CSU Poli se întărește pe ultima sută de metri


CSU Poli și-a asigurat, în această săptămână, serviciile lui Ioan Tcaciuc, pivot experimentat, consacrat la Universitatea Suceava. Jucătorul în vârstă de 28 de ani se va alătura lotului pregătit de Gligore Czari în câteva zile, însă nu va debuta în meciul de sâmbătă, cu CSM București, deoarece e în urmă cu pregătirea fizică.

CSU Poli a găsit apărătorul central de care avea nevoie Gligore Czari. E vorba despre Ioan Tcaciuc, pivot în vârstă de 29 de ani, fost participant în cupele europene cu Universitatea Suceava. Născut la 15 martie 1984, Tcaciuc a evoluat din perioada junioratului și până în 2010 în Suceava natală, după care a avut o experiență de un sezon la gruparea spaniolă de ligă secundă Gruppo Pinto Torrelavega. Reîntors în țară, a evoluat pentru CSM Satu Mare, în ediția 2011/2012, iar în prima jumătate a acestei ediții a apărat culorile formației CSM Oradea, în liga a doua.

„Mă bucur de faptul că oamenii din conducerea clubului m-a ajutat, deoarece aveam mare nevoie de un jucător în plus pe postul cheie din apărare. Tcaciuc e un jucător cu experiență, îl cunosc de foarte mult timp și știu că ne poate ajuta”, a declarat antrenorul Gligore Czari.

Marius Ignat îl cunoaște bine pe cel mai proaspăt alb-violet, el fiind coleg cu Ioan Tcaciuc, în urmă cu câțiva ani, la Suceava. Deși ambii joacă pe postul de pivot, Ignat nu se simte amenințat de faptul că ar avea un concurent în plus.

„E bine să fie concurență, pentru că altfel nu poți progresa. Venirea lui e un plus din punctul meu de vedere, deoarece Tcaciuc e un apărător foarte bun. La Suceava el făcea faza de apărare în principal, iar au faza ofensivă”, spune Marius Ignat.

Sosirea lui Ioan Tcaciuc coincide cu despărțirea oficială dintre CSU Poli și Silviu Băiceanu. Experimentatul pivot a ratat întreg sezonul, după operația la menisc suferită în vară, acesta anunțând zilele trecute conducerea că intenționează să își încheie activitatea competițională.