Debut infernal pentru ASU Politehnica în noul sezon! CS Ghiroda și Ripensia, primele două adversare

ghiroda-poliÎn această dimineață, la sediul AJF Timiș, s-a tras la sorți programul competițional pentru viitoarea ediție a Ligii a IV-a, ce va începe la finalul săptămânii viitoare. Un debut de sezon în forță, prima etapă programând duelul primelor două clasate din sezonul trecut, CS Ghiroda și ASU Politehnica.

Campioana și vicecampioana stagiunii trecute se vor duela, așadar, sâmbătă, 9 august, de la ora 11, pe stadionul „Emilian Pavel” din Ghiroda. Pentru alb-violeți, debutul e cât se poate de dificil, în condițiile în care în runda a doua vor primi vizita nou-promovatei Ripensia, una dintre formațiile ce și-a propus accederea în Liga a III-a. Meciul dintre cele două grupări timișorene va avea loc sâmbătă, 16 august, de la ora 18, pe „Știința”.

De altfel, nu mai puțin de șase echipe și-au exprimat intenția de a-și disputa meciurile de pe teren propriu sâmbătă după-amiază. E vorba despre ASU Politehnica, Arsenal Flacăra Făget, Timișul Șag, Pobeda Dudeștii Vechi, Cocoșul Orțișoara și Progresul Racovița. CS Dumbrăvița și AS Murani vor juca acasă duminică, de la ora 11, în vreme ce unica formație ce a cerut expres să joace pe teren propriu vineri după-amiază a fost „Marcel Băban” Jimbolia. Echipele care nu au fost nominalizate își vor găzdui meciurile, conform tradiției, sâmbătă dimineață, la ora 11.

Surpriza CFR

Deși săptămâna trecută, vicepreședintele clubului CFR Timișoara, Constantin Nedela, ne anunța de neînscrierea echipei de seniori în Liga a IV-a, iată că situația s-a schimbat în ultimele zile. Clubul de la Gara Mare va continua la acest nivel cu grupa de juniori 1996 de la LPS Banatul, pregătită de Claudiu Arba, care devine, cu această ocazie, noul antrenor al „leoparzilor”. Tot dinspre Liceul cu Program Sportiv sosește și William Harasim, cel ce va ocupa funcția de director sportiv.

Iată cum arată prima etapă a sezonului 2014/2015 din Liga a IV-a:

Vineri, 8 august, ora 18
Marcel Băban Jimbolia – Timișul Șag

Sâmbătă, 9 august, ora 11
Voința Mașloc – Progresul Gătaia (stadion: CFR Timișoara)
AS Peciu Nou – Unirea Sânnicolau Mare
CS Ghiroda – ASU Politehnica
Ripensia Timișoara – CS Giroc
Auto Timișoara – Pobeda Dudeștii Vechi

Sâmbătă, 9 august, ora 18
Arsenal Flacăra Făget – Cocoșul Orțișoara

Duminică, 10 august, ora 11
AS Murani – Progresul Racovița
CS Dumbrăvița – CFR Timișoara

 

Programul complet al campionatului poate fi consultat pe site-ul AJF Timiș, pe următorul link: http://www.frf-ajf.ro/timis/competitii-fotbal/liga-a-iv-a-2617-et01

ASU Poli continuă în Liga a IV-a! Vezi programul alb-violeților

9
E oficial! ASU Poli va evolua în viitoarea ediție a Ligii a IV-a. La ședința AJF din această dimineață s-a luat act de retragerea formațiilor AC Belinț și Spartak Gottlob, dar și a refuzului de a completa tabloul de 18 al retrogradatelor Avântul Bobda și FC Deta. Astfel, Real Dragșina se salvează de la retrogradare, în vreme ce gruparea alb-violetă urcă un eșalon, din postura echipei cu cel mai bun punctaj dintre secund clasatele Campionatului Județean.

După câteva săptămâni de zvonuri, apele s-au liniștit în cele din urmă în privința eșalonului în care va evolua ASU Poli în sezonul 2013/2014. Cum în urma retragerii formațiilor AC Belinț și Spartak Gottlob, oficializate la începutul acestei săptămâni, au rămas două locuri vacante în Liga a IV-a, AJF i-a notificat pe alb-violeți că au dreptul de a se înscrie în acest eșalon. Astfel, la ședința din această dimineață a AJF-ului, pentru stabilirea țintarului Ligii a IV-a, ASU Poli a fost reprezentată de profesorul Nicolae Neguț, președintele secției de fotbal.

„Noi am jucat anul trecut în așa fel încât să ajungem în această ligă, dar s-a dovedit că Racovița a fost mai bună decât noi, îi respectăm, și-a câștigat pe merit seria. Dar în același timp, dintre cele trei serii, noi am fost locul 2 cu cele mai multe puncte și cel mai bun golaveraj. Deoarece avem o bază sportivă deosebită, avem tradiție, sigur că ne-am dorit să accedem în Liga a IV-a. Dorim să nu ne facem de rușine, să facem cinste Timișoarei. Dacă va fi să avem rezultate bune, sigur că ne dorim să urcăm și mai sus. Deocamdată vrem să onorăm acest loc de Liga a IV-a, să fim o echipă la care lumea să se gândească cu plăcere și să avem aceiași spectatori ca și în Liga a V-a, când stadionul „Știința” a fost neîncăpător”, a declarat Nicolae Neguț, după ședința de astăzi.

O necunoscută continuă să fie Flacăra Timișoara, gruparea prezidată de Marian Trăiculescu neavând niciun reprezentant la ședința de astăzi. În plus, AJF așteaptă o notificare din partea FRF în ceea ce privește dreptul de participare al acestei formații în primul eșalon județean, după neprezentarea din faza I a Cupei României. Reprezentanții celorlalte competitoare din Liga a IV-a au ajuns la un acord ca dacă formația în cauză nu se va prezenta la primele două etape din campionat, în locul ei să fie admisă echipa din Giroc, clasată pe locul secund în seria I din „Județ”.

Iată și programul lui ASU Poli din turul de campionat:

Etapa 1 (10 august) Arsenal Flacăra Făget (deplasare)
Etapa 2 (17 august) AS Peciu Nou (acasă)
Etapa 3 (24 august) Timișul Șag (d)
Etapa 4 (28 august) Real Dragșina (d)
Etapa 5 (31 august) CS Ghiroda (a)
Etapa 6 (7 septembrie) Banatul Nerău (d)
Etapa 7 (14 septembrie) Pobeda Dudeștii Vechi (a)
Etapa 8 (18 septembrie) FC Chișoda (d)
Etapa 9 (21 septembrie) Auto Timișoara (a)
Etapa 10 (28 septembrie) CS Flacăra Timișoara (d)
Etapa 11 (5 octombrie) CS Dumbrăvița (a)
Etapa 12 (12 octombrie) Marcel Băban Jimbolia (d)
Etapa 13 (19 octombrie) Progresul Gătaia (a)
Etapa 14 (26 octombrie) CFR Timișoara (d)
Etapa 15 (2 noiembrie) Cocoșul Orțișoara (a)
Etapa 16 (9 noiembrie) Progresul Racovița (d)
Etapa 17 (16 noiembrie) Unirea Sânnicolau Mare (a)