Euro 2014: Triumful tricolor şi victoriile scandinave

rom-spaPenultima etapă a grupei principale I a arătat o naţională a României total opusă faţă de partidele anterioare. De data aceasta, fetele lui Tadici au avut inspiraţie şi şansă pentru a se impune în faţa Spaniei, cu 22-20. Repriza secundă a fost una de senzaţie pentru compatrioatele noastre, care au recuperat cele 5 goluri de la pauză (14-9 pentru Spania) şi au pus alte 3 goluri avans cu câteva secunde înainte de final.

“Eram cu moralul scăzut după meciul pierdut cu Ungaria, cred că am fost apatice în prima parte, dar Paula Ungureanu ne-a dat aripi prin mingile apărate de ea şi ne-a dat senzaţia că putem să ieşim învingătoare” a spus la final vedeta naţionalei Cristina Neagu. Prestaţia Paulei în poartă a fost demnă de toată admiraţia, ea confirmând ca trăit meciul “la intensitate maximă”… “Avem valoare să fim în top alături de primele echipe, am jucat numai cu forţele handbalului european din mondial” a spus goal-keeper-ul naţionalei noastre.

Apropo, principalele echipe scandinave din handbalul feminin sunt mari favorite să joace în semifinale. Lucrurile s-au clarificat definitiv în privinţa Norvegiei, care e matematic în faza eliminatorie, după victoria cu 26-24 în faţa Poloniei. Danemarca are şi ea şanse foarte mari de a merge la Budapesta, după ce a învins Ungaria mai clar decât o arată scorul final 23-20.

În a II-a grupă principală, Suedia are un meci teoretic uşor cu Slovacia (ora 19) şi ar putea trece pe primul loc dacă Olanda nu câştigă cu Muntenegru (ora 16,45). De lupta la vârful clasamentului ar putea profita şi Franţa, care întâlneşte Germania (ora 21,15).

 

Clasamentele momentului :

Grupa I (cu o etapă înainte de final):

  1. Norvegia 8p
  2. Danemarca 5p
  3. Spania 4p
  4. Ungaria 4p
  5. România 3p
  6. Polonia 0p

 

Grupa a II-a (cu două etape înainte de final):

  1. Olanda 5p
  2. Suedia 5p
  3. Muntenegru 4p
  4. Franţa 4p
  5. Germania 0p
  6. Slovacia 0p

 

Euro 2014: Cel mai slab debut de turneu final

rom-norvPuţini erau optimiştii care credeau într-o victorie tricoloră contra Norvegiei, dar nici pesimiştii cei mai mari nu se aşteptau la umilinţa din primul meci al României la Campionatul European.

Spectatorii români (peste 1.000, veniţi în special din judeţele ardelene) au făcut atmosferă ca acasă, dar au plecat resemnaţi (o parte dintre ei). Scorul final 27-19 pentru nordice pare totuşi onorabil, dar diferenţa pe tabelă a fost şi de 13 goluri; diferenţa fizică în teren mi s-a părut şi mai mare în special în primele 15 minute din fiecare repriză. România a părut o echipă adusă din lumea a treia a handbalului, de nerecunoscut în comparaţie cu formula învingătoare din amicalele cu Germania. Au spus-o atât jucătoarele cât şi antrenorul Gheorghe Tadici.

Iată fragmente din declaraţiile lor imediat după încheierea partidei Norvegia-România, de la Debrecen:

Paula Ungureanu: “Pun rezultatul pe seama stării noastre emoţionale. Adversarele noastre au fost mult mai calme, le-au ieşit contraatacul şi faza a doua, aspecte pe care le stăpânesc foarte bine şi cu asta ne-au prins. Trebuie să ne revenim şi sperăm la rezultate mai bune pentru aceşti oameni care au venit să ne susţină”.

Aurelia Brădeanu: “Nimic din ceea ce ne-am propsu să facem la meciul acesta nu ne-a ieşit. Numărul mare de greşeli ale noastre le-au avantajat pe ele. Am aşteptat tot timpul ca Neagu să arunce la poartă, adversarele au sesizat şi şi-au luat măsuri. Chiar dacă am început greşit trebuie să ne agăţăm de fiecare şansă”.

Gheorghe Tadici: “A fost un decalaj foarte mare de procentaj între intervenţiile reuşite de portarii lor şi ineficienţa atacului nostru. Ritmul nostru de pasare a fost scăzut şi le-am oferit posibilitatea să nu greşească î napărare. La noi în apărare, nu trebuia să o lăsăm pe Loke să primească mingea, în preliminariile din toamnă reuşiserăm să o anihilăm şi scorul a fost strâns (…) Trebuie să rezolvăm finalizările, greşelile tehnice şi aruncările de la 7 metri!”