pregătirea centralizată și iarna trecută.

În perioada cantonamentului, ASU Politehnica va disputa primul meci de verificare, cel mai probabil în compania Olimpiei Satu Mare, la Salonta. Team-nanagerul Zoltan Feher ne-a precizat că dacă meciul cu divizionara secundă va „pica”, se va căuta un alt adversar aflat în zonă pentru data de 31 ianuarie. La fel ca anul trecut, cantonamentul se va încheia cu un amical pe terenul echipei Crișul Chișineu Criș, campioana de toamnă din „D” Arad.

În această iarnă, ASU Politehnica va avea și două teste cu formații de peste hotare. Primul e programat pentru 10 februarie, în deplasare la divizionara a treia maghiară Szeol Szeged. Zece zile mai târziu, liderul din C4 va primi vizita formației sârbe Radnicki Sutjeska, care activează în eșalonul al patrulea, în grupa regiunii Banat.

Timișorenii se vor duela, printre altele, cu o altă divizionară secundă pe propriul teren, Șoimii Pâncota, meci programat pe 13 februarie. Printre adversarele alb-violeților se numără și două formații de Liga a III-a, Mama Mia Becicherecu Mic și Luceafărul Oradea, acestea fiind și ultimele teste pentru liderul din C4 înaintea startului returului.

Iată programul complet al formației alb-violete pentru perioada de pregătire:

18 ianuarie – Reunirea lotului;
18 ianuarie – Vizita medicală;
20 ianuarie – Vizita medicală;
18 ianuarie – 26 ianuarie – Pregătire pe plan local;
27 ianuarie – 6 februarie – Cantonament la Moneasa;
31 ianuarie – Posibil amical cu Olimpia Satu Mare la Salonta;
6 februarie – Amical cu Crișul Chișineu Criș;
10 febriarie – Amical cu Szeol Szeged (L3) – în deplasare;
13 februarie – Amical cu Șoimii Pâncota;
17 februarie – Amical cu CS Ineu (deplasare);
20 februarie – Amical cu Sutjeska;
24 februarie – Amical cu Mama Mia Becicherecu Mic;
27 februarie – Amical cu Luceafărul Oradea;
5 martie – Prima etapă din retur