Memorialul „Pius Brânzeu”, înaintea ediției cu numărul 13

pius branzeuUna dintre cele mai importante turnee de șah organizate anual în Timișoara, Memorialul internaţional „Pius Brânzeu”, se va desfăşura în perioada 4-10 decembrie. Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Victor Babeş” şi CS Studenţesc Medicina Timişoara sunt organizatorii acestui turneu, la care şi-au anunţat participarea numeroşi şahişti din ţara noastră, dar şi invitaţi din Serbia şi Republica Moldova.

Printre jucătorii români se află şi câştigătorul ediţiei din anul 2014, Vladislav Nevednici, reprezentant al clubului AEM-Luxten Timișoara. El se află în prezent în Islanda, la Reykjavik cu echipa masculină a ţării noastre, la Campionatul European.

Fondul total de premiere pentru Memorialul internaţional de şah ”Pius Brânzeu”, care cuprinde 9 runde, este de peste 16.000 de lei.

***

Pius Brânzeu a fost unul dintre cei mai reputați medici ai Timișoarei, membru corespondent al Academiei Române din 1974 și membru titular activ din 1990. Născut la 25 ianuarie 1911 la Vulcan, s-a remarcat ca un mare pasionat al sportului minții, înființând, în 1956, Clubul De Șah Medicina Timișoara, unul dintre numele grele ale acestei discipline la nivel național. Prin implicarea sa, la Timișoara au sosit două dintre cele mai mari nume ale șahului mondial. La 29 mai 1975, multipla campioană mondială Nona Gaprindashvili a participat la un turneu internațional feminin susținut pe Bega, iar pe 9 iulie 1983, celebrul Anatoli Karpov a fost invitatul special al unui simultan de șah organizat în capitala Banatului. De asemenea, a contribuit la organizarea primului Campionat Mondial pentru copii și juniori la Timișoara, în 1988. Pius Brânzeu a trecut în neființă la 1 iulie 2002, un an mai târziu pornind tradiția turneului memorial, ajuns acum în pragul celei de-a XIII-a ediții.

S-a încheiat ediția a XII-a a Memorialului Pius Brânzeu

nevednichi pius branzeuÎn prima săptămână a lunii decembrtie, la Timișoara s-a desfășurat cea de-a XII-a ediție a Memorialului Pius Brânzeu. Competiția tradițională de final de an organizată de clubul Medicina Timișoara l-a avut drept câștigător pe Vladislav Nevednichy, de la o altă grupare locală, AEM-Luxten.

Memorialul Pius Brânzeu din acest an a fost organizat într-un moment special. Clubul Medicina Timișoara – fondat, de altfel, de reputatul profesor – aniversează 50 de ani de existență. Un prim cadou și l-a făcut deja luna trecută, la Căciulata, acolo unde a reușit cea mai bună performanță pe plan intern din această jumătate de veac, cucerind titlul național atât la masculin, cât și la feminin.

Open-ul internațional găzduit de CS Medicina, între 2 și 8 decembrie, s-a bucurat de un real succes. Marele învingător al celei de-a XII-a ediții a fost Vladislav Nevednichy, șahist al clubului AEM-Luxten Timișoara, care a acumulat 7.5 puncte la finele celor 9 runde de concurs. O mică revanșă luată de prestigioasa grupare, care la Superliga de la Căciulata a dezamăgit, clasându-se în afara podiumului după ce, vă amintim, secția feminină a fost desființată, din lipsă de fonduri.

Locul al doilea a fost ocupat de Codruț Florescu, de la CS Apollo Satu Mare, cu 7 puncte, pentru ca Marius Manolache, de la clubul gazdă Medicina Timișoara, să încheie podiumul, cu 6.5 puncte. Prima la feminin a fost Corina Peptan, de la CSM București.

Memorialul Pius Brânzeu se desfășoară la fiecare final de an și încheie în mod tradițional sezonul șahistic local.

Cine a fost Pius Brânzeu?

pius branzeuPius Brânzeu a fost unul dintre cei mai reputați medici ai Timișoarei, membru corespondent al Academiei Române din 1974 și membru titular activ din 1990. Născut la 25 ianuarie 1911 la Vulcan, s-a remarcat ca un mare pasionat al sportului minții, înființând, în 1956, Clubul De Șah Medicina Timișoara, unul dintre numele grele ale acestei discipline la nivel național. Prin implicarea sa, la Timișoara au sosit două dintre cele mai mari nume ale șahului mondial. La 29 mai 1975, multipla campioană mondială Nona Gaprindashvili a participat la un turneu internațional feminin susținut pe Bega, iar pe 9 iulie 1983, celebrul Anatoli Karpov a fost invitatul special al unui simultan de șah organizat în capitala Banatului. De asemenea, a contribuit la organizarea primului Campionat Mondial pentru copii și juniori la Timișoara, în 1988. Pius Brânzeu a trecut în neființă la 1 iulie 2002, un an mai târziu pornind tradiția turneului memorial, ajuns la finele celei de-a XI-a ediții.

Medicina Timișoara a dominat Superliga de șah 2014

Performanță istorică pentru clubul de șah Medicina Timișoara, care cucerește în premieră titlul național atât la masculin, cât și la feminin. O surpriză plăcută din partea mediciniștilor, care spală întrucâtva din amărăciunea picajului dramatic de la AEM-Luxten, care și-a desființat secția feminină, iar la masculin a încheiat în afara podiumului.

Medicina Timișoara, un club cu tradiție și cu un palmares de invidiat, își trăiește clipele de apogeu. Clubul înființat de reputatul doctor Pius Brânzeu – poate cel mai important promotor pe care l-a avut șahul timișorean – s-a întors acoperit de glorie de la Căciulata, acolo unde în ultima săptămână și jumătate a concurat în Superligă, atât la masculin, cât și la feminin. Ambele loturi conduse de Ioan Mărășescu au devenit campioane naționale, o performanță obținută în premieră de club.

Medicina Timișoara masculinLa masculin, e abia al doilea titlu național, după cel cucerit în 2008. Băieții de la Medicina au încheiat cele 9 runde în frunte, detașați de pluton, cu 16 puncte acumulate. Argintul l-a cucerit ACS Apa Nova București, cu 13 puncte, iar pe poziția a treia s-a clasat Clubul de Șah Baia Mare. Iată și lotul mediciniștilor: Ivan Ivanisevic (Serbia), Vlad-Cristian Jianu, Vladimir Baklan (Ucraina), Dorian Rogzenco, Marius Manolache, George-Cătălin Ardelean, Teodor Anton, Alexandru-Ovidiu Stanciu, Radu-Marian Doroș și Ștefan Tomici.

Pentru secția feminină, victoria de la Căciulata anunță o revenire în prim-plan așteptată de exact trei decenii. În 1984, Medicina cucerea ultimul titlu național, după ce în prealabil se impusese de alte opt ori într-un interval de 12 ani: 1972, 1973, 1974, 1975, 1976, 1978, 1981 și 1982. Șahistele timișorene au încheiat primele în clasament, cu 12 puncte, la fel ca și CSM București, însă cu un punctaveraj mai bun. Poziția a treia a fost ocupată de Politehnica-Antibiotice Iași. Iată și lotul care a adus clubului Medicina Timișoara primul titlu la feminin după 30 de ani: Ekaterina Atalik (Turcia), Mihaela Sandu, Angela Dragomirescu, Daria-Ioana Vișănescu, Kincso Jakab.

Medicina Timișoara feminin

Marea dezamăgire a anului o reprezintă, fără doar și poate, regresul celui mai puternic club timișorean din ultimele două decenii, AEM-Luxten. Secția feminină s-a desființat, din rațiuni financiare, astfel că toate eforturile s-au concentrat pe gruparea masculină, care s-a clasat însă abia pe locul 4 la Căciulata. Iată componența echipei: Andrei Volokitin (Ucraina), Zbynek Hracek (Cehia), Constantin Lupulescu, Mircea-Emilian Pârligras, Vladislav Nevednichy, Alin-Mile Berescu, Andrei Murariu, Mihai-Lucian Grunberg, Mihnea Costachi, Radu-Cristian Toma.

Timișoara a mai fost reprezentată la Superliga de la Căciulata și de combinata CS Sânandrei-CSS Nr.1, care la masculin a ocupat ultima poziție, fără punct acumulat, iar la feminin s-a clasat pe un onorant loc 4, cu 11 puncte.

CS Medicina pregătește Memorialul Pius Brânzeu


Timișoara va fi, săptămâna viitoare, gazda unei interesante întreceri internaționale de șah. Clubul Sportiv Studențesc Medicina organizează Memorialul Pius Brânzeu, ediția din acest an fiind una specială, împlinindu-se un deceniu de la dispariția uneia dintre cele mai importante personalități ale șahului timișorean.

Una dintre ultimele competiții de șah de anvergură din acest an se va desfășura la Timișoara. În perioada 10-16 decembrie, în sala Clubului Studenților Mediciniști, e programată cea de-a X-a ediție a Memorialului Pius Brânzeu, eveniment devenit deja tradițional în lumea șahului bănățean.

Ediția din acest an se anunță mai interesantă ca niciodată. Cei mai în vogă șahiști timișoreni, precum Cristina Foișor și Vladislav Nevednichy, de la AEM Luxten, sau Daria-Ioana Vișanescu de la gazda CS Medicina, se vor întrece cu sportivi de top din țară, dar și din străinătate.

Memorialul Pius Brânzeu 2012 se va desfășura după următorul program:

Deschiderea festiva – luni,10 decembrie 2012,ora 15:00;
Runda I – luni,10 decembrie 2012,ora 16:00;
Runda II – marti,11 decembrie 2012 , ora 16:00;
Runda III – miercuri,12 decembrie 2012 , ora 9:00;
Runda IV – miercuri, 12 decembrie 2012, ora 16:00 ;
Runda V – joi,13 decembrie 2012 , ora 16:00 ;
Runda VI – vineri,14 decembrie 2012 , ora 9:00 ;
Runda VII – vineri,14 decembrie 2012 , ora 16:00 ;
Runda VIII – sambata , 15 decembrie 2012 , ora 16:00 ;
Runda IX – duminica,16 decembrie 2012, ora 10:00 ;
Festivitatea de premiere – duminica,16 decembrie 2012 ,ora 15:00 .

Ritmul de joc va fi 1,30 H pentru 40 mutari + 30 minute activizare + 30 sec./mutare. Fondul de premiere al evenimentului atinge suma de 20.000 de lei.

Puteți consulta AICI lista șahiștilor înscriși la Memorialul Pius Brânzeu.

Pius Brânzeu (1911-2002) a fost un reputat medic, corespondent și apoi membru titular al Academiei Române. Pe lângă activitatea medicală și didactică, eminentul savant s-a aplecat și asupra sportului și, mai cu seamă, asupra marii sale pasiuni, șahul. În 1964, a înființat Clubul Sportiv Studențesc Medicina Timișoara, organizație ce avea să se înscrie încă din primii ani printre polii de performanță ai șahului românesc. Tot la inițiativa lui Pius Brânzeu, Timișoara a fost vizitată de doi dintre cei mai mari șahiști ai tuturor timpurilor. La 29 mai 1975, multipla campioană mondială Nona Gaprindashvili a participat la un turneu internațional feminin susținut pe Bega, iar pe 9 iulie 1983, celebrul Anatoli Karpov a fost invitatul special al unui simultan de șah organizat în capitala Banatului.

„Tatăl meu a iubit şi sportul: a câştigat concursuri studenţeşti de atletism, la săritura în înălţime, a jucat fotbal cu mare plăcere şi s-a căţărat în Alpi. Marea sa pasiune a fost însă şahul, căruia i-a dedicat mult timp, mai ales în ultima parte a vieţii”, spunea Pia Brânzeu, fiica reputatului medic, într-un interviu postat pe site-ul clubului. www.sahclubmedicina.ro.