Calendarul alb-violet: 17 martie în istoria lui Poli

1952 Știința Timișoara a încheiat la egalitate meciul disputat în deplasare cu Locomotiva Arad. A fost 0-0, în ciuda unei dominări clare a studenților în repriza secundă, neconcretizată însă pe tabela de marcaj.

1963 Știința Timișoara a revenit cu un punct de la Lupeni, după 0-0 cu localnica Minerul. Bănățenii au aliniat formula Curcan – Georgescu, Țurcan, Răcelescu – Petescu, Tănase – Igna, R. Lazăr, Manolache, Lereter, Botescu. A mai intrat Urziceanu.

1968 Poli Timișoara e înfrântă în deplasarea de pe terenul Olimpiei Oradea, scor 1-3. La pauză, bihorenii conduceau cu 2-0, prin golurile lui Petrică (min. 1) și Iacob (min. 27). Toma Dobândă a redus din diferență pentru studenți în minutul 71, însă patru minute mai târziu, David a înscris al treilea gol al gazdelor, securizându-le victoria.

1974 Poli Timișoara încheie la egalitate meciul susținut în deplasare, cu Universitatea Craiova, scor 0-0. „Oaspeții cuceresc un punct mare”, scrie revista „Fotbal” după un meci în care eroul studenților a fost portarul Jivan, notat cu 9. Iată cele două formații:

U Craiova: Oprea – Niculescu, Boc, Deselnicu, Berneanu – Strâmbeanu, Niță – Țarălungă, Bălan, Oblemenco, Marcu. A mai intrat Ștefănescu.
Poli Timișoara: Jivan – Mioc, Păltinișanu, Arnăutu, Maier – Lața, Mehedințu, Surdan – Floareș, Bojin, Covalcic. Au mai intrat Dașcu și Bungău.

1976 Poli Timișoara urcă pe podiumul Diviziei A, după o victorie totuși chinuită, 1-0 pe teren propriu, cu Politehnica Iași. Unicul gol al partidei a fost marcat de Cotec, în minutul 59. Iată și cele două garnituri:

Poli Timișoara: Catona – Mioc, Păltinișanu, Mehedințu, Maier – Covalcic, Cotec, Dembroschi – Anghel, Șerbănoiu, Petrescu. Au mai intrat Roșca și Istrătescu.
Poli Iași: Stan – Anton, Dinu, Unchiaș, Ciocârlan – Romilă II, Simionov, Simionaș – D. Ionescu, Nemțeanu, Costea. A mai intrat Mureșan.

1979_03_17-sportul-poli1-0e21-21979 Poli Timișoara pierde derby-ul studențesc cu Sportul, meci disputat la București, pe stdionul Republicii. Unica reușită a întâlnirii a fost semnată de Mihail Marian, în minutul 73, la mai puțin de un minut de la introducerea sa în teren în locul lui Grosu. Iată cele două formații:

Sportul: Moraru – Stroe, Cazan, Grigore, Tănăsescu – Iorgulescu, Cățoi, O. Ionescu – R. Chihaia, M. Sandu, Grosu. A mai intrat M. Marian.
Poli Timișoara: Catona – VIșan, Păltinișanu, Mehedințu, Barna – Șerbănoiu, Dembroschi, Lața – Nadu, Anghel Petrescu. Au mai intrat Cotes și Roșca.

1991 Poli Timișoara obține o victorie superbă cu Dinamo, în fața a 40.000 de spectatori. După ce la pauză, bucureștenii conduceau cu 1-0, grație reușitei lui Damaschin, din minutul 37, alb-violeții au reușit o repriză secundă excepțională, reușind să întoarcă rezultatul. Căpitanul Adi Crăciun a egalat la două minute de la reluare, printr-o lovitură de cap, după centrarea lui Varga. Apoi, a intrat în scenă Ion Timofte, autor al unei „duble”: în minutul 63 – reluare spectaculoasă din centrarea lui Popescu și cinci minute mai târziu – șut plasat la colț, după o acțiune individuală. Iată și cele două combatante:

Poli: Jipa – Varga, Crăciun, Andreaș, Stoicov – Bărbosu, Bungău, Vlaicu, O. Popescu – Rosenblum, Timofte. Au mai intrat China și Mănăilă.
Dinamo: Stelea – Mihăescu, A. Nicolae, B. Bucur, Selymes – Cheregi, T. Cristea, Vaișcovici, C. Pană – Damaschin I, Scînteie. Au mai intrat Fulga și Marcu.

1991_03_17-poli-dinamo3-1e20-00

2001 Poli pierde derby-ul Timișoarai cu UMT, disputat pe stadionul de la Pădurea Verde, în prezența a 6.000 de spectatori. Alb-violeții lui Rubinacci n-au rezistat exuberanței băieților pregătiți de Relu Șunda, care s-au impus cu 2-0, prin golurile lui Giuchici (min. 17) și M. Kovacs (min. 48). Cine își imagina atunci că aceasta avea să fie ultima întâlnire oficială dintre cele două concitadine? Iată însă formulele de joc:

UMT: Almășan – Briciu, M. Kovacs, Mada, Goșa – Ritter, Marișescu, Vlaicu, Fl. Călin – Săvoiu, Giuchici. Au mai intrat Ninscovics, Botezatu și Bălă.
Poli: Stanciu – Chița, Macavei, Isac – Diță, Stoican, Naidin, Panaitescu – Bota – Bratu, Nedelea. Au mai intrat Dobre, Chitescu și Diaconescu.

2004 Poli Timișoara ratează accesul în semifinalele Cupei României, după un joc dramatic, disputat pe stadionul „Dan Păltinișanu”, cu Gloria Bistrița. Alb-violeții pierduseră cu 1-0 în prima mașă, jucată în deplasare, dar Aurelian Dumitru a egalat situația la general, prin golul marcat în minutul 22, împingând „dubla” în prelungiri. Acolo unde tânărul Bogdan Pereș a dat lovitura, în minutul 103, năruind speranțele alb-violeților la un nou trofeu după aproape un sfert de veac.

Poli Timișoara: Grigore – A. Dumitru, Bătrânu, Șoltuz, Voicu, Bălace, Buia, Șuleap, R. Stancu, M. Oprea, Silvășan. Au mai intrat Poenaru și C. Prodan.
Gloria Bistrița: Câmpeanu – Mândrean, Iodi, Necula, Jula, S. Costin, Cr. Vlad, Iftodi, Coroian, Cornea, Giuchici. Au mai intrat Velcea, Pereș și Negrean.

2007_03_17-poli-iasi0-1e23fm022007 Mii de fani alb-violeți s-au strâns în Piața Operei pentru recuperarea palmaresului, atribuit de instanțe lui Claudio Zambon. Autoritățile locale și fostele glorii ale clubului au luat cuvântul din balconul Operei, iar manifestația a durat aproximativ două ore. Dezamăgirea a venit însă din partea jucătorilor de atunci ai lui Poli, care au pierdut duelul cu gruparea omonimă din Iași, 0-1, chiar pe „Dan Păltinișanu”. Singurul gol al partidei a fost semnat de Ionuț Bâlbă, în minutu 86. Iată și cele două formații:

Poli Timișoara: Popa – Matei, McKain, Cânu, Emeghara, Abiodun, Alexa, Pleșan, Karamyan, Mansour, Cristea. Au mai intrat Bucur, Caramarin și Olah.
Poli Iași: Brăneț – Buta, Bernard, R. Ciobanu, Ionescu, Toma, Silvășan, Mijin, Saric, Sfârlea, Bâlbă. Au mai intrat Țârlea, Tincu și Pălimaru.

2007_03_17-protest_tm42

2012 Poli Timișoara s-a impus cu 2-0 în deplasare, pe terenul lui FC Bihor. Ambele reușite ale alb-violeților au fost semnate de Mircea Axente, care a punctat în minutele 7 și 40. Timișorenii s-au prezentat la Oradea în formula Lepmets – Belu, Scutaru, Ilie, Sandu – Chiș, Poparadu, Pătraș – Popovici, Axente, R. Cârstea. Au mai intrat Zaluschi, Fuchs și Goga.

2013 ASU Politehnica a început cu dreptul returul din Campionatul Județean. Alb-violeții, cu Paul Codrea la debut pe banca tehnică, au învins cu 3-0 la Liebling pe localnica Grand Plaz. Gălan, Popoviciu și Marchiș au semnat victoria timișorenilor, care au evoluat în formula Burtic – Maranescu, Hușanu, Obrejan, Radovancovici, Lazăr, Gălan, Popoviciu, Nicolaie, Făgețan, Marchiș. Au mai intrat Mărăndescu, Otiman și Luchin.